14 lucruri pe care nicio tipă nu şi-ar dori ca bărbaţii să le ştie despre ea
Când eşti într-o relaţie de lungă durată, romantică sau nu, cu cineva, intervine acea senzaţie de confort care te face să nu mai ai reţineri de niciun fel. Ştim, cel mai greu e la început, dar la un moment dat chiar şi „vânturile” spun multe despre relaţia dintre doi oameni :))
TOP 10 lucruri pe care orice fată le face, dar niciodată nu ar recunoaşte
Iată, deci, ce „spun” fetele atunci când trag vânturi de faţă cu altcineva:
„Te iubesc”
Probabil nu e cel mai estetic sau „parfumat” mod de a-ţi exprima sentimentele, dar atunci când o tipă e suficient de relaxată să facă asta de faţă cu „iubi”, e clar că nivelul de intimitate în relaţia lor este maxim.
„Eşti cel mai bun prieten”
La fel ca într-o relaţie intimă, într-o prietenie solidă se ajunge la un moment dat în punctul ăla în care nicio „presiune” nu poate fi prea mare pentru a strica atmosfera. Deci, băieţi, dacă sunteţi buni prieteni cu o tipă cu care aveţi şi altfel de gânduri, uitaţi de ele. De gânduri! Dacă e destul de relaxată cât să dea drumul la gaze cu voi prin preajmă, dar cu toate astea nu vă transmite niciun alt semnal că lucrurile ar putea deveni mai intime de atât, e clar că sunteţi în „friend zone” şi că nu aveţi şanse să ieşiţi de acolo.
9 semne clare că eşti în „friend zone”
„Mă simt ameninţată”
Aşa cum un scons eliberează un gaz urât mirositor când se simt ameninţaţi, o tipă poate face asta în condiţii similare. La comandă, dacă vrea să-ţi transmită un semnal clar, sau involuntar, dacă o stresezi atât de mult, încât nu se mai poate controla.
„Nu am niciun fel de limită”
Unele tipe pur şi simplu nu au greţuri când vine vorba de felul în care sunt privite de ceilalţi. Ele sunt genul care ar scăpa un vânt de faţă cu oricine, nu doar cu iubitul, cu cei mai buni prieteni sau cu familia.
OPT lucruri pe care fetele n-ar trebui să le facă NICIODATĂ de față cu iubiții lor
„Sunt şi eu om, ca toţi ceilalţi”
Şi probabil asta nu are nevoie de nicio explicaţie suplimentară 🙂