Am fost solicitat în urmă cu aproximativ o lună să particip ca jurat la un festival de muzică uşoară pentru copii în Oradea, de unde vă şi scriu. Mai exact: Festivalul Vivere. Voi susţine mereu asemenea desfăşurări artistice-culturale ce dezvoltă şi cultivă o pepinieră din care mai târziu vom culege roade bogat. La fel ar fi trebuit să facem şi în fotbal dacă tot ne batem cu pumnul în piept că noi, românii, suntem mari microbişti, dar nu facem nimic altceva decât să găsim defectele oricum. Revenind, festivalul-concurs începea la ora 9, aşadar am luat bilete pentru ora 6:45 din Bucureşti spre Cluj, de acolo urmând să fiu ridicat de o maşină a organizatorilor şi dus direct la locul desfăşurării evenimentului. Ceea ce nu ştiam era faptul că voi avea cu o zi înainte una dintre cele mai “normale” zile: dimineaţa plăți, apoi repetiţie pentru spectacolul “Sentimente” al Loredanei de la Sala Palatului din 26.11 (oops, nu trebuia spus?), apoi să iau fetiţele de la şcoală, respectiv grădiniţă şi să le duc cât mai repede – dar în siguranţă – spre casă pentru a putea ajunge la timp la studio, de unde să plecăm spre un eveniment privat către… Râmnicu Sărat. Aproape, aş zice.
Evenimentul era notat cu ora de începere 22, ceea ce însemna că aş fi ajuns înapoi la o ora după miezul nopţii. Concret, timp de somn: 3 h şi 30 min.
Precum un super-erou, dar fără să îmi trag o pereche de boxeri peste pantaloni, mi-am suflecat mânecile minţii şi am pornit la înfăptuirea tuturor obiectivelor stabilite (sună ciudat de instituţional pentru un artist, nu?). Mi-am băut cafeaua şi am pornit val-vârtej în oraş, rezolvând de toate pentru toţi (de la plătit facturi până la întâlniri cu diverşi pe prea diverse subiecte), apoi la 14 mă înfiinţam alături de George în Otopeni. Să vă spun că după ce am repetat până la 16 (în mintea mea era ora limita pentru a ajunge înapoi în Bucureşti să preiau fetiţele) am aflat că regizorul spectacolului ar dori să ia parte la momentul artistic şi să îşi aducă aportul şi corecţiile la el? La ce ora credeţi că am plecat? La 17:05.
Cumva, am reuşit să ajung la 17:46 la fetiţe, m-am detaşat de orice alt subiect şi mi-am încărcat bateriile cu revederea lor. Sunt minunate! Pentru că sunt inocente, frumoase, curioase, inteligente şi, pe deasupra, sunt ale mele. Ar mai fi vreo 10 pagini de calităţi pe care le-am descoperit la ele, dar mă opresc. Cu plăcere! (aţi spus “mersi”, nu?).
Au şi ele probleme grave, de la un dinţişor care se mişcă până la faptul că nu au youtube pe tabletă pentru a asculta melodiile din Frozen sau melodia nouă a lui tati. Probleme grave, nu-i aşa? Desigur, de fiecare dată când ne grăbim extraordinar, una dintre ele vrea să ajungă la o toaletă, dacă se poate atunci, pe loc, exact în momentul respectiv. După ce o găsim, pornim spre casă. Numai că la ora asta deja e aglomeraţia în toi, toţi bucureştenii vor să ajungă acasă sau să mai cumpere ceva, fiecare fentează regulile rutiere cum poate că să atingă performanţa de a nu întârzia la o întâlnire etc.
Aşadar la 18:30 am mai bifat un obiectiv realizat: să las fetiţele cu Lulu (pisica lor) să se joace. Apăs pedala şi ajung în jumătate de oră la studio, în grafic. Părea că totul s-a liniştit din spatele geamului fumuriu de unde priveam vacarmul de pe străzile capitalei, un spectacol de sunet şi lumini de excepţie. La 21:10 eram la Râmnicu Sărat, cu o cafea în faţă. Revin cu informaţia că mă vedeam cu capul în pernă pe la 01:20.
Ne interesam cum decurge evenimentul (un bal) şi aflam că s-au produs unele decalaje din multiple cause, că va mai dura vreo 30 minute până vom cânta. Aveam deja 50 minute de stat. Ne-am pus la masă în acest caz. Să ne fie de bine, ne-am spus. Ne mai interesăm o dată şi mai apar 30 minute de întârziere. Doar nu o să oprim balul tam-nesam. Mai răbdăm vreo 20 minute şi ni se comunica faptul că vom cânta la 23:30 sigur. Gândul meu zboară la perna pe care o simţeam din ce în ce mai departe. Evident că am început concertul la 00:07.
Şi acum am pentru voi o întrebare cu răspuns aproape inclus: credeţi că am mai apucat să dorm până în momentul în care vă scriu din camera de hotel din Oradea? Am ajuns la 5:00 la aeroport şi acolo şoc şi groază: două rânduri enorme la verificarea bagajelor. Când spun enorme, spun peste o sută de metri. Deja mă vedeam întors spre casă, cu zborul ratat, cu telefoane din partea organizatorilor festivalului pline de reproş etc. Am găsit şi explicaţii pentru cozile mai mult decât comuniste: din cauza numărului mare de zboruri low cost s-a supraaglomerat aeroportul. După ce, stand la rând, am asistat la 2-3 certuri matinale din categoria “Dom’le, stai la rând că şi noi stăm de o oră” în jurul meu, am strâns din dinţi rugându-mă să nu fiu nevoit să cer permisiunea de a merge mai în faţă. La 6:45 era decolarea scrisă pe bilet, la 6:28 încă nu ajunsesem la bandă pe care îţi aşezi hainele şi bagajele pentru a fi verificate.
Desigur că, fără nicio legătură cu Murphy, bagajul meu de mână, mic, negru şi cu trei lucruri în el, a fost descoperit ca fiind purtător de urme de explozibil (pe de altă parte, apreciez faptul că oamenii nu făceau excepţie când a venit vorba de securitatea publică). Am fost asigurat că nu am cum să pierd avionul, că nu decolează fără toţi pasagerii la bord. După 3 minute am văzut cu ochii din dotarea personală câţiva pasageri ce au rămas în Bucureşti, dar ce mai conta când eram în autobuzul ce mă ducea spre avion, iar lângă mine un tip la 45 ani ce duhnea a băutură a început să agaţe o domnişoară parcă prea disponibilă pentru ora, locul şi contextul dat.
După ce am zburat fără să fiu conştient, am salutat Clujul, am luat un mic dejun alcătuit din ouă Benedict, un ceai de mentă şi pâine prăjită, apoi mi-am urmat călătoria, la fel de inconştient, până în faţa hotelului din care vă scriu. Ştiu că aveti şi voi astfel de zile, însă vreau să subliniez câteva aspecte:
– pentru zboruri din Bucureşti asiguraţi-vp că ajungeţi cu 2 ore şi jumătate înainte de zbor pentru a nu-l pierde. Poate chiar să daţi un telefon;
– luaţi mereu în calcul traficul îngrozitor din capitală;
– bucuraţi-vă de viaţa pe care o aveţi şi de cei dragi din preajmă
– mergeţi la spectacolele Loredanei din 26 şi 27 septembrie, unde vom fi şi noi, ca Deepcentral, prezenţi;
– ascultaţi “Unde eşti” – cel mai recent single Loredana feat. Deepcentral.
Pe foarte curând!
