Dua Lipa si Donatella Versace au colaborat pentru colecția “La Vacanza” 

Dua Lipa este pe val mai mult ca niciodată, iar asta au observat și colegii ei din industrie. Mai nou, Dua a bătut palma cu Versace și s-a transformat într-o adevărată muză pentru Donatella. 

Publicat: 5 mai 2023, 5:21

Dua Lipa nu mai are nevoie de nicio introducere. Artista este una dintre cele mai puternice voci din industria muzicală, la propriu, dar și la figurat. Evoluția ei din ultimii ani i-a convins pe mulți că își merită cu vârf și îndesat locul. Dua a muncit foarte mult pentru a ajunge în punctul de astăzi și, evident, rezultatele nu au întârziat să apară.

Artista este implicată în fel de fel de proiecte și îi place să își pună amprenta acolo unde simte că este cazul. Fiindcă este mai mereu în lumina reflectoarelor, Dua trebuie să arate impecabil. Tocmai de aceea, a început să își dezvolte, mai mult ca niciodată, spiritul fashion. Acest lucru a fost observat și de Donatella Versace, care a venit cu o propunere uimitoare.

Cei care o urmăresc pe Donatella știu foarte bine că aceasta are o slăbiciune pentru artiști. După ce a lucrat cu Maluma, a venit rândul să facă echipă cu Dua Lipa. Cele două au colaborat de minune și se pregătesc să lanseze o colecție dedicată exclusiv femeilor. Este vorba despre „La Vacanza”, pe care publicul o va putea admira din 23 mai.

„Am revenit cu vești! Suntem încântate să anunțăm colecția Versace „La Vacanza” pe care am creat-o împreună. O veți putea vedea pe 23 mai, în premieră, la Cannes. Abia așteptăm să vedeți ce am creat”, a scris Donatella pe Instagram.

Dua Lipa nu este la prima colaborare cu Versace

În luna iulie a anului 2021, Dua Lipa a anunțat o colaborare cu Versace, lansând o colecție capsulă de haine pentru femei sub numele de „Versace x Dua Lipa”. Colecția a fost inspirată de stilul anilor ’90 și a prezentat modele cu imprimeuri, țesături și siluete îndrăznețe.

De asemenea, Dua Lipa a fost aleasă să fie imaginea campaniei publicitare a colecției primăvară/vară 2021 a casei de modă Versace, fotografiată de celebrul fotograf Steven Meisel.

Te-ar mai putea interesa
Cât costă o noapte de cazare în hotelul în care Dua Lipa a filmat noua campanie pentru Versace
Cât costă o noapte de cazare în hotelul în care Dua Lipa a filmat noua campanie pentru Versace
Cât costă o noapte de cazare în hotelul în care Dua Lipa a filmat noua campanie pentru Versace
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×