„On my way” este cel mai recent proiect al Irinei Rimes pe care fanii îl așteaptă cu sufletul la gură. De-a lungul carierei sale, artista a lansat zeci de piese sensibile și a vorbit prea puțin despre ceea ce înseamnă sacrificiul vieții de artist. De data asta, începând cu 3 iunie, fanii vor avea ocazia să o descopere pe Irina Rimes, omul și artitul complet.
„Documentarul “ON MY WAY” a apărut din nevoia de a spune lucruri: despre mine, despre oamenii care lucrează în acest proiect, despre ce se petrece în spatele scenei, în spatele camerelor, despre industrie, despre ce înseamnă să construiești un proiect. Vreau să arătăm oamenilor struggle-ul de artist. Să înțeleagă mama, tata, rudele, prietenii mei de ce n-am timp să merg la ei în vizită, de ce nu răspund tot timpul la telefon, de ce dorm până la ora 4 după-amiaza, dar cel mai important, de ce scriu ceea ce scriu.
Vreau să vadă oamenii care este sacrificiul pe care-l faci atunci când decizi că vrei să devii artist. Cum trebuie să renunți la tine și în același timp, să se învârtă toate în jurul tău.”, a scris Irina.
Tu nu poți fi artist 8 ore pe zi, de la 10 până la 18. Ești artist din momentul în care ai decis că nu vei face nimic altceva în viața asta.