De ce a plecat Regé-Jean Page din distribuția „Bridgerton”. Actorul a pierdut o mulțime de bani

În rândul fanilor „Bridgerton” circulă de ani buni vorba conform căreia „nimic nu mai e la fel fără Regé-Jean Page”. Nu putem să-i contrazicem, dar se pare că producătorii au demonstrat că nimeni nu este de neînlocuit. Însă, decizia lui Regé-Jean Page a pleca are în spate motive destul de solide.

Publicat: 17 februarie 2023, 9:00

În ultima vreme, au existat din ce în ce mai multe teorii legate de plecarea lui Rege Jean Page in distribuția „Bridgerton”. Actorul a simțit nevoia ca fanii să știe adevărul din partea lui, așa că a ieșit cu primele declarații.

Regé-Jean Page a ales să nu mai continue povestea alături de colegii lui, iar plecarea sa a fost anunțată printr-o postare pe Instagram. „Toți ochii vor fi ațintiți asupra lordului Anthony Bridgerton, care trebuie să își găsească o soție. Din păcate, îi vom spune adio lui Rege-Jean Page, care l-a interpretat triumfător pe Ducele de Hastings. Îi vom simți cu siguranță lipsa lui Simon pe micile ecrane, dar el mereu va rămâne parte din familia Bridgerton”.

Regé-Jean Page a pus mâna pe alte proiecte

Acum, după luni bune de la acel mesaj, celebrul actor a ieșit și el cu primele declarații care îi motivează alegerea. Se pare că totul a fost planificat. Ba mai mult, actorul a acționat conform contractului pe care l-a semnat înainte de filmarea primul sezon. „Am semnat rolul pentru un singur sezon și mi-am făcut treaba. Asta a fost tot. Mi-aș fi dorit să am o poveste mai interesantă de spus, dar nu am.”, a declarat Regé-Jean Page pentru Vanity Fair.

Pe lângă faptul că a dat cu piciorul unui rol destul de important, Regé-Jean Page a pierdut și o căruță de bani. Actorul primea 50.000 de dolari pentru fiecare episod. Cei din producție au încercat să-l convingă să rămână lângă ei, dar fără succes. 

„Bridgerton” a stabilit un record de vizionări atunci când a fost urcat pe platformă. Serialul a fost vizionat de 63 de milioane de oameni în prima lună. Unde mai pui că a fost în Top 10 cele mai vizionate, în 83 de țări din lume?!

Te-ar mai putea interesa
Iată cum îți influențează relația cu banii, relațiile cu oamenii
(P) Iată cum îți influențează relația cu banii…relațiile cu oamenii
(P) Iată cum îți influențează relația cu banii…relațiile cu oamenii
50 Cent, lăsat mască de fiul lui. Câți bani i-a cerut puștiul pe Apple Pay
50 Cent, lăsat mască de fiul lui. Câți bani i-a cerut puștiul pe Apple Cash
50 Cent, lăsat mască de fiul lui. Câți bani i-a cerut puștiul pe Apple Cash
Câți bani a primit Pedro Pascal pentru rolul din „The last of us”
Câți bani a primit Pedro Pascal pentru rolul din „The last of us”
Câți bani a primit Pedro Pascal pentru rolul din „The last of us”
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×