Păpușa.

Păpușa e mereu aranjată, coafată, machiată și cu hăinuțele la 4 ace. 
Ea nu iese niciodată din casă fără ca totul să fie perfect din toate punctele de vedere. 

Păpușa știe că oamenii așa vor s-o vadă, că așa s-au obișnuit cu ea, de ani și ani de zile, că mereu trebuie să fie pusă la punct, mereu trebuie să fie aranjată și strălucitoare. 



Păpușa își știe foarte bine rolul pe care trebuie să-l joace și știe că zâmbetul său trebuie să-i fie mereu pe chip, chiar dacă viața nu e tocmai roz și chiar dacă ochii săi sunt triști. 



Ea știe bine că oamenii nu acceptă ca păpușile să greșească. 

Oamenii nu vor s-o vadă coborâtă de pe piedestalul ei și nu vor ca ea să devină umană si să greșească, pentru că atunci când văd o greșeală, oamenii se transformă, devin răi și nu sunt îngăduitori cu acea greșeală pe care poate și ei o fac în viața lor. 



Dar, când luminile se sting, machiajul dispare și păpușa devine om, acel om pe care puțini îl știu. 

Un om mult prea sensibil și mult prea profund pentru rolul ales. 

Ea știe cine este cu adevărat și ce calități sau defecte are. 

Își cunoaște bine potențialul și dorințele. 

Ea va lăsa să fie descoperită doar de către acei oameni care au puterea și profunzimea să vadă dincolo de păpușă. 

Ochii ei de multe ori trădează. 

În ochii ei se vede sufletul mult prea sensibil. 

În ochii ei se văd lucrurile plăcute sau dureroase prin care a trecut. 

Ochii ei sunt oglinda vieții pe care a trăit-o. 



Apare o problemă în schimb, în momentul în care această păpușă este confundată cu altele, care habar n-au că sunt doar simple păpuși. 

Atunci, doar cei inteligenți vor face diferența și vor fi capabili să vadă care păpușa ascunde în spate un om, un suflet plin de emoții… și care sunt păpușile… care sunt doar simple păpuși. 

Atât… doar niște simple păpuși.