Ediție specială Observator Antena 1 în noaptea de Înviere, de la 23.45

 Credință, religie, mister și oameni care arată drumul spre lumină. În fiecare zi, în săptămâna dinaintea Paștelui, la Observator, Antena 1, la ora 19.00. Învierea, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății. Este momentul care aduce aminte de miracole și lumină. Reporterii Observator prezintă imagini și povești din cele mai sfinte locuri de pe pământ. 

Publicat: 10 aprilie 2023, 15:50 / Actualizat: 13 aprilie 2023, 15:51

Muntele Athos, unde se spune că, zilnic, se întâmplă minuni, un amestec de mister, credinţă, istorie, miracole şi lecţii de viaţă, este unul dintre locurile din care Observator dezvăluie, în reportajele din „Drumul spre lumină”, o lume fascinantă în care, în orice clipă, fie zi, fie noapte, cineva spune o rugăciune, pentru el, dar mai ales pentru alţii. 

Emoția aprinderii Luminii Sfinte, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, ajunge în casele telespectatorilor prin transmisiunile în direct ale echipei Observator Antena 1, prima din România acreditată la Ceremonia Pogorârii Luminii Sfinte. 

„Voi participa pentru a treia oară la pogorârea Luminii Sfinte, iar, pentru asta, sunt mai mult decât recunoscătoare. E cel mai special loc de pe Pământ pentru mine, iar Săptămâna Patimilor se simte cel mai intens în Țara Sfântă. Întreaga omenire e martoră a miracolului în Sâmbăta Mare, iar noi, echipa Observator, vom fi acolo, să vă transmitem fiecare moment din Ierusalim. Vă îndemn să vă puneți în gând să ajungeți măcar o dată la Mormântul Sfânt, e copleșitor.” – Mădălina Iacob, reporter Observator

Dincolo de simbolul profund religios, reportajele Observator vorbesc și despre oamenii care țin flacăra aprinsă în comunitățile lor, care dau speranță și fac, prin gesturile lor, mici miracole. 

Lumina Sfântă intră în casele românilor, în noaptea de Înviere, într-o Ediție Specială Observator, Antena 1. Cu 15 minute înainte de miezul nopții, Olivia Păunescu și Valentin Butnaru invită telespectatorii să întâmpine împreună Miracolul Învierii. 

„Paștele înseamnă Învierea Domnului dar, pentru mine, această sărbătoare are și o altă semnificație! Familie! Îmi amintesc, din copilărie, cum mama fãcea ca totul să fie și să arate perfect! Și încă o face! Anul acesta, este o mare bucurie pentru mine să fiu primită, în această Noapte Sfântă, în casele celor care ne privesc, să facem parte, atât eu, cât și colegii mei, din familia lor.”, Olivia Păunescu, prezentator Observator

„După un început de an tumultuos, multe cumpene și încercări, am regăsit pacea și liniștea din sânul familiei și al celor dragi, un sentiment care se amplifică odată cu Sfintele Paști. Ediția specială din noaptea de Înviere are o deosebită însemnătate pentru că pot împărtăși aceste sentimente cu cât mai mulţi oameni, în noaptea în care pacea, liniștea, lumina sunt cele mai importante.” – Valentin Butnaru, prezentator Observator

Mihaela Călin aduce Lumina Sfântă de  la Mănăstirea Radu Vodă din București, un loc de pelerinaj, un loc aproape de sufletele multor români. 

„Din dragostea Sa nemărginită pentru oameni, Iisus ne-a lăsat această sărbătoare prin care ne amintim mereu de cea mai mare minune, minunea Învierii din morți. Și ne-a lăsat-o cu un rost – să ne reamintim mereu că oricât de slabi am fi, oricât de neputincioși, în fața lui Dumnezeu primim mereu o nouă și o nouă șansă să fim mai buni, în toate zilele noastre pe pământ.
Anul acesta, vă aștept alături de mine să luăm Lumina Sfântă la Mănăstirea Radu Vodă din București, într-o ediție specială, în noaptea de Înviere!” – Mihaela Călin, prezentator Observator

Ediția Specială Observator de Înviere – „Drumul spre lumină” începe, la Antena 1, de la 23.45.

OBSERVATOR. Despre oameni. Știrile așa cum trebuie să fie

https://observatornews.ro/
https://www.facebook.com/ObservatorAntena1
https://www.instagram.com/observatorantena1/?hl=en
https://www.tiktok.com/@observatorantena1?lang=en 

whatsapp share pinterest share
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×