Ce filme și seriale te așteaptă în luna august pe Netflix

În 2023, Netflix și-a propus să joace la sigur. Platforma a scos toți așii din mânecă și a anunțat producțiile care vor fi urcate în luna august. De precizat că nu toate sunt titluri originale Netflix, dintre care unele dintre ele sunt deja la partea a doua sau chiar a treia.

Publicat: 2 august 2023, 15:50

Deși suntem abia la începutul lunii august, putem spune că ultima lună din vara lui 2023 sună extrem de promițător. Netflix confirmă asta, după ce a anunțat toate producțiile care vor fi încărcate pe platformă în luna iunie. De la „Ramon” până la seria „Mission Impossible”, toate par a fi filme care vor bifa cifre record.

Sunt câteva titluri care ne-au cucerit de la primul play și care și-au ținut promisiunea de a reveni cu părți noi. Chiar dacă variantele nu sunt la fel de multe ca în anii trecuți, Netflix începe, încet-încet, să își revină. Check them!

Netflix și-a rotunjit conturile în ultima vreme

Netflix a promis și se ține de cuvânt. Una dintre cele mai mari platforme de streaming din lume a pus în aplicare câteva schimbări care nu sunt deloc pe placul utilizatorilor. Până acum, multă lume mergea pe premisa „Netflix & share”, dar acest lucru nu mai este deloc valabil. Gigantul a realizat că sunt cazuri în care un singur cont este folosit de mai multe persoane care nu stau la aceeași adresă.

După ce au ajuns la concluzia că supoziția lor este adevărată, cei de la Netflix au pus în aplicare un nou plan. Și anume, au modifcat abonamentele și opțiunile lor.

Astfel, pachetul Basic de 5 euro poate fi folosit de un singur cont, iar cel Standard poate fi folosit de două conturi. Acum, abonamentul Ultra poate fi utilizat de 4 persoane, iar conținutul se poate descărca pe 6 device-uri. Aici, pentru fiecare cont care va fi adăugat în plus se va plăti o taxă de 3 euro.

Acum, după ce au intrat în vigoare aceste schimbări, Netflix a început să vadă efectele. În primele săptămâni de la această schimbare, peste 6 milioane de conturi noi au fost înregistrate. Asta înseamnă o creștere de 8% pentru platformă, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×