Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // Impresii după Eurovision

Impresii după Eurovision

Îmi aduc aminte, când eram mici, cum ne înghesuiam toți pe o canapea și deschideam televizorul direct pe TVR atunci când începea Eurovisionul… Între timp, acest concurs și-a pierdut farmecul pentru mulți dintre noi, eu am ajuns să cred că la selecția noastră națională veneau numai artiști pe care îi vedeai doar cu ocazia Eurovisionului, în rest nu erau implicați în industria muzicală românească, nu îi vedeai pe TV sau nu îi auzeai la radio!

Publicat: 11 martie 2016, 10:00

Personal, am nevoie mereu de schimbare, de nou și am avut impresia că Eurovisionul stă pe loc, nu se schimbă de la an la an, până când am acceptat să fac parte din juriu. Sunt genul de om căruia atunci când i se pare că ceva nu e în regulă, nu stă cu mâinile în sân, ci încearcă să schimbe ceva dacă poate, să se implice! De aceea m-am decis să accept provocarea de a face parte din juriu. Cred că anul acesta s-a văzut o schimbare la Eurovision pe mai multe planuri: în organizare, prestații, muzică, promovarea în online, precum și la show-ul în sine. TVR-ul a făcut un pas înainte și noi am fost acolo ca martori ai acestei schimbări.

Am fost pus pentru prima dată în postura de jurat, ceea ce a însemnat și o mare responsabilitate, pentru că felul în care am judecat prestațiile și piesele a schimbat poate cursul unor cariere. Sunt un om tranșant și sincer, de aceea am spus totul direct, sincer și fără perdea, pentru că nu este nimic constructiv în a nu spune părerea ta obiectivă într-o situație de natura asta! E adevărat că au fost și păreri mai puțin acceptate de colegii mei, însă oamenii sunt diferiți și tocmai aceste diferențe, integrate într-un tot, dau naștere unor idei frumoase! Știam și mi-am asumat că vor exista scandalurile de după, comentariile răutacioase și părerile neavizate din partea unor oameni cu prea mult timp liber…

Dincolo de toate, experiența mea în juriul Eurovision a fost ca o treaptă, o lecție de viață și muzică pe care o prețuiesc sincer și cu inima deschisă!
 

PARTENERI