Reclamă

vara

Acesta este topul celor mai ascultate piese ale verii. Știi cine este pe locul 1?
Arhiva
// 29 august 2019

Acesta este topul celor mai ascultate piese ale verii. Știi cine este pe locul 1?

Ne apropiem de finalul verii şi au început să apară topurile muzicale pentru perioada toridă care se încheie. Vara se numără festivalurile muzicale şi hiturile, așa că noi îți vom spune ce piesă a fost pusă pe repeat vara aceasta.
Reclamă
FOTO | ZECE vedete care s-au distrat de minune în vacanță
Arhiva
// 21 august 2019

FOTO | ZECE vedete care s-au distrat de minune în vacanță

Chiar dacă vara mai are un pic și se termină, vedetele au postat întreg sezonul imagini pe Instagram din vacanțele de care s-au bucurat.
NOUĂ imagini cu vedetele de la noi care te vor convinge să pleci în VACANȚĂ
Arhiva
// 15 august 2019

NOUĂ imagini cu vedetele de la noi care te vor convinge să pleci în VACANȚĂ

Vara încă nu s-a terminat, iar cele mai tari vedete de la noi se bucură încă de ea și se distrează fie la noi în țară, fie în afară, acolo unde au ales să își petreacă vacanța.
ZECE piese pe care să le asculți în ultima lună de vară
Arhiva
// 1 august 2019

ZECE piese pe care să le asculți în ultima lună de vară

Ești deja nostalgic că mai este un pic și se termină vara? Te înțelegem perfect, iar ca să te mai înveselim un pic, ți-am pregătit un playlist care te va trimite oricând cu gandul la zilele însorite de vară.
Reclamă
FOTO HOT | Așa arată artistele de la noi în costum de baie!
Arhiva
// 4 iulie 2019

FOTO HOT | Așa arată artistele de la noi în costum de baie!

Fie că au plecat în vacanțe exotice sau au ales să se distreze pe litoralul românesc, artistele din România nu au ratat nicio ocazie de a se fotografia în ipostaze hot! 
Summer fever. Uite cum s-au pregătit vedetele pentru plajă
Arhiva
// 30 iunie 2019

Summer fever. Uite cum s-au pregătit vedetele pentru plajă

Vara a sosit în mod oficial, iar celebritățile par a fi mai pregătite ca niciodată pentru plajă. Trebuie să vezi ce trend au lansat acestea și cum se bucură de razele soarelui!
Acestea sunt serialele pe care nu ai voie să le ratezi vara aceasta!
Arhiva
// 24 iunie 2019

Acestea sunt serialele pe care nu ai voie să le ratezi vara aceasta!

Poate că vei începe serialele astea în zile caniculare, când soarele pur și simplu nu te lasă să ieși din casă. Cu siguranță îți vor plăcea așa mult, încât vei simți nevoie să termini un sezon într-o singură zi!
Acestea sunt SUMMER HIT-URILE din ultimii 10 ani. Pe care l-ai avut pe repeat?
Arhiva
// 9 iunie 2019

Acestea sunt SUMMER HIT-URILE din ultimii 10 ani. Pe care l-ai avut pe repeat?

Fiecare vară are acel hit care îți aduce aminte de cele mai frumoase momente. Artiștii lucrează din greu și dau ce au mai bun pentru a găși formula unui hit ce nu poate fi uitat.
ZECE seriale pe care trebuie să le vezi și la care te vei gândi toată vara
Arhiva
// 4 iunie 2019

ZECE seriale pe care trebuie să le vezi și la care te vei gândi toată vara

Vara este aici. Vacanța se apropie. Și ce este mai frumos vara decât să te relaxezi undeva la mare uitându-te la serialele tale preferate? Eeei bine, mai nimic. 
12 FILME pe care trebuie să le vezi vara aceasta
Arhiva
// 19 aprilie 2019

12 FILME pe care trebuie să le vezi vara aceasta

Vara nu înseamnă numai plimbări şi distracţie, ci şi timp petrecut cu prietenii la cinema, vizionând un film bun. Iată câteva idei de filme pentru tine şi gaşca ta:
10 motive să iubeşti toamna
Arhiva
// 2 septembrie 2018

10 motive să iubeşti toamna

Vara s-a terminat conform calendarului, dar neoficial ea se încheie odată cu vacanţa mare. Aşa că mai ai câteva zile să te prefaci că încă n-a început toamna.
12 tatuaje perfecte pentru cei care iubesc vara
Arhiva
// 10 august 2018

12 tatuaje perfecte pentru cei care iubesc vara

Dacă adori pur şi simplu marea, soarele, plaja, la naiba, chiar şi canicula, poţi oricând să porţi vara pe piele, indiferent de anotimp.
10 MEME-uri care îţi arată exact cum te simţi când e foarte cald afară
Arhiva
// 10 august 2018

10 MEME-uri care îţi arată exact cum te simţi când e foarte cald afară

În sfârşit avem zile de vară veritabilă, dar acum parcă nu ne convine că e prea cald. Sau că nu e încă suficient de cald (wait for it!). Indiferent cum ar fi, vara a fost mereu subiect de cărţi, filme, poveşti, iar acum de meme-uri, care pot spune uneori mai mult decât un eseu de 1000 de cuvinte. Îţi lăsăm aici o „colecţie” în care probabil o să te regăseşti şi tu.
8 trucuri cu care orice tipă va arăta perfect în pozele în costum de baie
Arhiva
// 9 august 2018

8 trucuri cu care orice tipă va arăta perfect în pozele în costum de baie

Mai avem o lună de vară şi tot atâta timp pentru a ne crea amintiri de la plajă sau de la piscină. Dar nu ai vrea ca la toamnă să te uiţi la pozele pe care le-ai făcut şi să te întrebi ce naiba era în neregulă cu tine, nu?
11 lucruri pe care doar cei care iubesc ploaia le pot înţelege
Arhiva
// 30 iulie 2018

11 lucruri pe care doar cei care iubesc ploaia le pot înţelege

Te numeri printre cei care nu înţeleg de ce ai nevoie de umbrelă sau de ce se supără lumea pe vremea închisă şi umedă? Înseamnă că articolul ăsta e pentru tine! Şi că sigur o să spui „corect” de 11 ori!
ASCULTĂ | Acestea au fost hiturile fiecărei veri, din 1996 până astăzi
Arhiva
// 25 iulie 2018

ASCULTĂ | Acestea au fost hiturile fiecărei veri, din 1996 până astăzi

Vara trăim totul la superlativ: iubiri, distracție, petreceri. Și toate sunt acompaniate de muzică. Fiecare vară are un hit al ei, fie că vorbim despre melodii care domină topurile, fie că vorbim despre piese care au o semnificație aparte pentru tine. 
Trucuri cu care orice tipă va arăta perfect vara. Astea sunt culorile care îţi scot în evidenţă bronzul
Arhiva
// 19 iulie 2018

Trucuri cu care orice tipă va arăta perfect vara. Astea sunt culorile care îţi scot în evidenţă bronzul

Orice tipă vrea să arate cât mai bine la plajă şi face eforturi să se bronzeze uniform şi, evident, cât mai mult. Pe lângă cremele de protecţie solară şi cronometratul timpului de expunere, mai există un secret care vă va scoate în evidenţă bronzul atât de „muncit”.
9 momente în care soarele parcă a făcut mişto de oameni
Arhiva
// 18 iulie 2018

9 momente în care soarele parcă a făcut mişto de oameni

E vară, e soare, deci nu ne rămâne decât să ne bronzăm. Doar că ar trebui să ştiţi că Soarele are uneori tendinţa să facă mişto de oameni. Mai ales de cei care nu ştiu să se protejeze de razele lui.
O firmă care te învață cum să refuzi politicos o invitație la nuntă a devenit cel mai profitabil business în perioada estivală!
Arhiva
// 16 iulie 2018

O firmă care te învață cum să refuzi politicos o invitație la nuntă a devenit cel mai profitabil business în perioada estivală!

Foarte multe cupluri inconștiente aleg să își unească destinele în perioada concediilor estivale și românii care primesc invitații la petreceri sunt disperați că li se strică toată vacanța atât financiar cât și din punct de vedere al planurilor de concediu.
10 tipuri de oameni pe care o să-i întâlneşti la plajă
Arhiva
// 12 iulie 2018

10 tipuri de oameni pe care o să-i întâlneşti la plajă

Toţi ne dorim să ne mutăm la mare sau la piscină vara, să ne „prăjim” la soare, să ne bălăcim şi să ne relaxăm. Nu uitaţi, însă, că nu v-a pregătit nimeni un spaţiu privat, aşa că veţi întâlni acolo şi alte persoane.
9 coafuri de vară cu care o să arăţi beton oriunde ai merge
Arhiva
// 12 iulie 2018

9 coafuri de vară cu care o să arăţi beton oriunde ai merge

Orice tipă ştie că oricât de mişto ar fi vara, părul ei are de suferit. Dacă e umiditate, părul se zbârleşte. Dacă arde soarele prea tare, îţi arde şi părul şi îl usucă foarte tare. Cum rezolvi problemele astea? Cu un tratament care să te ajute să îţi menţii părul cât mai sănătos şi cu ajutorul unor coafuri smart, anti-zbârlire, care pot fi şi classy, şi casual, şi fresh. Şi cu oarece produse de styling, evident.
8 lucruri de care să ţii cont când te machiezi pentru a ieşi la plajă
Arhiva
// 2 iulie 2018

8 lucruri de care să ţii cont când te machiezi pentru a ieşi la plajă

Ladies, când plecaţi în vacanţă ştim că cel mai greu vă e să vă împăcaţi cu ideea de a ieşi nemachiate la plajă. Dar, hey! Cine-a zis că nu puteţi să vă aranjaţi puţin? Ideea e să nu vă faceţi prea mult de cap şi să nu ajungeţi să arătaţi ca muma pădurii după prima baie în mare sau în piscină.
12 probleme pe care doar fetele cam păroase le pot înţelege
Arhiva
// 29 iunie 2018

12 probleme pe care doar fetele cam păroase le pot înţelege

Ladies, vara este anotimpul în care urâţi cel mai tare faptul că mama natură v-a „dotat” cu păr şi în zone pe care trebuie să vă chinuiţi mereu să le „defrişaţi”. În afară de faptul atât de evident că este inestetic, părul în exces devine insuportabil când e foarte cald afară, metodele de a-l îndepărta sau dea-l ascunde sunt şi costisitoare, şi inconfortabile. Dar ce nu faceţi voi pentru a fi frumoase, nu?
TOP Vacation! Unde ar trebui artiștii români să meargă în vacanță în funcție de hiturile lor!
Arhiva
// 29 iunie 2018

TOP Vacation! Unde ar trebui artiștii români să meargă în vacanță în funcție de hiturile lor!

 Cu toții asteptăm vacanța cu mare nerăbdare. Dacă nu v-ați făcut planul pentru concediul estival atunci stați cu ochii pe ZUTV pentru că venim cu recomandări pentru o vacanță care va fi mega hit!
Românii nu mai au încredere în prognozele meteo! Apelează la vrăjitoare pentru a le prezice când vine vara cu adevărat!
Arhiva
// 28 iunie 2018

Românii nu mai au încredere în prognozele meteo! Apelează la vrăjitoare pentru a le prezice când vine vara cu adevărat!

Vremea a fost și este în continuare foarte capricioasă și extrem de imprevizibilă. De la temperaturi de 26, 27 de grade, ne putem trezi a doua zi cu ploaie torențială. Toate aceste diferențe bruște alte temperaturii au început să enerveze românii și nu mai au deloc încredere în prognozele meteo care prezintă date diferite de la o oră la alta.
10 avantaje de a fi SINGLE vara asta
Arhiva
// 22 iunie 2018

10 avantaje de a fi SINGLE vara asta

Te-a prins vara fără pereche? Să nu te prindem că faci o tragedie din asta! S-ar putea să fie cea mai mişto vară din viaţa ta, iar tu să o ratezi pentru că te vaiţi de singurătate!
FOTO. 12 imagini care te vor face să apreciezi canicula din România
Arhiva
// 13 iunie 2018

FOTO. 12 imagini care te vor face să apreciezi canicula din România

Ţi se pare că e mult prea cald afară? Adu-ţi aminte ca tu ţi-ai dorit să vină vara odată! Şi îţi spunem noi că se poate şi mai rău.
FOTO HOT! Așa arată artistele de la noi în costum de baie
Arhiva
// 12 iunie 2018

FOTO HOT! Așa arată artistele de la noi în costum de baie

Suntem în plină vară, soarele arde puternic, iar vedetele din muzica românească şi-au dat hainele jos şi s-au pus liniştite la plajă. Nu au uitat să posteze fotografii sexy pe paginile de socializare, pentru ca fanii să se bucure şi ei de „privelişte”.
13 senzaţii pe care le trăieşti când nu ai un corp perfect pentru plajă
Arhiva
// 7 iunie 2018

13 senzaţii pe care le trăieşti când nu ai un corp perfect pentru plajă

Ai sau nu planuri de vacanţă, vara e momentul în care intri în febra slăbirii bruşte. Că doar trebuie să arăţi beton la plajă şi în cluburile care abia te aşteaptă vara asta. Dacă te numeri printre cei care au început lupta contra „colăceilor”, succes! Ştim că nu-i deloc uşor, dar cine o să arate ca o zeiţă în vacanţă?
11 probleme de vară pe care orice tipă le poate înţelege
Arhiva
// 5 iunie 2018

11 probleme de vară pe care orice tipă le poate înţelege

Oficial a venit vara, iar ăsta e semn că toate fetele pot să intre în panică. Pentru că zilele de plajă şi gândul la vacanţă vin la pachet cu mai multe belele pe care doar tipele le pot înţelege. Hai, curaj, că nu poate să fie chiar aşa rău!
13 imagini care te vor face să-ţi doreşti să nu vină vara
Arhiva
// 20 mai 2018

13 imagini care te vor face să-ţi doreşti să nu vină vara

Când e cald te vaiţi că e prea cald? Deja te gândeşti cum o să lupţi cu canicula la vară? dă-i cu apă şi bucură-te că, totuşi, nu trăieşti veri ca ale celor din fotografiile de mai jos.
9 trucuri pentru a arăta BETON la plajă vara asta
Arhiva
// 17 mai 2018

9 trucuri pentru a arăta BETON la plajă vara asta

Ladies, vine vara şi trebuie să recunoaşteţi că vă gândiţi deja la cum veţi arăta anul ăsta la plajă. Cuvântul de ordine trebuie să fie BETON, aşa că vă dăm câteva ponturi despre cum puteţi ajunge la acest standard indiferent dacă reuşiţi sau nu să pierdeţi kilogramele în plus sau să vă faceţi pielea să arate excelent.
HAIRSTYLE. 9 coafuri pe care orice tipă ar trebui să le încerce vara asta
Arhiva
// 10 mai 2018

HAIRSTYLE. 9 coafuri pe care orice tipă ar trebui să le încerce vara asta

Oficial începe vara, aşa că dacă ai nevoie de o schimbare de look ca să fiți mai fresh ca niciodată, uite ce se poartă sezonul ăsta! O să fii în trend şi o să te simți beton!
Avem probabil cel mai WTF trend al verii: denim tanga
Arhiva
// 16 aprilie 2018

Avem probabil cel mai WTF trend al verii: denim tanga

Toată lumea aşteaptă vara, vacanţa, festivalurile şi, dacă te întreabă cineva, sigur eşti pregătit/ă pentru un nou sezon cald. Dar îţi spunem noi că nu eşti! Cel puţin nu pentru noua modă cu care vine la pachet vara 2018: denim tanga. Unii le spun pantaloni foarte scurţi, dar come on…
10 motive să te bucuri că a venit toamna
Arhiva
// 1 septembrie 2017

10 motive să te bucuri că a venit toamna

Vara s-a terminat conform calendarului, dar neoficial ea se încheie odată cu vacanţa mare. Aşa că mai ai câteva zile să te prefaci că încă n-a început toamna.
Învață de la vedete: ce ochelari de soare să porți în funcție de forma feței
Arhiva
// 18 august 2017

Învață de la vedete: ce ochelari de soare să porți în funcție de forma feței

O pereche de ochelari de soare te poate face să arăți mult mai hot sau, dimpotrivă, dacă nu se potrivesc cu forma feței tale. Modelul trebuie ales în funcție de trăsăturile fiecărei persoane, iar regula de bază o reprezintă forma chipului: rotund, pătrat, triunghiular, inimă. Uite 5 vedete care ilustrează toate formele și ce ochelari de soare li se potrivesc. Tu cu care semeni cel mai mult?
TOP 7 piese românești de vară care făceau senzație acum 15 ani
Arhiva
// 13 iulie 2017

TOP 7 piese românești de vară care făceau senzație acum 15 ani

Vara e despre soare, mare și muzică tare în boxe. Mai știi care erau hiturile verii acum 15 ani? De la ”Lasă-mă papa la mare”, până la ”Jimmy”, pe toate le-ai fredonat. Uite 6 piese cu și despre vară care au făcut senzație la vremea lor!   Andre – ”Lasă-mă papa la mare” & ”Liberă la mare”
6 piese de la noi şi de la ei pe care să faci dansul ploii când e prea cald afară
Arhiva
// 27 iunie 2017

6 piese de la noi şi de la ei pe care să faci dansul ploii când e prea cald afară

E atât de cald afară încât am şi uitat cât de mult ne-a plouat lunile trecute. Este că ţi-ai cam dori acum o răpăială care să te răcorească? N-avem! Dar îţi dăm cu muzică, să uiţi de căldură, dacă te-a topit prea tare!
13 senzaţii pe care le înţelegi când te chinui să arăţi BETON pentru vacanţă
Arhiva
// 26 iunie 2017

13 senzaţii pe care le înţelegi când te chinui să arăţi BETON pentru vacanţă

Vara e momentul în care intri în febra slăbirilor bruşte. Dacă te numeri printre cei care au început lupta contra „colăceilor”, succes! Ştim că nu-i deloc uşor, dar cine o să arate BETON pe plajă, în club sau oriunde ai de gând să o „arzi” sezonul ăsta?
BEAUTY: 6 trucuri care îţi fac vara mai uşoară
Arhiva
// 23 iunie 2017

BEAUTY: 6 trucuri care îţi fac vara mai uşoară

Vara n-ar fi vară fără caniculă şi umiditate crescută şi orice tipă ştie că e aproape imposibil să te aranjezi şi să şi ţină machiajul sau coafura. Cum să arăţi PERFECT la plajă. Culorile care îţi scot în evidenţă bronzul
Costumele de baie „Sexy Chest” sunt cel mai WTF trend al verii
Arhiva
// 12 iunie 2017

Costumele de baie „Sexy Chest” sunt cel mai WTF trend al verii

Fiecare sezon are trendurile lui, dar de data asta s-a ajuns departe rău de tot. Costumele de baie „Sexy Chest” sunt cel mai WTF trend al verii 2017.
VIDEO: Randi și Jo lansează continuarea de la ”Până vara viitoare”. Așa arată videoclipul!
Arhiva
// 8 iunie 2017

VIDEO: Randi și Jo lansează continuarea de la ”Până vara viitoare”. Așa arată videoclipul!

La începutul anului, Randi și Jo promiteau că ”Până vara viitoare” lansează și partea a doua a piesei. S-au ținut de cuvânt, videoclipul e in the making, iar primele imagini sunt aici.
FOTO: 12 fotografii cu artistele de la noi în costum de baie
Arhiva
// 7 iunie 2017

FOTO: 12 fotografii cu artistele de la noi în costum de baie

Vara e aici, așa că nu mai ai nicio scuză să nu te gândești la vacanță. Piscină, soare, un șezlong, miros de mare, muzică… Parcă îți vine să-ți faci bagajul și să pleci departe, nu-i așa?
FOTO. Cele mai FRUMI coafuri pentru vara 2017
Arhiva
// 2 iunie 2017

FOTO. Cele mai FRUMI coafuri pentru vara 2017

Ladies, ştim că vă place să fiţi în pas cu ultimele trenduri, aşa că mare atenţie! Vara asta se poartă cam tot ce ţine de împletituri. Mai mari, mai mici, codiţe mai groase, mai subţiri. Buclele mari sunt, de asemenea, un „must have”. Şi cocurile.
Ți-am făcut playlist de vară. Piesele astea sigur îți fac chef de vacanță
Arhiva
// 2 iunie 2017

Ți-am făcut playlist de vară. Piesele astea sigur îți fac chef de vacanță

Recunoaşte că eşti cu gândul numai la vacanţă chiar dacă ai avut-o deja, chiar dacă încă o mai aştepţi. Noroc că mai sunt şi weekenduri prelungite, care fac aşteptarea mai uşoară, nu? Noi ţi-am făcut un playlist de vară, cu piese mai noi şi mai vechi, ca să-ţi treacă timpul mai uşor până la vacanţa aia adevărată! Hai cu PLAY!
11 probleme de vară pe care orice tipă le poate înţelege
Arhiva
// 2 iunie 2017

11 probleme de vară pe care orice tipă le poate înţelege

Vine vara, iar ăsta e semn că toate fetele pot să intre în panică. Pentru că zilele de plajă şi gândul la vacanţă vin la pachet cu mai multe belele pe care doar tipele le pot înţelege. Hai, curaj, că nu poate să fie chiar aşa rău!
26 de melodii românești lansate luna aceasta. Care va fi hitul verii?
Arhiva
// 30 mai 2017

26 de melodii românești lansate luna aceasta. Care va fi hitul verii?

Am ajuns la finalul lunii mai, așa că e momentul să tragem linie și să vedem ce piese beton au lansat artiștii români luna aceasta. Avem pentru tine un playlist cu 26 de melodii, una mai tare decât alta, numai bune de pus pe repeat vara aceasta. Care e preferata ta?
TOP 11 coafuri cu care orice tipă face RAVAGII în VARA 2017
Arhiva
// 18 mai 2017

TOP 11 coafuri cu care orice tipă face RAVAGII în VARA 2017

Oficial începe vara, aşa că dacă ai nevoie de o schimbare de look ca să fii mai fresh ca niciodată, uite ce se poartă sezonul ăsta! O să fii în trend şi o să te simți beton!
HAIRSTYLE. 6 trenduri pe care o să le vezi peste tot vara asta
Arhiva
// 24 aprilie 2017

HAIRSTYLE. 6 trenduri pe care o să le vezi peste tot vara asta

Ladies, vă gândiţi deja la look-ul de vară? Păi avem şi noi câteva idei care, zic stiliştii, vor „rupe” în sezonul cald, indiferent unde o să mergeţi în vacanţă.
×