Guvernul va retrage programul „Cornul și Laptele” din școli pentru că le făcea elevilor poftă de sex!
Guvernul va renunța la programul „Cornul și laptele” ce funcționează în toate școlile după ce au primit rezultatele unui studiu care relevă faptul că sexul în școli este determinat tocmai de acest concept. Cum vine asta? Se pare că de multe ori cornul sau laptele erau alterate astfel elevii fiind obligați să stea foarte mult timp în toaletă așadar de aici până la partide de sex nu a fost decât un singur pas.
De asemenea, laptele în combinație cu cornul le creștea libidoul elevilor și funcționa ca un afrodisiac. „Cornul și laptele” sunt metode folosite de clinicile de fertilizare și cele pentru creșterea potenței și nu trebuie consumate în exces de către școlari, a declarat sexologul Virgil Libidinescu.
Te-ar mai putea interesa
Alt scandal! Ministerul Educației vrea să emită o ordonanță de urgență prin care să dezincrimineze copiatul în școli!
Alt scandal! Ministerul Educației vrea să emită o ordonanță de urgență prin care să dezincrimineze copiatul în școli!
Chiar dacă de ZIUA EDUCAȚIEI este liber de la cursuri, elevii au avut acelaşi program. Au sărbătorit pe la terase!
Chiar dacă de ZIUA EDUCAȚIEI este liber de la cursuri, elevii au avut acelaşi program. Au sărbătorit pe la terase!
Prea multă politică strică! Un elev a convocat o ședința CEx în pauza mare, având nemulțumiri legate de șeful clasei!
Prea multă politică strică! Un elev a convocat o ședința CEx în pauza mare, având nemulțumiri legate de șeful clasei!
Recomandările ZUTV.ro
1
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
2



Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
3



Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
4



Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
5



Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Parteneri


Antena 1
Asia Express, 15 septembrie. Cine a câștigat jocul de imunitate. Echipa care a dat lovitura: „Luați cu pâine”
Cei doi concurenți au dus provocarea până la capăt și s-au întors cel mai rapid la Irina Fodor, cu un coș plin cu pâinea pe care au pregătit-o chiar ei.
Observator News
Afacerea de familie născută la 1.200 de metri altitudine în Bucovina. Astăzi, turiștii urcă muntele pentru ea


Antena 1
Asia Express, 15 septembrie. Cine a câștigat jocul de imunitate. Echipa care a dat lovitura: „Luați cu pâine”


Antena 1
Asia Express, 15 septembrie. Cine a câștigat jocul de imunitate. Echipa care a dat lovitura: „Luați cu pâine”


MediCOOL
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive


DePărinți
Cum să-ți ajuți copilul să învețe mai ușor fără să-l forțezi


Antena Sport
Ce s-a găsit în conturile generalului Ioniță după moarte. Cum a împărţit amanta Alice banii cu soţia defunctului, detalii şoc!


Happy Channel
Mert Ramazan Demir și-a anunțat noul proiect profesional. Despre ce e vorba


Rețete fel de fel
Tartă cu pere și migdale. Desert simplu, de toamnă


MediCOOL
6 lucruri mai puțin cunoscute despre ochi. Ce ascund aceste organe senzoriale

