#bts. Personajele din ”La Casa de Papel” ar fi trebuit să aibă nume de planete. Cum au ajuns să aibă nume de orașe?

Jaful ajunge la final anul acesta, la începutul lunii decembrie. Sezonul al cincilea și ultimul din ”La Casa de Papel” are două părți, iar prima jumătate a apărut pe Netflix în luna septembrie, urmând ca ultimele cinci episoade să fie disponibile pe 3 decembrie. Fanii așteaptă cu sufletul la gură să afle deznodământul poveștii și să vadă dacă gașca de hoți condusă de El Profesor va reuși să scape basma curată. 

Publicat: 12 noiembrie 2021, 13:00
Actualizat: 26 octombrie 2022, 11:59
De16 September 2021, Chile, Vina Del Mar: Two people wearing costumes from Spanish TV series "La casa de papel" pose in front of a statue sculpted for the characters of the Netflix show. Photo: Manuel Lema Olguin/Agencia Uno/dpa

Rio, Tokyo, Denver, Lisabona, Stockholm, Helsinki, Palermo, Bogota și Marsilia au dat a doua mare lovitură din viața lor, iar în sezonul final, El Profesor încearcă să îi scoată din Banca Spaniei și să scape de poliție. Dacă vor reuși sau nu, rămâne de văzut. Serialul devenit fenomen după ce a fost preluat de Netflix are milioane de fani în toată lumea. Îl urmărești cu sufletul la gură, dar știi cum au ajuns personajele să aibă nume de orașe?

Creatorul serialului-fenomen, Alex Pina, a povestit în cadrul unui interviu că au luat în calcul mai multe variante de pseudonime până să ajungă la orașe: ”Am avut câteva idei, printre care și nume de planete. Apoi, într-o zi, cineva a venit la filmări cu un tricou pe care scria Tokyo și așa a început totul. Imaginați-vă dacă am fi păstrat ideea cu nume de planete, eroii s-ar fi numit Uranus, Mercur sau Jupiter!”. Mai mult decât atât, alegerea numelor nu a fost deloc una întâmplătoare și fiecare personaj poartă un pseudonim care să se potrivească cu personalitatea lui. De exemplu, Monica, cea care s-a alăturat găștii mai târziu, a primit numele Stockholm, făcându-se referire la Sindromul Stockholm, pentru că ea a fost mai întâi ostatică, apoi s-a îndrăgostit de Denver. 

Așa arată trailer-ul pentru finalul serialului:

PARTENERI