O amuletă prețioasă ce îi permite deținătorului să ia în echipa sa un concurent eliminat din grupele rivalilor a ajuns seara trecută pe mâna lui Florin Dumitrescu după ce preparatul său cu spanac a obținut votul Andreei Moldovan, pastry chef.
Tot seara trecută, trei sportivi valoroși, Lola Crudu – personal trainer, multipla campioană internațională Kovacs Diana Alexandra și Pavel Florin, primul român în liga campionilor pentru cricket, au uluit nu doar cu palmaresul de premii, ci și prin abilitățile gastronomice. Totodată, invitații speciali Maria Măgirescu și Andrei Păunescu au oferit, pe lângă preparatul de praz și halva, câteva refrene îndrăgite ale unei generații întregi, ducând mai departe legenda Cenaclului Flacăra.
În această seară, Chefi la cuțite continuă, de la 20.30, la Antena 1, cu rețete străvechi reinterpretate, porții generoase de umor și o amuletă cu totul surprinzătoare. Actorul Radu Micu, susținut de amicul său din facultate Mihai Bendeac, le va pregăti chefilor o rețetă românească din 1841 cu totul specială. Pasiunea sa, descoperită în timpul pandemiei, l-a împins să înceapă un proiect măreț: să cerceteze și să recreeze rețete culinare autohtone foarte vechi. „Îmi doresc să creez o poezie”, ne va spune el. Dacă i-a impresionat sau nu pe chefi, telespectatorii vor afla astăzi, la ora 20.30 la Antena 1.