#festivalvibes. Au fost anunțați primii artiști de la Coachella, iar Bad Bunny și Blackpink sunt headlineri

2023 a venit la pachet și cu prima veste bună pentru festivalieri și nu numai. Coachella, evenimentul care nu mai are nevoie de introduceri va avea loc anul acesta. Organizatorii au anunțat deja primii artiști care vor urca pe scenă. În timp ce unele nume era previzibile, altele au fost, cu adevărat, o surpriză.

Publicat: 11 ianuarie 2023, 10:37

Anul aceasta, Coachella va aduce, timp de două weekend-uri, pe aceeași scenă, unele dintre cele mai mari nume din industria muzicală. Organizatorii mizează de data asta pe Bad Bunny, Black Pink și Franc Ocea, dar nu sunt singurii. Alături de ei își vor mai face apariția și alți artiști, precum: Becky G, Rosalia, Kid Laroi, Sofi Tukker, Charli XCX, Labrinth și mulți alții.

Timp de doi ani, Coachella a tot fost amânat din cauza pandemiei și a regulilor impuse de Covid. Ultima ediție, cea dinainte de pandemie, i-a avut ca headliners pe Frank Ocean, Rage Against the Machine și Travis Scott. Frank Ocean a a fost reprogramat pentru anul acesta, 2023, în timp ce Travis a fost scos din calcule din cauza evenimentului tragic de anul trecut de la „Astroworld”.

Festivalul va începe pe 14 aprilie și se va încheia pe 23 aprilie.

Anul trecut, Kanye West a făcut scandal la Coachella

Kanye West i-a revoltat foarte mult pe fani prin comportamentul lui. Coachella este unul dintre cele mai așteptate festivaluri din afară, așa că line up-ul trebuie să fie unul pe măsură. Ye era programat să urce pe scenă alături de prietenul și cumnatul lui, Travis Scott. Însă, anul trecut, acest lucru nu a mai fost posibil.

Kanye a renunțat la acest festival, iar în locul lui a fost luat de către The Weeknd. Decizia lui Kanye de a se retrage vine la scurt timp după ce fanii s-au organizat și au formulat o petiție pentru a-l exclude pe rapper. Atunci, în câteva ore de la publicarea ei, s-au strâns peste 250.000 de semnături. 

Te-ar mai putea interesa
Lady Gaga îmbrăcată într-o ținută neagră, cântând pe scena de la Coachella 2017
Lady Gaga a susținut un spectacol electrizant la Coachella. Fanii l-au descris drept unul dintre cele mai bune din istoria festivalului
Lady Gaga a susținut un spectacol electrizant la Coachella. Fanii l-au descris drept unul dintre cele mai bune din istoria festivalului
Fetele din BLACKPINK îmbrăcate în roz, cântând și dansând pe scenă
BLACKPINK va organiza un turneu mondial uriaș în 2025, după o perioadă de focus pe carierele solo
BLACKPINK va organiza un turneu mondial uriaș în 2025, după o perioadă de focus pe carierele solo
Rose de la BLACKPINK nemachiată, îmbrăcată într-o rochie neagră, mulată și fără mâneci
Rosé de la BLACKPINK a ajuns pe prima poziție în clasamentul Billboard Global 200 cu single-ul „Apt.”. Melodia a fost lansată pe 18 octombrie
Rosé de la BLACKPINK a ajuns pe prima poziție în clasamentul Billboard Global 200 cu single-ul „Apt.”. Melodia a fost lansată pe 18 octombrie
Recomandările ZUTV.ro
1
Băieții de la BTS îmbrăcați în costume de diferite culori
Băieții de la BTS au anunțat că vor lansa un nou album și vor pleca într-un turneu mondial în 2026
Băieții de la BTS au anunțat că vor lansa un nou album. Trupa s-a reunit într-un live transmis pe Weverse, spre bucuria fanilor. Toți membrii trupei de K-Pop și-au încheiat serviciul militar obligatoriu. De...
Băieții de la BTS au anunțat că vor lansa un nou album și vor pleca într-un turneu mondial în 2026
2
Diddy îmbrăcat cu o bluză cărămizie, vorbind la microfon
Sean „Diddy” Combs nu a fost eliberat pe cauțiune, deși a fost achitat de cele mai grave acuzații
Sean „Diddy” Combs nu a fost eliberat pe cauțiune, deși a fost achitat de cele mai grave acuzații. Compozitorul va rămâne în închisoarea federală din Brooklyn. Avocații lui Combs au recunoscut că artistul a...
Sean „Diddy” Combs nu a fost eliberat pe cauțiune, deși a fost achitat de cele mai grave acuzații
3
Nicole Scherzinger îmbrăcată într-o rochie neagră mulată, cântând pe scenă
Nicole Scherzinger și-a etalat silueta de invidiat într-un costum de baie minuscul, cu ocazia zilei sale de naștere
Nicole Scherzinger și-a etalat silueta de invidiat într-un costum de baie minuscul. Vedeta și-a sărbătorit cea de-a 47-a aniversare. Nicole a crescut cu un tată vitreg iubitor, Gary Scherzinger. Acesta a adoptat-o când era...
Nicole Scherzinger și-a etalat silueta de invidiat într-un costum de baie minuscul, cu ocazia zilei sale de naștere
4
Beyonce îmbrăcată într-o ținută argintie strălucitoare, cântând pe o platformă suspendată în aer
Beyoncé a fost nevoită să oprească brusc concertul din Houston, după o defecțiune tehnică periculoasă: „Stop, stop, stop”
Beyoncé a fost nevoită să oprească brusc concertul din Houston, după ce decapotabila roșie în care se afla a început deodată să se încline în aer din cauza unei defecțiuni tehnice. Cu doar câteva...
Beyoncé a fost nevoită să oprească brusc concertul din Houston, după o defecțiune tehnică periculoasă: „Stop, stop, stop”
5
Eminem îmbrăcat cu o jachetă neagră din piele, pe scenă
Fiica lui Eminem a vorbit despre „lupta” dusă în tăcere de tatăl ei: „Am ajuns să înțeleg prin ce a trecut”
Fiica lui Eminem a vorbit despre „lupta” dusă în tăcere de tatăl ei. Tânăra a dezvăluit că artistul s-a confruntat cu dificultăți legate de creșterea copiilor săi în lumina reflectoarelor. Hailie și soțul ei,...
Fiica lui Eminem a vorbit despre „lupta” dusă în tăcere de tatăl ei: „Am ajuns să înțeleg prin ce a trecut”
Parteneri
×