Cât a durat crearea look-ului purtat de Doja Cat la Paris. Artista a fost acoperită de cristale Swarovski

Doja Cat știe cum să atragă toate privirile. Artista a semnat prezența la Săptămâna Modei de la Paris și a fost cu adevărat o apariție spectaculoasă. Ca de obicei, nimic nu este banal în ceea ce face Doja, doar că, acum, s-a întrecut pe sine.

Publicat: 26 ianuarie 2023, 10:14

Zilele trecute, cele mai mari vedete și-au dat întâlnire la Paris. Motivul?! Săptămâna Modei, evenimentul care dă trendurile, ca în fiecare an. Doja Cat nu avea cum să lipsească de pe covorul roșu, iar despre apariția ei din acest an vorbește toată lumea. Vedeta a ieșit cu totul din tiparele banalului și a decis să le arate tuturor cât de prețioasă este. La propriu. Și cum nu duce deloc lipsă de idei, singura problemă a mai rămas să găsească pe cineva care să le pună în aplicare.

Doja Cat nu a căutat prea mult, pentru că sute de makeup artiști vor să lucreze cu ea. Astfel, cu ajutorul ideilor ei și cu îndemânarea lui Pat McGrath, Doja a bifat una dintre cele mai tari apariții ever de la Săptămâna Modei de la Paris. Artista a fost acoperită în 30.000 de cristale Swarovski, iar procesul nu a fost deloc unul ușor. Mai exact, peste 5 ore au lucrat Pat McGrath și echipa ei. Însă, totul efortul a meritat din plin.

Colaborarea cu Doja Cat a fost o plăcere absolută. Răbdarea de care a dat dovadă cât echipa mea a machiat-o, timp de patru ore și 58 de minute. A fost cu adevărat o inspirație. Produsul final a fost o operă de artă magică și minunată, un tribut adus muncii sale și dedicării de care dă dovadă”, a spus makeup artista.

Te-ar mai putea interesa
Doja Cat îmbrăcată îmbrăcată într-o rochie corset cu imprimeu leopard, decolteu adânc și acoperită cu paiete
Doja Cat a făcut senzație pe covorul roșu la Premiile Oscar 2025. Diva a purtat o rochie sexy cu imprimeu leopard și decolteu adânc
Doja Cat a făcut senzație pe covorul roșu la Premiile Oscar 2025. Diva a purtat o rochie sexy cu imprimeu leopard și decolteu adânc
Doja Cat îmbrăcată într-o ținută complet neagră
Doja Cat și-a făcut un nou tatuaj pe picior. Fanii au lansat mai multe ipoteze privind semnificația acestuia
Doja Cat și-a făcut un nou tatuaj pe picior. Fanii au lansat mai multe ipoteze privind semnificația acestuia
Doja Cat îmbrăcată într-o ținută complet neagră, ținând brațele larg deschise
Doja Cat și-a acoperit pieptul cu două curele maro, într-o ședință foto excentrică. Diva a vorbit despre relația ei cu social media
Doja Cat și-a acoperit pieptul cu două curele maro, într-o ședință foto excentrică. Diva a vorbit despre relația ei cu social media
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×