Shakira a fost mereu discretă cu viața ei personală. Artista a dat mereu de înțeles că între ea și Pique lucrurile merg mai bine ca niciodată și că relația lor este cât se poate de solidă. Recent, presa spaniolă a început să anticipeze despărțirea celor doi, asta după ce fotbalistul ar fi înșelat-o pe artista cu o hostess.
Identitatea ei nu a fost dezvăluită, dar cei din tabloide o descriu ca fiind „E o blondă de 20 de ani, studentă, lucrează ca hostess în Barcelona”. Tipa a fost surprinsă de mai multe ori la casa lui Gerard din Carrer de Muntaner, iar asta nu poate însemna decât un singur lucru. Momentan, nici Shakira și nici Pique nu au făcut declarații despre acest subiect, dar fanii le așteaptă cu sufletul la gură.
Shakira și Gerard au împreună doi băieți superbi, pe Sasha și pe Milan, iar artista s-a mutat în Spania pentru că iubitul ei joacă la Barcelona și la echipa națională.
Povestea lor de iubire a început în urmă cu mai bine de un deceniu. Shakira a povestit într-o emisiune TV că un alt fotbalist a fost cel care le-a făcut ”lipeala”. Cesc Fabregas a insistat să se întâlnească și a fost dragoste la prima vedere. Apoi s-au întâlnit din nou, la filmările pentru ”Waka Waka”, imnul Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud.