După zvonurile legate de faptul că Zayn și Gigi Hadid s-ar fi căsătorit în secret, încă un star One Direction este în centrul unor speculații legate de căsătorie. Fanii sunt din ce în ce mai convinși că Harry Styles și Olivia Wilde s-au căsătorit în secret, în timpul escapadei romantice din Italia. Cei doi formează un cuplu de la începutul acestui an, după ce au fost colegi de platou la filmările pentru ”Don’t Worry, Darling”. Acum, cei doi au avut parte de o vacanță romantică în Toscana, unde s-ar fi și căsătorit.
Meet the sister! Harry Styles are o soră mai mare. Cum arată și cu ce se ocupă?
Totul a pornit după ce un fan a postat pe Twitter o poză cu o copertă de revistă care titrează: ”Just Married”. Potrivit revistei, Harry i-ar fi oferit iubitei lui un inel pentru care a făcut chiar el design-ul și care ar fi costat 185.000$. Imaginea cu coperta de revistă le-a dat apă la moară celor care cred că Harry și Olivia au devenit deja o familie. Nu este pentru prima dată când cei doi sunt în centrul unor asemenea speculații. Zvonuri legate de faptul că s-au logodit au apărut pe Twitter încă de acum câteva săptămâni.
Ce zici, e pe bune sau nu?