7 semne că vorbești prea mult

De… multe zile-ncoace / Gura nu-ți mai tace.

Publicat: 10 noiembrie 2014, 8:18

De fapt, de când te știi.

Am identificat 7 semne care te dau de gol că ești un extrovertit dubios.

1. Vorbești atât de mult, cu atâta entuziasm și politețe, încât toți oamenii cred că te dai la ei.

2. Nu poți să taci la filme. „Ce? Dacă voiai liniște, vă uitați singuri, cu căștile pe urechi. Eu vreau să comentăm filmul!”

3. Nu ai ceea ce se cheamă monolog interior. Vociferezi toate prostiile care-ți trec prin cap. Chiar și la ședințe.

4. Căștile sunt cel mai mare dușman al tău. Dacă ești la birou și ai găsit ceva funny pe net și vrei să râzi cu cineva, dar toată lumea are căștile pe urechi, te bosumfli și blestemi tehnologia.

5. Ți-e foarte greu să spui „NU”. Mai simplu, zici „DA” la orice, oricui. Și de multe ori se suprapun planurile. Nu-i nimic, găsești tu o cale să mulțumești pe toată lumea.

6. Nu suporți să asculți pe altcineva vorbind mai mult de 30 de secunde, fără să-i întrerupi. Mai ales dacă vorbesc despre excel-uri sau pacea mondială.

7.Te extaziezi prea repede când cunoști un om nou. Nu, nu vă știți de o viață, calmează-te.

PARTENERI