Antonia și Alex Velea formează unul dintre cele mai longevive cupluri de la noi, iar momentul în care s-au logodit a fost unul dintre cele mai așteptate de către fani. Cei doi sunt împreună de mai bine de 8 ani, iar dacă au rezistat fericiți până acum, cu siguranță un act nu îi va influența. Mulți dintre cei care îi urmăresc pe Anto și Alex s-au întrebat când se vor căsători cei doi și se pare că ziua cea mare este mai aproape decât se așteptau fanii. Alex și Antonia nu sunt foarte entuziasmați de acest moment, mai ales că ambii au mai trecut prin câte o căsătorie anterioară.
”Ne încurcă pandemia, nu prea suntem vaccinați. Dacă nu se termină pandemia asta, facem nunta în curte, vine tata, vine mama. Nu vrem o nuntă mare. Din păcate, vreo 100-200 invitați tot o să vină. Noi am mai făcut fiecare câte o nuntă. Vrem să fie ceva restrâns, intim, să ne simțim bine, nu să fim stresați. Să fim pe plajă, desculți, ar fi frumos. Avem nași, dar nu spun încă cine sunt. Dacă am trăit așa până acum, de ce să ne grăbim.”, a spus Alex în emisiunea Extra Night Show.