Adele a împlinit 34 de ani și arată mai bine ca niciodată. Cum a reulșit artista să slăbească peste 40 de kilograme

S-a vehiculat că ar fi ținut tot felul de diete care au ajutat-o să piardă peste 40 de kilograme, dar adevărul este cu totul altul. Acum, la cei 34 de ani săi, Adele a reușit să ajungă în cea mai bună formă a ei, iar pentru cei care s-au întrebat ce a făcut de arată atât de bine, artista a împărtășit rețeta ei „minune”.

Publicat: 6 mai 2022, 10:47

Adele a revenit în forță, cu un album nou, după șase ani de pauză. Ce a făcut în tot acest timp? A trecut printr-un divorț, a slăbit 45 de kilograme, s-a mutat în S.U.A. și, cel mai important, a lucrat la piesele de pe albumul ”30”. Adele nu a mai vorbit nici cu presa în ultimii ani, dar acest lucru s-a schimbat acum, odată cu interviul acordat revistei Vogue.

Nu dietele drastice au ajutat-o să piardă în greutate, ci sportul. Adele a povestit că făcea și câte trei antrenamente pe zi, pentru că mișcarea o ajuta să își țină sub control anxietatea: ”Nu a fost niciodată despre a pierde în greutate. A fost despre a deveni eu mai puternică și să nu mai petrec atât de mult timp pe telefon. Devenisem dependentă de el. Fac sport de două-trei ori pe zi. Dimineața fac exerciții cu greutăți, după care merg mult pe jos sau boxez. Seara fac cardio. Am avut și antrenori. Aveam nevoie să fiu dependentă de ceva ca să îmi adun gândurile”, a povestit Adele.

Artista a mai adăugat că oamenii uită că transformarea ei a avut loc pe parcursul a doi ani, nu peste noapte, cu multă ambiție și efort, așa că nu este cazul să caute răspunsuri în diete drastice, care promit rezultate pe termen scurt. 

PARTENERI