7 trupe care au pierdut un membru și au continuat să cânte așa

 Lumea muzicală e zdruncinată uneori de vești la care nu s-ar aștepta nimeni. Atunci când un membru decide să părăsească formația, parcă nimic nu mai e la fel. Trupa trebuie să demonstreze că funcționează la fel de bine și fără el. Pentru unii, viața merge mai departe, iar pentru alții plecarea unui membru înseamnă sfârșitul.

Publicat: 2 noiembrie 2017, 13:13

Uite 7 trupe care s-au descurcat la fel de bine și cu un om mai puțin: 

Camila Cabello a decis să plece din Fifth Harmony în decembrie 2016. Artista și-a început cariera solo, iar celelalte patru fete au continuat să cânte fără ea.

Kevin Richardson a plecat din Backstreet Boys în 2006, dar a revenit în 2011. 

John Lennon a fost primul care a părăsit The Beatles. Băieții rămași au continuat să facă istorie în lumea muzicală și după plecarea lui. 

Destiny’s Child, trupa care le-a făcut celebre pe Beyonce și pe Kelly Rowland, a pierdut nu una, ci trei membre! LaTavia Roberson șiLeToya Luckett au fost date afară din trupă. Farrah Franklin, una dintre înlocuitoarele lor, a decis și ea să plece. 

Vă mai aduceți aminte formația No Doubt? Făcea senzație în anii ’90. Fratele lui Gwen StefaniEric, a plecat din trupă, la un moment dat, dar ceilalți membri care au rămas s-au descurcat la fel de bine și fără el.

Zayn Malik i-a dezamăgit pe fanii One Direction în martie, când a decis să părăsească trupa. Harry, Liam, Niall și Louis și-au continuat proiectele și urmează să lanseze al cincilea album.

Geri Halliwell a plecat din trupa Spice Girls, dar a revenit câțiva ani mai târziu, pentru a le fi alături fetelor rămase într-un turneu.

PARTENERI