9 cupluri celebre care s-au căsătorit în secret
Când vine vorba de relaţii, vedetele se împart în două categorii: cupluri care se afişează peste tot, cu fiecare ocazie şi care sunt surprinse „accidental” de paparazzi în te miri ce ipostaze, şi cupluri care preferă discreţia şi care reuşesc să îşi trăiască poveştile departe de ochii presei şi ai lumii. Când vine vorba de nunţi de vedetă, unii vând pe bani grei drepturile de imagine pentru eveniment, alţii pur şi simplu preferă ceva intim, departe de ochii curioşilor.
Te-ar mai putea interesa
Vedete care au ieșit în evidență în ultima săptămână. Alexandra Daddario și-a etalat pântecul în timpul unui meci de fotbal, iar Gigi Hadid a strălucit la Săptămâna Modei de la Milano
Vedete care au ieșit în evidență în ultima săptămână. Alexandra Daddario și-a etalat pântecul în timpul unui meci de fotbal, iar Gigi Hadid a strălucit la Săptămâna Modei de la Milano
Cum și-au petrecut vedetele ultima săptămână. Sabrina Carpenter a participat la un afterparty, în timp ce Mariska Hargitay și Kelli Giddish au filmat pentru un nou episod din serialul „Law and Order”
Cum și-au petrecut vedetele ultima săptămână. Sabrina Carpenter a participat la un afterparty, în timp ce Mariska Hargitay și Kelli Giddish au filmat pentru un nou episod din serialul „Law and Order”
Selena Gomez a alimentat zvonurile despre o posibilă logodnă cu Benny Blanco. Fanii au observat un detaliu subtil pe pagina ei de Instagram
Selena Gomez a alimentat zvonurile despre o posibilă logodnă cu Benny Blanco. Fanii au observat un detaliu subtil pe pagina ei de Instagram
Recomandările ZUTV.ro
1
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
2



Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
3



Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
4



Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
5



Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Parteneri


Antena 1
Alertă sanitară! Epidemia de Ebola se extinde în Africa. Peste 4.500 de morți și noi cazuri confirmate în alte țări
Epidemie de Ebola se extinde în Africa, cu noi cazuri confirmate în afara Republicii Dominicane Congo și peste 4.500 de morți.


Observator News
Momentul în care un Yorkshire de 3 kilograme alungă un urs din calea familiei și îl face să se urce în copac


Antena 1
Alertă sanitară! Epidemia de Ebola se extinde în Africa. Peste 4.500 de morți și noi cazuri confirmate în alte țări


Antena 1
Alertă sanitară! Epidemia de Ebola se extinde în Africa. Peste 4.500 de morți și noi cazuri confirmate în alte țări


MediCOOL
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală


DePărinți
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea


Antena Sport
Gigi Becali, dezvăluire despre Luca Niculescu, noul premier. Cum l-a cunoscut în urmă cu 20 de ani: „Mi-am adus aminteamp;#8230;”


Happy Channel
Mert Ramazan Demir și-a anunțat noul proiect profesional. Despre ce e vorba


Rețete fel de fel
Curry de conopidă cu orez. Rețetă aromată și ușor de preparat


MediCOOL
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele

