Diseară, de la 20.00, Ana Morodan va trece prin tratamentul specific al juratului surpriză: roast-ul iUmor. Amalia Năstase, Jorge, Cocuța și Bogdan Boantă vor păși pe covorul roșu pentru a glumi pe seama noii jurate ce s-a alăturat Deliei, lui Mihai Bendeac și Cheloo. „Ana are un suflet extraordinar de bun, dar este închis într-atâtea carapace încât roast-ul meu nu o va afecta, ba chiar o va face să râdă. Este foarte călită într-ale vieții și are atâtea straturi încât e greu să pătrund în mijlocul ei sensibil.”, a declarat Amalia Năstase. „Faptul că ești aici și ne lași să spunem glume despre tine, spune foarte multe despre caracterul tău”, au fost cuvintele pe care Jorge i le-a adresat Anei Morodan. „Și tu ai ceva cu mine pentru că nu ți-am răspuns la telefon?”, a fost reacția noii jurate. Foștii concurenți Asia Express, Cocuța și Bogdan Boantă, nu au ezitat să o ia la roast pe fosta lor adversară din competiție. „Ne-am imaginat-o, dar am și văzut-o pe Ana Morodan în multe ipostaze și totodată știm cât poate să ducă”, au spus aceștia. Telespectatorii pot vedea cele trei roast-uri, dar și reacțiile Anei Morodan duminică, de la 20.00, la Antena 1.
Așteptarea a luat sfârșit. iUmor 12 se anunță a fi un sezon complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1. Spre deosebire de sezoanele anterioare când doar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aveau loc la masa juriului, mult așteptatul sezon 12 va aduce un al patrulea jurat la pupitru. Acesta va fi o surpriză şi pentru juraţi, nu doar pentru telespectatori, care vor descoperi în fiecare ediţie cine le va fi coleg de juriu în ziua respectivă.
Pentru cel de-al 12-lea sezon, Delia, Cheloo, Mihai Bendeac și juratul surpriză al fiecărei ediții se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Invitații speciali nu vor lipsi nici din acest nou sezon și vor demonstra din nou că umorul nu are limite.
iUmor este singura emisiune TV din România cu peste 2.3 milioane de abonați la canalul de YouTube care ”gustă” din plin clipurile concurenților și invitaților care au făcut senzație pe scenă. Canalul de YouTube ”iUmor” a acumulat peste 1.7 miliarde de vizionări, iar un montaj video cu momentele de magie ale lui Mario Lopez peste 17.6 milioane de vizionari.
Articolele vestimentare semnate iUmor sunt disponibile și în sezonul 12, iar hanoracele, șepcile, căciulile sau șosetele cu designuri fresh vor primi cu siguranță trei THUMBS UP din partea prietenilor. Produsele pot fi găsite în exclusivitate pe a1shop.ro, platforma de pe care telespectatorii pot achiziţiona produse utile special create pentru fanii celor mai urmărite emisiuni ale staţiei Antena 1!