Reclamă
john lennon
Arhiva
// 8 mai 2019
7 formații care au pierdut un membru și au continuat să cânte așa
Lumea muzicală e zdruncinată uneori de vești la care nu s-ar aștepta nimeni. Atunci când un membru decide să părăsească formația, parcă nimic nu mai e la fel. Trupa trebuie să demonstreze că funcționează la fel de bine și fără el. Pentru unii, viața merge mai departe, iar pentru alții plecarea unui membru înseamnă sfârșitul.
Reclamă
Arhiva
// 6 februarie 2019
FOTO | Bob Marley ar fi împlinit azi 74 de ani. Uite cum ar fi arătat dacă ar mai fi trăit!
Ce ar fi fost muzica fără Elvis Presley, Bob Marley sau John Lennon nu vom şti niciodată şi nici nu ne dorim să aflăm. Ştim ce e muzica după dispariţia lor şi mai ştim şi că ei au influenţat într-un mod decisiv evoluţia ei.
Arhiva
// 14 noiembrie 2018
Top 13 cele mai reușite tatuaje cu chipuri de artiști
Ok, să-ți tatuezi chipul cuiva, fie că e persoana iubită, copilul sau artistul preferat nu e întotdeauna o idee bună și lucrurile pot ieși dubios de multe ori. Există însă și exemple reușite, un fel de ”așa da”. Și dacă aici ți-am arătat cât de riscant e un astfel de tatuaj, azi avem pentru tine exemple pozitive.
Arhiva
// 18 octombrie 2018
OMG! 4 artiști care au fost omorâți de fani obsedați
Atunci când ești persoană publică, ai de-a face cu tot felul de oameni și te expui la o mulțime de riscuri. Câteva staruri au ajuns chiar să fie omorâte de fani obsedați, în plină ascensiune a carierei. Poate cel mai răsunător caz e cel al lui John Lennon. Dar, din păcate, nu e singura victimă a fanilor obsedați.
ȘASE femei celebre care s-au ras în cap
Reclamă
Arhiva
// 26 septembrie 2018
OMG! 5 cântăreți celebri care și-au prevăzut moartea în versuri
Au lăsat în urmă mister și regrete , dar parcă au știut că așa se va întâmpla. Cinci cântăreți și-au prevăzut moartea în versuri și în interviuri. Te trec fiorii când vezi câtă dreptate au avut!
10 super-staruri care au murit în condiții extrem de DUBIOASE
Arhiva
// 10 august 2018
Aşa au fost fotografiate 18 celebrităţi cu puţin timp înainte să moară
De-a lungul timpului, lumea muzicii sau cea de la Hollywood au fost zguduite de morţi fulgerătoare ale unor artişti uriaşi. Amintim aici pe Amy Winehouse, Michael Jackson, Paul Walker, Robin Williams sau Whitney Houston, ca să ne referim doar la ultimii ani.
Arhiva
// 18 iulie 2018
FOTO: Așa ar fi arătat în prezent 7 artiști celebri, dacă ar mai fi fost în viață
Unii artiști au plecat dintre noi mult prea devreme. Probabil ai auzit despre The 27 Club, care se referă la celebritățile care au murit la exact 27 de ani. Artiști care mai aveau o mulțime de lucruri de oferit publicului lor și care și-au lăsat fanii în lacrimi.
Arhiva
// 7 iunie 2018
8 cântăreți celebri care au murit după ce au fost împușcați
Viața de artist implică riscuri pe care nu ai cum să le prevezi, în ciuda tuturor măsurilor de securitate. Fanii ajung uneori să facă obsesii periculoase pentru idolii lor. Atât de periculoase încât recurg la gesturi extreme. Așa se face că unii artiști și-au găsit sfârșitul din cauza unor astfel de ”fani”.
Alții au pierit în conflicte de stradă sau au apăsat chiar ei pe trăgaci. Iată 8 artiști care au murit după ce au fost împușcați:
Arhiva
// 11 mai 2018
S-au împlinit 37 de ani de la moartea lui Bob Marley. Iată cum ar fi arătat el și alte cinci staruri dacă ar mai fi trăit!
Ce ar fi fost muzica fără Elvis Presley, Bob Marley sau John Lennon nu vom şti niciodată şi nici nu ne dorim să aflăm. Ştim ce e muzica după dispariţia lor şi mai ştim şi că ei au influenţat într-un mod decisiv evoluţia ei.
Arhiva
// 2 noiembrie 2017
7 trupe care au pierdut un membru și au continuat să cânte așa
Lumea muzicală e zdruncinată uneori de vești la care nu s-ar aștepta nimeni. Atunci când un membru decide să părăsească formația, parcă nimic nu mai e la fel. Trupa trebuie să demonstreze că funcționează la fel de bine și fără el. Pentru unii, viața merge mai departe, iar pentru alții plecarea unui membru înseamnă sfârșitul.
Arhiva
// 4 septembrie 2017
Aşa au fost fotografiate 16 celebrităţi cu puţin timp înainte să moară
De-a lungul timpului, lumea muzicii sau cea de la Hollywood au fost zguduite de morţi fulgerătoare ale unor artişti uriaşi. Amintim aici pe Amy Winehouse, Michael Jackson, Paul Walker, Robin Williams sau Whitney Houston, ca să ne referim doar la ultimii ani.
Arhiva
// 30 mai 2017
OMG! 5 cântăreți celebri care și-au prevăzut moartea în versuri
Au lăsat în urmă mister și regrete cu morțile lor, dar parcă au știut că așa se va întâmpla. Cinci cântăreți și-au prevăzut moartea în versuri și în interviuri. Te trec fiorii când vezi câtă dreptate au avut!
10 super-staruri care au murit în condiții extrem de DUBIOASE
Arhiva
// 2 martie 2017
TOP 4 artiști care au fost omorâți de fani obsedați
Atunci când ești persoană publică, ai de-a face cu tot felul de oameni și te expui la o mulțime de riscuri. Câteva staruri au ajuns chiar să fie omorâte de fani obsedați, în plină ascensiune a carierei. Poate cel mai răsunător caz e cel al lui John Lennon. Dar, din păcate, nu e singura victimă a fanilor obsedați.
ȘASE femei celebre care s-au ras în cap
Arhiva
// 5 ianuarie 2017
7 artiști care au câștigat sume FABULOASE după moarte
Ironia sorții face ca moartea să fie cel mai bun PR. E o regulă nescrisă ca fiecare artist să devină mai apreciat după moarte și vânzările de albume să cunoască o creștere fabuloasă peste noapte. De departe regele absolut este, așa cum vă așteptați, Michael Jackson. Din 2009, de când megastarul s-a stins, și până acum, muzica lui s-a vândut ca pâinea caldă și sumele care i-au intrat în conturi și pe care le vor moșteni copiii lui sunt de-a dreptul amețitoare.
PATRU artiști geniali de la care ne-am luat adio anul acesta
Arhiva
// 2 ianuarie 2017
7 formaţii care au pierdut un membru și au continuat să cânte așa
Lumea muzicală e zdruncinată uneori de vești la care nu s-ar aștepta nimeni. Atunci când un membru decide să părăsească formația, parcă nimic nu mai e la fel. Trupa trebuie să demonstreze că funcționează la fel de bine și fără el. Pentru unii, viața merge mai departe, iar pentru alții plecarea unui membru înseamnă sfârșitul.
TOP 3 cele mai apreciate fotografii pe Instagram în 2016
Arhiva
// 2 septembrie 2016
Ultimele fotografii cu 16 celebrităţi chiar înainte de moarte
De-a lungul timpului, lumea muzicii sau cea de la Hollywood au fost zguduite de morţi fulgerătoare ale unor artişti uriaşi. Amintim aici pe Amy Winehouse, Michael Jackson, Paul Walker, Robin Williams sau Whitney Houston, ca să ne referim doar la ultimii ani.
OMG! Ultimele secvențe pe care le-au filmat 5 actori celebri înainte să moară
Arhiva
// 13 iunie 2016
OMG! 8 cântăreți care au fost împușcați mortal
Viața de artist implică riscuri pe care nu ai cum să le prevezi, în ciuda tuturor măsurilor de securitate. Fanii ajung uneori să facă obsesii periculoase pentru idolii lor. Atât de periculoase încât recurg la gesturi extreme. Așa se face că unii artiști și-au găsit sfârșitul din cauza unor astfel de ”fani”.
Cântăreața Christina Grimmie a fost împușcată mortal după un concert
Alții au pierit în conflicte de stradă sau au apăsat chiar ei pe trăgaci. Iată 8 artiști care au murit după ce au fost împușcați:
Arhiva
// 16 februarie 2016
Top 10 staruri care au plecat prea devreme dintre noi
E adevărat că ce e bun nu durează mult. Așa e și cu oamenii! Parcă cei mai buni dintre artiști au plecat la vârste la care încă mai aveau ceva de oferit, lăsând un gol imens în sufletele celor ce i-au îndrăgit.
Top 14 celebrități care arătau mult mai bine când erau mai tinere
Fie că vorbim de cântăreți cu voci care nu se vor mai naște, sau de actori de neînlocuit, pierderile sunt imense. Mai jos, vă prezentăm o serie de artiști care au plecat, parcă, prea devreme dintre noi…
1. Amy Whinehouse (27 ani)
2. Elvis Presley (42 ani)
3. Ryan Dunn (34 ani)
4. Michael Jackson (50 ani)
VIDEO LOL: 29 de celebrități au citit versurile piesei ”Sorry” a lui Justin Bieber
5. Notorious B.I.G. (25 ani)
6.Whitney Houston (48 ani)
7. Robin Williams (63 ani)
8. Kurt Kobain (27 ani)
9. John Lennon (27 ani)
10. Paul Walker (40 ani)
Arhiva
// 30 decembrie 2015
FOTO: Aşa ar fi arătat Elvis, Bob Marley şi alte patru staruri dacă ar mai fi trăit!
Ce ar fi fost muzica fără Elvis Presley, Bob Marley sau John Lennon nu vom şti niciodată şi nici nu ne dorim să aflăm. Ştim ce e muzica după dispariţia lor şi mai ştim şi că ei au influenţat într-un mod decisiv evoluţia ei.
Arhiva
// 23 decembrie 2015
3 momente în care muzica a salvat lumea în 2015
Din păcate 2015 nu a fost un an ferit de evenimentele nefericite. Oamenii au fost puși în situații imposibile, dar niciodată nu au cedat fie că a fost vorba despre atentate sau despre pierderea celor dragi.
Arhiva
// 18 decembrie 2015
TOP 6 trupe care au pierdut un membru și au continuat să cânte așa
Lumea muzicală e zdruncinată uneori de vești la care nu s-ar aștepta nimeni. Atunci când un membru decide să părăsească formația, parcă nimic nu mai e la fel. Trupa trebuie să demonstreze că funcționează la fel de bine și fără el. Pentru unii, viața merge mai departe, iar pentru alții plecarea unui membru înseamnă sfârșitul.
TOP 12 cele mai DUREROASE despărțiri de anul acesta
Arhiva
// 10 iulie 2015
TOP 4 artiști care au câștigat sume COLOSALE după moarte. Uite câți bani au făcut în 2014!
S-a realizat și pe anul 2014 topul veniturilor obținute de artiștii din industria muzicală după moartea lor, iar Michael Jackson se menține de ani buni pe prima poziție.
Arhiva
// 2 iulie 2015
TOP 6 trupe care au pierdut un membru și au continuat să cânte așa
Lumea muzicală e zdruncinată uneori de vești la care nu s-ar aștepta nimeni. Atunci când un membru decide să părăsească formația, parcă nimic nu mai e la fel. Trupa trebuie să demonstreze că funcționează la fel de bine și fără el. Pentru unii, viața merge mai departe, iar pentru alții plecarea unui membru înseamnă sfârșitul.
TOP 6 cele mai dureroase despărțiri din 2015
Arhiva
// 10 iunie 2015
TOP 6 super-staruri care au fost omorâte. Cine a avut cel mai violent sfârșit?
Riscurile la care sunt supuse starurile zi de zi sunt imense. Intră în contact cu tot felul de oameni, care nu au întotdeauna intenții bune. Un fan obsedat se poate transforma foarte ușor într-un criminal.
VEZI ȘI: TOP 7 staruri care au omorât oameni. Uite cine are conștiința încărcată!
Arhiva
// 23 iunie 2014
Un costum cu urme de transpirație s-ar putea vinde cu 200 de mii de dolari!
Poate să vindece cancerul transpirația lui Elvis Presley? Transformă orice metal în aur? Apa în vin? Nu. Dar oare transpirația lui Elvis încă mai valorează 200 de mii de dolari? Probabil că da.