Nu ne grăbim dacă spunem că vara lui 2023 sună extrem de promițător. Netflix confirmă asta, după ce a anunțat toate producțiile care vor fi încărcate pe platformă în luna mai. De la „Romina VTM” până la „The Mother”, toate par a fi filme care vor bifa cifre record. Asta este și dorința gigantului de streaming, mai ales după ce pandemia și-a pus grav amprenta asupra sectorului cinematografic. Atunci, unele dintre cele mai așteptate premiere au fost amânate sau chiar anulate.
Totuși, tot Netflix a fost salvarea multora, platforma crescând în numărul de utilizatori în acea perioadă.
Sunt câteva titluri care ne-au cucerit de la primul play și care și-au ținut promisiunea de a reveni cu părți noi. Chiar dacă variantele nu sunt la fel de multe ca în anii trecuți, Netflix începe, încet-încet, să își revină. Check them!
Ce restricții implementează Netflix de anul acesta
Întrebarea de pe buzele tuturor în ultima perioadă este una simplă: vor migra utilizatorii Netflix către Youtube? Curiozitatea nu este deloc una întâmplătoare, ci este potrivită contextului în care se află cele două aplicații în momentul de față. Youtube are toate șansele să detroneze Netflix, dacă se ține de planul pe care a început deja să-l implementeze.
În urmă cu ceva timp, platforma i-a luat în vizior conturile pe care sunt logate mai multe persoane. Mai exact, platforma propune taxarea cu 3 dolari a celor care împarte conturile cu zeci de persoane. Momentan, măsura este deja aplicată în El Salvador, Guatemala, Honduras, Argentina, Republica Dominicană și Peru. Nu se știe dacă aceeași taxă va fi aplicabilă și conturilor din România, însă un lucru este cert. Netflix mai are un as în mânecă și anume, lansarea unei noi versiuni de abonament în valoare de 4,99 dolari.