12 probleme pe care doar cei care au fost ÎNȘELAȚI le înțeleg cu adevărat

Uite 12 chestii pe care numai cei care au fost înșelați le pot înțelege:

1. Îți pierzi încrederea în oameni și ai impresia că toți partenerii următori vor face la fel.

2. Încerci să cauți explicații. Ce are ea/ el și eu n-am? De ce-a căutat în altă parte?

3. Nu mai ai încredere în tine. Serios, oprește-te din a te mai învinovăți, nu tu ai greșit!

4. Trebuie să faci față unor sentimente contradictorii: ură, furie, tristețe, gelozie, resemnare.

5. Devii paranoic(ă). Te gândești mereu că atunci când nu e cu tine, e cu altcineva.

6. Încerci să îl/o controlezi mereu, să știi tot timpul ce face. 

7. Crezi că te-ar putea înșela din nou, cu orice persoană de sex opus cu care socializează.

8. Dacă te-ai întâlni cu amantul/ amanta, nu te-ai putea abține.

9. Plănuiești să te răzbuni, într-un fel sau altul.

10. Începi să faci generalizări. Toate femeile sunt la fel… Toți bărbații sunt la fel…



11. Dacă alegi să treci peste și să vă împăcați, lucrurile între voi nu vor mai fi niciodată la fel.



12. Iar dacă vă despărțiți… Ei, bine, ăsta ar fi cel mai bun lucru pe care ai putea să-l faci!





Publicat: 1 octombrie 2015, 10:32
Te-ar mai putea interesa
Selena Gomez îmbrăcată într-o ținută roșie elegantă, asortată cu bijuterii strălucitoare
Selena Gomez și Benny Blanco au fost văzuți ținându-se de mână la Malibu Chili Cook Off. La eveniment au participat celebrități precum Jamie Foxx, Christian Bale și Addison Rae
Selena Gomez și Benny Blanco au fost văzuți ținându-se de mână la Malibu Chili Cook Off. La eveniment au participat celebrități precum Jamie Foxx, Christian Bale și Addison Rae
Lana del Rey îmbrăcată într-o rochie argintie strălucitoare
Lana del Rey are un nou iubit. Jeremy Dufrene lucrează ca ghid turistic la o firmă din Louisiana
Lana del Rey are un nou iubit. Jeremy Dufrene lucrează ca ghid turistic la o firmă din Louisiana
Selena Gomez îmbrăcată într-o rochie roșie sărutându-se cu Benny Blanco îmbrăcat într-un costum negru
Selena Gomez și Benny Blanco au strălucit împreună la Premiile Emmy 2023. Producătorul i-a trimis un pupic Selenei în timp ce ea pășea pe covorul roșu
Selena Gomez și Benny Blanco au strălucit împreună la Premiile Emmy 2023. Producătorul i-a trimis un pupic Selenei în timp ce ea pășea pe covorul roșu
Recomandările ZUTV.ro
1
Lady Gaga îmbrăcată într-o ținută neagră, cântând pe scena de la Coachella 2017
Lady Gaga a susținut un spectacol electrizant la Coachella. Fanii l-au descris drept unul dintre cele mai bune din istoria festivalului
Lady Gaga a susținut un spectacol electrizant la Coachella. Pentru partea Mayhem a concertului, artista a creat o lume imaginară cu vrăjitoare și regine.  Interpreta melodiei Poker Face a revenit spectaculos la Coachella cu...
Lady Gaga a susținut un spectacol electrizant la Coachella. Fanii l-au descris drept unul dintre cele mai bune din istoria festivalului
2
Britney Spears îmbrăcat într-o salopetă portocalie cu decolteu adânc
Britney Spears i-a îngrijorat pe fani după ce a fost văzută cu un obiect ciudat la sosirea în Mexic
Britney Spears i-a îngrijorat pe fani după ce a fost văzută cu un obiect ciudat la sosirea în Mexic. Vedeta a petrecut câteva zile de relaxare pe o plajă din țara nord-americană. De-a lungul...
Britney Spears i-a îngrijorat pe fani după ce a fost văzută cu un obiect ciudat la sosirea în Mexic
3
Smiley, Alex Velea și Connect-R arătând cu degetele unul către altul
Smiley a vorbit despre prietenia de peste 20 de ani cu Alex Velea și Connect-R. Cei trei cântăreți au lansat împreună Nu mă ierta, colaborarea anului în muzica românească
Smiley a vorbit despre prietenia de peste 20 de ani cu Alex Velea și Connect-R, la scurt timp după ce au lansat o melodie împreună.  Prima melodie din mult așteptatul album, Nu mă ierta,...
Smiley a vorbit despre prietenia de peste 20 de ani cu Alex Velea și Connect-R. Cei trei cântăreți au lansat împreună Nu mă ierta, colaborarea anului în muzica românească
4
Demi Lovato tunsă scurt, îmbrăcată cu un sacou bleumarin catifelat, cu un decolteu adânc
Demi Lovato a postat un videoclip sexy pe rețelele sociale. Diva și-a expus formele perfecte într-un halat alb, lăsat parțial desfăcut
Demi Lovato a postat un videoclip sexy pe rețelele sociale, la scurt timp după ce fanii au acuzat-o că a renunțat la imaginea ei punk, adoptând în schimb un stil mai „soft girl”.  Demi...
Demi Lovato a postat un videoclip sexy pe rețelele sociale. Diva și-a expus formele perfecte într-un halat alb, lăsat parțial desfăcut
5
Ed Sheeran îmbrăcat elegant cu un costum negru, o cămașă albă și o cravata bleumarin
Ed Sheeran și-a uimit fanii cu un look total neașteptat. Artistul este de nerecunoscut într-o poză postată pe Instagram
Ed Sheeran și-a uimit fanii cu un look total neașteptat. Compozitorul s-a afișat cu o perucă neagră cu breton lung și un piercing în buza de jos.  În urmă cu doar trei luni, Ed...
Ed Sheeran și-a uimit fanii cu un look total neașteptat. Artistul este de nerecunoscut într-o poză postată pe Instagram
Parteneri
×