Cool or what?! Jay-Z s-a „flexat” cu toate Grammy-urile în fața fanilor

Nu mai este niciun secret faptul că Jay-Z a muncit din greu pentru cariera pe care o are. Munca lui nu a rămas nerăsplătită, iar trofeele Grammy sunt una dintre cele mai mari validări pentru el. Soțul lui Beyonce are o colecție întreagă de astfel de premii, așa că s-a gândit să le scoată de la naftalină.

Publicat: 11 noiembrie 2022, 9:53

Jay-Z este un veteran al muzicii internaționale. Prin toate piesele pe care le-a lansat pentru el, dar și pentru alții, rapperul a pus o cărămidă importantă la evoluția industriei. Aproape că nu a fost an în care soțul lui Beyonce să nu plece acasă cu un Premiul Grammy! Tocmai de aceea, în prezent, acesta are o colecție impresionantă. Dar și valoroasă, în același timp. Iar dacă cineva a uitat cât de „huge” este numele său în lumea artiștilor, un mic refresh nu strică!

Jay-Z s-a lăudat cu Premiile lui Grammy pe Instagram. Da, da, știm, soțul lui Beyonce nu are cont pe rețelele sociale. Dar prietenii lui au. Young Guru, inginerul de sunet al lui Jay-Z a postat o imagine în care artistul apare înconjurat de toate premiile lui, deloc puține la număr. Mai exact, acesta are la activ 24 de Grammys, dintre care doar 21 sunt vizibile în poză. Și pentru că banalitatea este ceva ce nu-l caracterizează, fondatorul Rock Nation s-a pozat în timp ce bea dintr-un Grammy, recreând scena clasică cu el din anul 2013.

De ce Jay-Z nu stă pe Instagram and stuff like that

https://www.instagram.com/p/CkuLAeRrSw6/
Te-ar mai putea interesa
Rita Ora îmbrăcată într-o rochie neagră cu spatele gol
Rita Ora a vorbit despre speculațiile că ea ar fi celebra „Becky cu părul frumos”, femeia cu care Jay-Z ar fi înșelat-o pe Beyoncé
Rita Ora a vorbit despre speculațiile că ea ar fi celebra „Becky cu părul frumos”, femeia cu care Jay-Z ar fi înșelat-o pe Beyoncé
Diddy îmbrăcat într-o ținută roșie, cântând pe scenă
Procesul împotriva lui Sean „Diddy” Combs a început pe 12 mai. Numeroase vedete au vorbit despre acuzațiile grave aduse rapperului
Procesul împotriva lui Sean „Diddy” Combs a început pe 12 mai. Numeroase vedete au vorbit despre acuzațiile grave aduse rapperului
Beyonce îmbrăcată într-o rochie aurie lungă, fără mâneci, alături de Jay-Z, îmbrăcat într-un costum negru
Beyoncé și Jay-Z au fost văzuți pentru prima dată în public după scandalul în care rapperul a fost acuzat de agresiune. Cei doi artiști nu păreau fericiți împreună
Beyoncé și Jay-Z au fost văzuți pentru prima dată în public după scandalul în care rapperul a fost acuzat de agresiune. Cei doi artiști nu păreau fericiți împreună
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×