Cum arată hotelul lui Cristiano Ronaldo din Spania. O noapte de cazare nu este deloc ieftină

Vineri a avut loc premiera celui de-al doilea sezon din „Soy Georgina”, reality show-ul iubitei lui Cristiano Ronaldo. Faniiau avut ocazia să vadă cum decurge o zi din viața Georginei, dar și locații de lux preferă vedeta pentru vacanțele cu familia sau prietenii.

Publicat: 27 martie 2023, 9:08

Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez formează unul dintre cele mai puternice cupluri de vedete de peste hoatre. Ambii au un capital de imagine uriaș și nu este de mirare ca au conturile pline. Ronaldo a semnat cu Al Nassr și este cel mai bine plătit fotbalist din lume. La finalul contractului, acesta va încasa de la arabi peste 200 de milioane de euro. Nu doar că se va îmbogăți de pe urma talentului său, dar deja a „gustat” din viața din Arabia Saudită.

Fotbalistul s-a mutat împreună cu familia lui într-un adevărat palat, iar arabii îl tratează ca pe un rege. De dragul lui și al Georginei, au permis o derogare de la legile musulmane și au fost de acord ca cei doi să trăiască în concubinaj.

Booking

Cristiano Ronaldo deține un adevărat imperiu

În timp ce Ronaldo scrie istorie în lumea fotbalului, se pare că nici Georgina nu se lasă mai prejos. Deși a pierdut o sarcină, iubita lui Cristiano s-a montat foarte repede și și-a găsit alinarea în muncă. Pe lângă viața de lux pe care o duce, aceasta nu spune „nu” nici proiectelor care îi rotunjesc sumele din conturi. Bruneta este cea mai urmărită femeie de origine spaniolă din lume. Așa că nu este de mirare că este recunoscută peste tot pe unde se duce.

În noul sezon „Soy Georgina”, aceasta i-a purtat pe fani în universul ei și le-a arătat o zi din viața ei. La un moment dat, iubita lui Ronaldo a luat echipa de producție și au mers chiar în hotelul pe care îl deține iubitul ei, în Spania. Pestana CR7 din Madrid este situat pe Grand Via, una dintre cele mai tranzitate zone din oraș. Pe booking.com, site-ul de specialitate în ceea ce privește cazările și opțiunile hoteliere, Pestana CR7 are o notă de 8.8, ceea ce îl clasează în rândul hotelurilor de lux. Aici, o singură noapte de cazare pornește de la 276 de euro și poate ajunge la 680 de euro. De precizat este că sunt obligatorii minin două nopți de cazare.

@pasaportete

La verdad que una súper opción de hospedaje si estás por venir a Madrid ⚽️🇪🇸❤️ #madrid #españa #granviamadrid #pestanacr7 #pestanacr7granvía

♬ Waka Waka (This Time for Africa) (K-Mix) – Shakira

Te-ar mai putea interesa
Georgina Rodriguez, secretele aparițiilor perfecte. Cine se ocupă de makeup-urile iubitei lui Cristiano Ronaldo

Superstiție sau necesitate?! De ce își face Cristiano Ronaldo unghiile cu ojă neagră
Superstiție sau necesitate?! De ce își face Cristiano Ronaldo unghiile cu ojă neagră
Superstiție sau necesitate?! De ce își face Cristiano Ronaldo unghiile cu ojă neagră
Geanta la control! Care sunt lucrurile de care Georgina Rodriguez nu se poate despărți
Geanta la control! Care sunt lucrurile de care Georgina Rodriguez nu se poate despărți
Geanta la control! Care sunt lucrurile de care Georgina Rodriguez nu se poate despărți
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×