Lil Nas X, pe numele lui Montero Hill, știe cum să facă să atragă atenția, iar modul în care a ales să își promoveze cel mai nou album este cel mai bun exemplu în acest sens. Totul a început după ce Drake a anunțat albumul ”Certified Lover Boy”, cu un artwork cu mai multe emoji-uri cu femei însărcinate. Replica lui Lil Nas X a venit imediat, cu o imagine care surprinde emoji-uri bărbați cu burtă de gravidă. Toată lumea a luat-o ca pe o glumă sau ca pe un atac subtil la adresa lui Drake, dar rapper-ul de 22 de ani a mers mai departe. A făcut un pictorial în care apare cu burtă de ”gravid” și a anunțat că ”bebelușul” aka albumul ”Montero” are termen pe 17 septembrie.
Imaginile cu Lil Nas X îmbrăcat în alb, cu o coroniță de flori pe cap și mângâindu-și burta au fost preluate de presa internațională, inclusiv de revista People. Rapper-ul nu s-a dezmințit și a mai postat câteva fotografii în care apare tot cu burtă și prin care anunță că au mai rămas câteva zile până la apariția albumului. În timp ce unii au tratat totul ca pe o glumă sau o încercare disperată de a atrage atenția, alții au văzut gestul lui Lil Nas X ca pe un atac subtil la adresa lui Drake. Oricum ar fi, rapper-ul a reușit ce și-a propus: să atragă atenția, pentru că toată lumea vorbește numai despre pozele lui.