AWWW! O tipă a recreat pozele tatălui decedat şi povestea ei a devenit virală

O tânără a decis să facă un gest frumi rău în memoria tatălui ei decedat în urmă cu trei ani. Deşi s-a simţit tot mai împăcată cu ideea, tot se simţea incompletă şi, căutând printr-un sertar cu amintiri, i-a venit o idee genială. Pe cât de inspirată şi frumoasă, pe atât de greu de pus în aplicare. Dar a reuşit, iar povestea şi-a făcut-o cunoscută pe boredpanda.com.

11 motive pentru care relaţia cu tata este atât de specială

Încă mi-e dor de el, deşi cu timpul am început să mă simt ceva mai bine, aşa că m-am gândit să accept situaţia într-un fel unic. Am ajuns la Melbourne, unde el a fost cu mama în 2011 şi unde făcuse multe poze. Am ales câteva dintre ele şi am mers în locurile respective pentru a le reface. Dacă e să înţelegeţi ceva din povestea asta este să nu aşteptaţi până e prea târziu. Înainte nu apreciam călătoriile cu tata, iar acum regret. Petreceţi timp cu cei dragi şi creaţi-vă amintiri cu ei„, este mesajul tinerei Chrisya pentru cei care i-au văzut fotografiile.

Publicat: 14 aprilie 2016, 16:07
Te-ar mai putea interesa
Madison Beer îmbrăcată într-o rochie mulată albă în timp ce ține microfonul în mână
Madison Beer a explicat motivul pentru care refuză să facă fotografii cu fanii ei: „Sper că înțelegeți și puteți respecta asta! Vă iubesc”
Madison Beer a explicat motivul pentru care refuză să facă fotografii cu fanii ei: „Sper că înțelegeți și puteți respecta asta! Vă iubesc”
Katy Perry îmbrăcată într-un top auriu strălucitor și o fustă asortată
Katy Perry a împărtășit un videoclip cu ea în sala de nașteri, făcut la o zi după ce a adus-o pe lume pe Daisy Dove Bloom. Micuța are acum 4 ani
Katy Perry a împărtășit un videoclip cu ea în sala de nașteri, făcut la o zi după ce a adus-o pe lume pe Daisy Dove Bloom. Micuța are acum 4 ani
Eminem îmbrăcat într-o ținută complet neagră în timp ce vorbește la microfon
Eminem și-a transpus cele mai dureroase amintiri în videoclipul noului său single, „Somebody Save Me”. Cântărețul regretă că a ratat momente cheie din viața copiilor săi
Eminem și-a transpus cele mai dureroase amintiri în videoclipul noului său single, „Somebody Save Me”. Cântărețul regretă că a ratat momente cheie din viața copiilor săi
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×