Pe cât de complex pare, pe atât de simplu e. O tipă de pe TikTok a devenit virală după ce a descoperit „trucul” la care apelează soția lui Justin Bieber pentru a avea o coafură perfectă. Nu ai nevoie de prea multe produse, ci doar de îndemânare. Cei care au văzut deja videoclipul nu s-au arătat prea încântați ci, din contră, au avut câteva remarci de făcut. Fanele lui Hailey au refuzat să creadă că modelul folosește produse care să îi facă părul să arate „murdar”. Totuși, trebuie să recunoaștem că rezultatul este 1:1 cu hairstyling-ul lui Hailey.
Speaking of Hailey, săptămânile trecute, modelul a ajuns de urgența la spital după ce i s-a făcut rău într-un mod subit. Ajunsă pe mâinile medicilor, aceștia au descoperit un cheag de sânge la creier care îi cauza lipsa de oxigen. Hailey a fost supravegheată constant de către cadrele medicale care au decis că acum se simte mult mai bine și au externat-o.
„Joi dimineața luam micul dejun împreună cu soțul meu când am început să mă simt rău și am fost dusă la spital. Au aflat că am avut un mic cheag de sânge la creier. Din fericire, sângele s-a fluifizat destul de repede și mi-am revenit într-un timp relativ scurt. Deși a fost unul dintre cele mai înspăimântătoare momente din viața mea, acum sunt acasă și mă simt mai bine. Le mulțumesc mult doctorilor și asistentelor care au avut grijă de mine” a scris Hailey pe stories.