Chefi la cuțite, din nou lider de audiență. În seara aceasta, jurații primesc vizita lui Gordon Ramsay. Chef Florin Dumitrescu: ”Am fost toți trei depășiți de moment. Am rămas fără cuvinte”

Ediția de aseară Chefi la cuțite s-a impus ca lider de audiență la nivelul publicului comercial și al celui urban. Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 54 de ani, Antena 1 a fost aseară, în intervalul de difuzare a emisiunii Chefi la cuțite (20:23 – 23:57), lider de audienţă, cu 5.8 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 20.9%, urmată de ProTV, care a înregistrat 5.1 puncte de rating și o cotă de piață de 18.5%. Pe tronsonul întregului public urban, emisiunea de la Antena 1 a fost lider de audienţă, cu 5.5 puncte de rating şi 15.9% cota de piată, urmată de ProTV, cu 5.1 puncte de rating și 14.6 cotă de piață. În minutul de aur 21:41, aproape 1,4 milioane de telespectatori au urmărit jurizarea Chefilor Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu.
Ediția Chefi la cuțite de marți seară a venit cu o provocare inedită pentru cei trei Chefii: și-au ales ingredientele în lupta pentru amuletă legați la ochi și purtând mănuși. Dificilele condiții impuse de Gina Pistol au dat naștere unor situații savuroase, dar jurații au depășit cu brio acest test. Iar Florin Dumitrescu, cel care a părut inițial dezavantajat, alegând… o țelină care s-a dovedit un pomelo, a fost și cel care a câștigat lupta pentru amuletă, obținând astfel un avantaj foarte important: ”Ai puterea să oprești comunicarea verbală a echipelor adverse. Ei vor avea voie să comunice doar prin semne pe durata întregii probe”.
În ediția Chefi la cuțite din această seară, care va fi difuzată de Antena 1 de la 20:30, jurații primesc o vizită cu totul specială! Surpriza de proporții de care au parte Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu este vizita unuia dintre cei mai cunoscuți și apreciați Chefi din lume: Gordon Ramsay… întruchipat de britanicul Martin Jordan! Asemănarea fizică izbitoare cu celebrul Chef Gordon Ramsay, dar și talentul de a-i imita gesturile și discursul fac din apariția lui Martin în platoul jurizării un adevărat spectacol. De altfel, Gordon Ramsay însuși a apreciat la un moment dat prestația lui Martin Jordan, care participă la cele mai variate evenimente în calitate de sosie a faimosului Chef, acest rol devenind pentru el un job în adevăratul sens al cuvântului. De când a descoperit că poate fi lesne confundat cu unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați Chefi din lume și a apărut în presa britanică, viața lui Martin s-a schimbat cu totul, renunțând la jobul pe care-l avea într-o fabrică pentru a fi… Gordon Ramsay și devenind, la rândul său, o vedetă pe meleagurile natale! ”Mi-a luat câțiva ani să mă obișnuiesc cu această idee și să-mi exersez skill-urile de entertainer. Unul dintre primele mele joburi ca sosie a lui Gordon a fost să-l surprind chiar pe Gordon la propria lui emisiune TV”, a povestit Martin Jordan.
Apariția lui în platourile show-ului culinar i-a făcut pe cei trei jurați să creadă că îl au în fața lor pe adevăratul Ramsay, venit să le critice dur farfuriile pregătite în lupta pentru amuletă. ”Am fost toți trei depășiți de moment. Am rămas fără cuvinte. Când vezi că se deschid ușile și însuși zeul bucătarilor din televiziune apare și începe să-ți demonteze farfuriile de la amuletă, te gândești: ”, a spus Florin Dumitrescu. ”Eu am rămas mască! Atunci când l-am văzut, am zis că e Gordon Ramsay în persoană. A fost o surpriză spectaculoasă”, a adăugat Cătălin Scărlătescu despre această vizită, care a fost un cadou aparte pentru cei trei Chefi, la aniversarea a 10 ani de când se cunosc. Spectacolul oferit de invitatul special, reacțiile delicioase ale celor trei Chefi în fața acestei surprize de proporții, dar și reacțiile concurenților, care au parte de criticile lui dure după ce este chemat în calitate de al patrulea jurat, telespectatorii le vor urmări în ediția Chefi la cuțite care va fi difuzată în această seară la Antena 1, de la ora 20:30.

Publicat: 28 septembrie 2022, 12:23

whatsapp share pinterest share
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×