Andreas Petrescu, Radu Pietreanu și Dan Frînculescu îl iau la roast pe Florin Călinescu, duminică, de la 20:00, la iUmor

Florin Călinescu a acceptat cu bucurie rolul de jurat-surpriză în cadrul celei de-a cincea ediţii iUmor, difuzată duminică, de la 20:00, la Antena 1, iar trei dintre apropiații lui s-au bucurat și mai mult când au aflat că au șansa să-l ia la roast. Este vorba despre Andreas Petrescu, Dan Frînculescu și Radu Pietreanu, pe care Florin Călinescu îi știe de câteva decenii. Telespectatorii pot vedea momentele savuroase de roast în cadrul noului episod iUmor, difuzat duminică, de la 20:00, la Antena 1. 

Publicat: 23 septembrie 2022, 16:57

Drumurile lui Andreas Petrescu și ale lui Florin Călinescu s-au intersectat de multe ori și chiar au avut anumite colaborări, care au dus la o prietenie dincolo de camerele de filmat și scenele pe care au performat. În timpul roast-ului, actorul i-a reamintit juratului-surpriză: „Mi-ați spus că, dacă scriu un scenariu de film, ați vrea măcar să treceți un pic prin cadru și vă mulțumesc. Pentru mine ar fi o onoare, pentru dumneavoastră, o zi normală de filmare. (...) acum sunteți aici, vă admir din tot sufletul, mi-aș fi dorit să lucrăm împreună (...). Pentru mine, ați fost, sunteți și veți rămâne mereu cel mai bun! Și asta a fost ultima glumă“.

Dan Frînculescu a crescut și el cu glumele lui Florin Călinescu și a ținut cont de lecțiile de viață pe care acesta le-a oferit de-a lungul timpului. Dan n-a pregătit glume acide doar pentru juratul-special, ci și pentru ceilalți membri ai juriului, iar, la final, după ce a coborât de pe scenă, a recunoscut că a avut mari emoții.

„Pe vremea când era puști, se antrena să devină fotbalist, dar, o lovitură severă la genunchi, l-a făcut să treacă la teatru… O lovitură de teatru, dacă-mi permiteți. Deși, sincer, n-a făcut niciodată mai mult teatru decât fotbaliștii care simulează acum. (…). În 1981, primește primul său rol într-un film, în serialul «Lumini și umbre». Vă zic sincer: am văzut primul episod și pot să spun cu mâna pe inimă că a fost al doilea cel mai mare dezastru al acelui an – pentru că tot în 1981 m-am născut și eu“, a dezvăluit amuzat Dan Frînculescu în timpul momentului său de roast.

Provocat să-l caracterizeze pe Florin Călinescu în două cuvinte, Radu Pietreanu a spus: „profesionalism“ și „miștocăreală“ – „E atât de spumos la chefuri, că, dacă se apucă să te ia la roast live, pe spontaneitate, nu mai faci față. Omul e genial! Suntem prieteni de 30 de ani (…). O să fabulez în stilul în care-i place și lui“, a declarat actorul înainte să urce pe scena de la iUmor. 

Radu Pietreanu și-a început performance-ul în versuri: „Deschide ușa, Florine!/C-am venit cu roast la tine/Nu te supăra pe mine,/Că am 10 pagini pline“. Ce glume acide i-a pregătit acesta bunului său prieten, Florin Călinescu, telespectatorii pot descoperi urmărind ediția de duminică, de la 20:00, la Antena 1. Cine sunt concurenţii care au venit cu mult entuziasm și numere atent lucrate pentru a obține like-uri din partea celor patru jurați şi o şansă la marele premiu în valoare de 20.000 de Euro, telespectatorii vor putea afla urmărind cea mai nouă ediţie iUmor. Tot atunci îi vor putea urmări şi pe invitaţii speciali ai ediţiei – Varză şi Teodora Nedelcu. 

Serialul iMai Mult Umor va însoţi şi de această dată fiecare ediție iUmor și va fi difuzat pe Antena 1 şi pe AntenaPLAY. În noul sezon iMai mult umor, Vlad Drăgulin îl va impersona pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii În Puii Mei de la Antena 1.

whatsapp share pinterest share
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×