13 lucruri pe care doar fetele care au un frate le pot înţelege
Are mereu impresia că eşti neajutorată. Dar niciodată când vine vorba de împărţirea sarcinilor în casă 🙂
Profită de orice ocazie să te sperie.
Şi să facă glume pe seama ta.
Dar e foarte protector când vine vorba de relaţiile tale cu alţii.
Te „toarnă” şi pentru lucruri pe care nu le-ai făcut.
Dar când e vorba de un secret, sigur va reuşi să-l păstreze.
Nu te tratează niciodată ca pe o fată.
Puteţi face împreună lucruri ciudate la întrunirile de familie, ca să vă treacă timpul mai uşor şi să-i şocaţi pe cei mari.
Până la urmă, fratele tău e cel mai tare, nu-i aşa?
Te-ar mai putea interesa
(P) Ținute de sărbătoare pentru cele mai importante momente din familie
(P) Ținute de sărbătoare pentru cele mai importante momente din familie
Elton John și-a pierdut vederea din cauza unei infecții „severe”. Cântărețul a vorbit despre problemele lui de sănătate
Elton John și-a pierdut vederea din cauza unei infecții „severe”. Cântărețul a vorbit despre problemele lui de sănătate
Britney Spears s-a reunit cu fiul ei, Jayden. Cei doi nu s-au mai văzut de anul trecut, când tânărul s-a mutat în Hawaii cu tatăl lui
Britney Spears s-a reunit cu fiul ei, Jayden. Cei doi nu s-au mai văzut de anul trecut, când tânărul s-a mutat în Hawaii cu tatăl lui
Recomandările ZUTV.ro
1
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
2



Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
3



Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
4



Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
5



Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Parteneri


Antena 1
Surpriză pentru Irina Fodor la Asia Express! Ce cadou neașteptat a primit de la prima echipă ajunsă la ea
Drumul până la Irina Fodor a fost mai dificil decât de obicei. Iată ce echipă a ajuns prima la pupitru.
Observator News
Care ar fi cauza morţii lui Jesus de Miguel, lovit de portarul advers. Explicaţiile unui cardiolog


Antena 1
Surpriză pentru Irina Fodor la Asia Express! Ce cadou neașteptat a primit de la prima echipă ajunsă la ea


Antena 1
Surpriză pentru Irina Fodor la Asia Express! Ce cadou neașteptat a primit de la prima echipă ajunsă la ea


MediCOOL
Alimente care pot ameliora arsurile la stomac. Pot fi eficiente în tratarea acestui simptom digestive


DePărinți
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă


Antena Sport
Cum arată acum „fata de mingi” care l-a năucit pe Nadal. Ce face pentru bani, la 38 de ani


Happy Channel
Mert Ramazan Demir și-a anunțat noul proiect profesional. Despre ce e vorba


Rețete fel de fel
Mini tarte dospite cu mere și cremă de migdale


MediCOOL
Efectele consumului zilnic de floricele de porumb asupra colesterolului. Cât de benefic este acest preparat simplu

