9 seriale noi pe care merită să le vezi toamna asta

Dacă eşti fan seriale şi nu ştii la ce să te uiţi după ce se termină cele la care te uiţi deja, avem pentru tine câteva recomandări de serii nou nouţe.

Publicat: 9 noiembrie 2018, 6:07

Criticii au făcut o listă a celor mai aşteptate seriale din toamna lui 2018 şi multe dintre ele sună chiar interesant.

You s-a lansat pe 9 septembrie şi spune povestea unei poveşti de iubire complicate în secolul al XXI-lea. Personajul principal, Joe Goldberg, lucrează într-o librărie şi s-a îndrăgostit de o scriitoare atrăgătoare. Decide să o urmărească, în loc să se prezinte pur şi simplu şi, graţie internetului şi reţelelor de socializare, află o mulţime de lucruri despre ea. Sentimentele lui se transformă într-o obsesie care îl împinge la tot felul de lucruri nebuneşti.

Maniac s-a lansat pe 21 septembrie şi este o comedie „neagră” cu Emma Stone şi Jonah Hill. Serialul este despre 10 voluntari care participă la testarea unor produse farmaceutice care ar putea salva oamenii de orice boală fizică sau psihică. Acest experiment radical ar trebui să rezolve toate problemele pe care le au voluntarii, dar nu se ştie ce efecte secundare ar putea avea medicamentul.

Manifest s-a lansat pe 24 septembrie şi este un serial pe care fanii Lost cu siguranţă îl vor aprecia. După ce aterizează pe aeroport, pasagerii zborului #828 află că deşi au zburat câteva ore, s-au întors pe pământ după 5 ani. Say whaaaat?!? Familiile şi prietenii lor au pierdut deja orice speranţă că îi vor mai revedea, iar pasagerii din avion trebuie să rezolve singuri misterul.

A Million Little Things a apărut pe 26 septembrie şi este o dramă despre prietenia adevărată într-un grup de prieteni de 30 de ani. După ce unul dintre cei 8 se sinucide, ceilalţi încep să îşi regândească vieţile şi realizează că este timpul pentru o schimbare. Îi aşteaptă multe aventuri şi provocări, dar fiecare, cu sprijinul celorlalţi, reuşeşte să găsească drumul cel bun.

Murphy Brown s-a lansat pe 27 septembrie şi este un comeback al unei legende a comediei din anii ’90. Murphy Brown este o femeie puternică şi o adevărată profesionistă. Principala temă a glumelor sale este politica. Scenariştii serialului vor atinge multe puncte importante şi subiecte sensibile în noul sezon al comediei.

Charmed s-a lansat pe 14 octombrie şi este un remake după popularul sitcom cu acelaşi nume din perioada 1998-2006. Trei surori vrăjitoare, Macy, Mel şi Maggie, au de dus o luptă grea împotriva răului.

Camping este o mini-serie de comedie despre o criză relaţională. Soţia plănuieşte să sărbătorească a 45-a aniversare a soţului în natură, aşa că merg la un picnic cu prietenii, însă acolo distracţia se transformă în haos, iar cei doi au de trecut prin încercări grele pentru sentimentele lor.

Chilling Adventures of Sabrina este un nou film fantastic de la Netflix, lansat pe 26 octombrie. Personajul principal este o tânără vrăjitoare pe nume Sabrina, care are de făcut o alegere complicată: să trăiască la fel ca orice adolescentă sau să devină o parte a unei lumi supranaturale. Şi, de parcă lucrurile nu ar fi destul de dificile, forţele răului o atacă.

Escape at Dannemora va fi lansat pe 18 noiembrie este un serial bazat pe întâmplări reale. Doi bărbaţi condamnaţi pe viaţă evadează dintr-o închisoare americană. Durează 3 săptămâni până să fie prinşi, iar povestea este una care, spun criticii, nu te va plictisi nicio secundă.

PARTENERI