Tommy Dorfman este plin de suprize. Actorul s-a căsătorit de curând cu o femeie, dar nu i-a dezvăluit identitatea. Vestea a fost dată chiar de către el, în timpul podcastului Broad Ideas. La cât de secretos este, sigur fanii vor mai avea mult de așteptat până vor afla cine este partenera acestuia.
Tommy a decis să fie transparent încă de anul trecut, de când și-a asumat că este transgeder. Momentul nu a fost deloc unul ușor pentru el, mai ales că știa că se va lovi de anumite bariere. Acum, după luni bune de la decizia asumării în public, se pare că actorul este mai fericit și mai liniștit ca niciodată.
Tommy, primul mesaj în calitate de transgender
Chiar dacă a jucat în ”13 reasons why”, Tommy Dorfman nu a avut nevoie de prea multe motive pentru a-și asuma faptul că a trecut în tabăra celor transgender. Tommy a recunoscut că apropierea de partea feminină a resimțit-o de mai bine de doi. Actorul a vorbit deschis despre acest subiect cu cei de la publicația Time.
”De mai bine de un an, în intimitatea mea mă simțeam și trăiam ca o femeie, o femeie trans. Este amuzant faptul că ies și afirm asta acum. Privesc totul ca și cum m-aș prezenta din nou ca fiind o femeie și am făcut tranziția și din punct de vedere medical. Să îți asumi este mereu privit ca un lucru măreț, dar eu nu am simțit să fac asta. Până azi. Azi este despre lucruri spuse clar: sunt o femeie trans. Pronumele mele sunt ea și al ei. Numele meu este Tommy.
Recent, am privit o mulțime de persoane care și-au asumat faptul că sunt trans. Este o versiune pe care eu nu mi-am dorit să o adopt niciodată. Puteam să dispar pentru doi ani și apoi să revin cu un alt nume, o alta față și un corp nou. Dar nu asta îmi doream. Este imposibil pentru mine să separ viața personală de cea profesională. Fața și corpul meu sunt strâns legate de cariera mea.”, a declarat Tommy Dorfman.