„Fii tot ce poți” a apărut într-una dintre taberele de creație ale echipei HaHaHa Production, într-un moment de bine, de recunoștință pentru muzică, prieteni și viață. „A fost un moment în care cu toții ne-am dat seama cât suntem de norocoși că avem muzica și de cât de puține avem nevoie pentru a fi de fapt fericiți. N-o să uit momentul în care cântam cu toții piesa asta și eram pur și simplu fericiți”, dezvăluie Smiley despre piesa pe care urma să aibă cei mai atipici și șocanți invitați.
„Frumusețea muzicii vine și din puterea ei de a uni lumi, de a face compatibile stilurile diferite, de a aduce împreună oameni care simt la fel, dar se exprimă unic. Îmi plac Șatra B.E.N.Z. și a fost o super experiență întâlnirea cu ei. A fost foarte cool că toată lumea din jurul nostru făcea ochii mari când auzea că lucrăm împreună la o piesă și se tot întrebau unde-i legătura. Ei bine, o să râdeți, noi am simțit-o de la prima sesiune de creație, de la primele înregistrări și abia așteptăm să auzim reacțiile voastre. În plus, cei care îi ascultă pe băieții din Șatra B.E.N.Z., printre care mă număr și eu, așteaptă de vreo 2 ani ca ei să scoată ceva nou împreună și iată că a venit momentul”, povestește Smiley despre colaborarea cu Super Ed, Keed, Lu-K Beats și Nosfe, cei patru artiști din trupa Șatra B.E.N.Z.
O coproducție HaHaHa Production, Cat Music și Roton, piesa „Fii tot ce poți” are muzica semnată de Roland Kiss, Lucian Nagy, Andrei-Tiberiu Maria (Smiley), Vlad Munteanu (Doc), Emilian Nechifor, Nosfe, Keed, Super ED, PRNY, versurile scrise de Andrei-Tiberiu Maria (Smiley), Darius Vlad Cretan (Nosfe), Bogdan David Ionita (Keed), Cătălin Guta (Super ED), Vlad Munteanu (Doc), Emilian Nechifor și producția muzicală realizată de Roland Kiss, Lucian Nagy.