Cel mai mare regret al lui Katy Perry. Motivul pentru care artista a refuzat să colaboreze cu Billie Eilish

În ultima perioadă, Katy Perry nu a mai fost la fel de activă ca până acum pe plan muzical. Diva s-a dedicat 100% micuței Daisy, dar și proiectelor care nu o solicitau prea mult din punct de vedere al timpului. Acum, încet, dar sigur, artista revine la vechiile obiceiuri și a început să fie din ce în ce mai darnică în interviuri.

Publicat: 30 ianuarie 2023, 10:32
Actualizat: 30 ianuarie 2023, 14:47
Cel mai mare regret al lui Katy Perry. Motivul pentru care artista a refuzat să colaboreze cu Billie Eilish

Încă de când s-a lansat și până în prezent, „succes” este cuvântul care definește cel mai bine cariera lui Katy Perry. Artista a fost mereu pe o pantă ascendentă, iar piesele ei au îmbrăcat mereu haina de hit. Fie că vorbim despre piese solo sau despre colaborări, Katy și-a pus mereu amprenta asupra lor. Până acum, aceasta a cântat doar alături de artiști huge, dar asta nu înseamnă că nu a avut și nume pe care le-a respins din prima.

Unul dintre ele este chiar Billie Eilish. Într-un interviu oferit celor de la KIIS FM, Katy Perry a recunoscut că a exclus din start să lucreze cu Billie. Propunerea a venit din partea unei colege de-ale ei de la Capitol Records imprint Unsub care a crezut că o astfel de colaborare ar rupe topurile.

„Mi-a trimis un email și mi-a spus: uită-te la artista asta cool. Mi-ar plăcea să lucrăm cu ea! Era piesa „Ocean Eyes”, a văzut o tipă blondă și am spus: Meh, plictisitor. Mare greșeală! Imensă, chiar!”

Katy Perry speră să mai aibă astfel de ocazii

„Ocean Eyes” a fost una dintre cele mai de succes piese ale lui Billie Eilish. A ajuns pe coloana sonoră a filmului „Everything, everything” și a primit 21 de certificări de platină în șapte țări. De asemenea, s-a numărat printre piesele favorite ale unor staruri precum Shamir, Alicia Keys și Machine Gun Kelly.

În 2021, Billie Eilish a vorbit pentru prima dată despre faima pe care i-a adus-o piesa „Ocean Eyes”. Artista a recunoscut că s-a trezit faimoasă peste noapte și nu prea i-a plăcut sentimentul. „Uram să ies cu pritenii, să merg la evenimente sau să fiu recunoscută. Nu-mi plăcea ca tot internetul să-și îndrepte atenția asupra mea. Voiam doar să fac lucruri specifice vârstei mele.”

PARTENERI