Experiențe culinare pentru concurenții Asia Express: ”Mirosea tot a cămilă”

Duminică seară, de la 20:00, toate cele nouă echipe ce au acceptat aventura celui mai dur reality show continuă traseul de pe Drumul Împăraților în cea de-a doua etapă din Turcia. Și pentru că orice călătorie autentică presupune și practicarea celor mai cunoscute tradiții locale, vedetele sezonului 4 Asia Express vor fi provocate misiune după misiune să experimenteze cultura turcească. 
O primă probă de duminică seară îi va aduce pe concurenți în băile turcești, hammam, așa cum sunt ele cunoscute în lumea orientală. Deși complexul este folosit pentru cei ce vor să se relaxeze, concurenții vor intra într-o cursă contracronometru pentru a descoperi următorul indiciu ce este ascuns în interiorul săpunului. Coechipierii se vor spăla rând pe rând pentru a descoperi un mesaj important din partea Irinei Fodor, însă proba nu va fi ușoară pentru toți: ”Connect-R nu se simțea prea bine acolo unde eram, a început să îl ia cu amețeală, mi-a spus că se simte rău din cauza căldurii”, a mărturisit Shift. Cum a decurs provocarea și de ce a fost nevoit Connect-R să își părăsească coechipierul în timpul probei, telespectatorii vor afla diseară, de la 20:00. 
Tot pe parcursul acestei etape, cele nouă cupluri de vedete vor avea de îndeplinit și o serie de sarcini ce le vor părea imposibile: ”Dacă eram singur nu terminam proba. Se agita! Îmi era frică să nu ridice vreun picior să mă arunce pe jos!”, va spune Francesco. Mai exact, această misiune îi va provoca pe concurenți să aibă grijă de câte o cămilă, să o împodobească, să o hrănească și mai apoi să consume specialitățile culinare pregătite de crescătorii săi. În Turcia, laptele și brânza de cămilă sunt considerate produse minune, motiv pentru care concurenții vor avea de înfruntat o nouă provocare gastronomică ce îi va scoate din zona de confort: ”Părea prea frumos să ne ofere doar o tartă și un pahar de lapte. Gustul era ca fix ca mirosul. Mirosea tot a cămilă!”, vor spune concurenții. 
În cea de-a doua etapă de pe Drumul Împăraților cursa tensionată va continua în ritm alert, însă autostopul se va dovedi a fi, din nou, o mare provocare ce le va încetini parcursul: ”Turcia e în lockdown în weekend. Nu era nicio mașină pe drum. Iar cei care sunt pe drum nu au voie să meargă pe distanțe lungi”. 
Cum vor depăși concurenții momentele pline de tensiune ale cursei, care vor fi cele două echipe ce obțin imunitatea în această etapă, dar și ce cupluri de vedete vor adjudeca amuletele de 1000 Euro, telespectatorii Antena 1 pot afla duminică, de la 20:00, și luni, marți și miercuri, de la 20:30, în cea mai nouă etapă Asia Express – Drumul Împăraților. 
 

Publicat: 24 septembrie 2021, 11:03

whatsapp share pinterest share
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×