În urma inundațiilor din București, BOR cere Guvernului României să construiască o arcă!

 Biserica Ortodoxă prin liderul sau, PreaFericitul Daniel, a declarat astăzi că potopul ce se abate asupra României nu mai poate fi evitat pe cale lumească decât prin construirea unei arce prin care să salvăm ce mai putem.
 
 Trebuie să luăm exemplul Bibliei și să procedăm ca Noe care nu s-a împotrivit viiturilor și potopului ci doar a construit o arcă pentru a se salva pe sine și pe animalele sale. Niciunde în Biblie nu se menționează că ar trebui construite diguri, modernizate canalizările sau alte metode lumești așa că orice efort în această privință este de prisos,
a declarat Daniel.
 
 Guvernul a primit această propunere astfel că va reuni toate ministerele pentru a dezbate această soluție pentru a scoate țara la liman. Guvernanții au admis că această măsură ar putea fi chiar benefică dat fiind faptul că alte solutii pentru contracararea inundatiilor să dispună vreun proiect de prevenire a viiturilor.

Publicat: 5 mai 2014, 9:43
Te-ar mai putea interesa
Premieră pentru mesajele „Fie ca”! BOR va comercializa SMS-uri de Crăciun sfințite la Betleem!
Premieră pentru mesajele „Fie ca”! BOR va comercializa SMS-uri de Crăciun sfințite la Betleem!
Premieră pentru mesajele „Fie ca”! BOR va comercializa SMS-uri de Crăciun sfințite la Betleem!
Oficialii de la Guvern vor să profite de ploile din România și pe terenurile inundate să cultive plantații de orez!

Furtunile și ploile torențiale schimbă Codul Rutier: Vara, autoturismele trebuie să fie dotate obligatoriu şi cu vâsle!

Recomandările ZUTV.ro
1
Megan Fox îmbrăcată într-o ținută neagră cu umerii decupați în timp ce zâmbește larg
Megan Fox a abordat o coafură inedită la Festivalul Coachella. Actrița și-a pus extensii albastre
Megan Fox a abordat o coafură inedită la Festivalul Coachella. Diva a întors toate privirile cu look-ul ei superb de la evenimentul din weekend. Megan Fox a fost criticată de fani la începutul anului....
Megan Fox a abordat o coafură inedită la Festivalul Coachella. Actrița și-a pus extensii albastre
2
JO și Liviu Teodorescu, în platoul de televiziune, fotografie împreună
Ce înălțime și ce greutate are JO. Artista este una dintre cele mai frumoase cântărețe din România
JO este acum pe micile ecrane alături de Liviu Teodorescu. Cei doi fac echipă în emisiunea Te cunosc de undeva!, show difuzat pe Antena 1 în fiecare sâmbătă de la ora 20:00. Cum aparițiile...
Ce înălțime și ce greutate are JO. Artista este una dintre cele mai frumoase cântărețe din România
3
Billie Eilish îmbrăcată într-o vestă albastră în timp ce poartă un fes colorat și ochelari gri
Billie Eilish s-a sărutat cu mai mulți influenceri la Coachella: „Trăiește cea mai bună viață a ei”
Billie Eilish s-a sărutat cu mai mulți influenceri la Coachella. Cântăreața fost văzută în timp ce „își făcea de cap” cu doi influenceri la prestigiosul festival de muzică. Fanii au speculat că A’zion și...
Billie Eilish s-a sărutat cu mai mulți influenceri la Coachella: „Trăiește cea mai bună viață a ei”
4
Shakira îmbrăcată într-o rochie de culoare roșie fără umeri
Shakira a făcut o atmosferă incredibilă la Coachella. Cântăreața a interpretat două piese și a anunțat un turneu mondial
Shakira a făcut o atmosferă incredibilă la Coachella. Diva a cântat „La Fuerte” și „BZRP Music Sessions, Vol. 53” alături de producătorul argentinian Bizarrap. Lana del Rey a fost cap de afiș pentru evenimentul...
Shakira a făcut o atmosferă incredibilă la Coachella. Cântăreața a interpretat două piese și a anunțat un turneu mondial
5
Justin Bieber îmbrăcat cu un sacou negru și o cămașă albă
Justin Bieber și-a cumpărat un conac în California. Valoarea proprietății este de aproape 17 milioane de dolari
Justin Bieber și-a cumpărat un conac în California. Vila are șapte dormitoare și nouă băi dispuse pe o suprafață de aproximativ 900 de metri pătrați. În prezent, Justin Bieber locuiește într-un imobil din cartierul...
Justin Bieber și-a cumpărat un conac în California. Valoarea proprietății este de aproape 17 milioane de dolari
Parteneri
×