Reclamă

top zu tv

La minut. Opt hituri internaționale care au fost compuse în mai puțin de 30 de minute
Arhiva
// 11 august 2021

La minut. Opt hituri internaționale care au fost compuse în mai puțin de 30 de minute

 De cât timp crezi că e nevoie pentru a se naște un hit? Ai fi tentat să spui că zile întregi, nu-i așa? Ei, bine, nu chiar. Sunt câțiva artiști care contrazic zicala ”graba strică treaba”, pentru că au reușit să dea lovitura cu piese compuse în câteva minute. Imaginează-ți că, în timp ce tu faci un duș sau fumezi o țigară, Adele a scris o piesă cu care a câștigat un Oscar, un Grammy și un Glob de Aur.  
Reclamă
Wind of change. 13 artiști și trupe care și-au schimbat numele cu care s-au lansat
Arhiva
// 2 august 2021

Wind of change. 13 artiști și trupe care și-au schimbat numele cu care s-au lansat

Atunci când decizi să faci pasul către muzică, se poate întâmpla să nu faci întotdeauna alegerile cele mai inspirate chiar de la început. Unii artiști care au început să cânte în trupe și-au dat seama pe parcurs că li s-ar potrivi mai bine o carieră solo. Alții și-au schimbat stilul muzical care i-a făcut cunoscuți, în timp ce altora nu le-au mai plăcut numele de scenă pe care le-au ales inițial și au decis să îl schimbe în plină ascensiune a carierei. 
Dai un ban, dar stai în top! Acestea sunt cele mai scumpe videoclipuri realizate vreodată
Arhiva
// 1 iulie 2021

Dai un ban, dar stai în top! Acestea sunt cele mai scumpe videoclipuri realizate vreodată

Industria muzicală evoluează de la un an la altul, dar unele recorduri pur și simplu nu pot fi doborâte. Artiștii de renume au investit, de-a lungul carierei, sume colosale în videoclipurile lor. Profesionalismul și respectul față de fani i-au făcut să tindă spre perfecțiune.
#FanTest. Ești fan Delia? Răspunde la întrebări și hai să vedem cât de bine o cunoști!
Arhiva
// 21 mai 2021

#FanTest. Ești fan Delia? Răspunde la întrebări și hai să vedem cât de bine o cunoști!

Îi știi piesele pe de rost, le fredonezi prin casă și aștepți cu sufletul la gură să lanseze ceva nou. Dar cât de bine o cunoști pe Delia? Ți-am pregătit un test beton, care să îți arate cât de fan ești. E simplu: ai nouă întrebări, un punct e din oficiu, ca la școală. N-ai voie să ”copiezi”. La final ai răspunsurile corecte, să-ți faci tu singur punctajul. Ești gata?  
Reclamă
Graba nu strică întotdeauna treaba! Opt artiști care au compus hituri în câteva minute și au dat lovitura cu ele
Arhiva
// 28 aprilie 2021

Graba nu strică întotdeauna treaba! Opt artiști care au compus hituri în câteva minute și au dat lovitura cu ele

 De cât timp crezi că e nevoie pentru a se naște un hit? Ai fi tentat să spui că zile întregi, nu-i așa? Ei, bine, nu chiar. Sunt câțiva artiști care contrazic zicala ”graba strică treaba”, pentru că au reușit să dea lovitura cu piese compuse în câteva minute. Imaginează-ți că, în timp ce tu faci un duș sau fumezi o țigară, Adele a scris o piesă cu care a câștigat un Oscar, un Grammy și un Glob de Aur.  
Să știi când le spui ”La mulți ani!” Când își sărbătoresc artiștii români ziua de naștere
Arhiva
// 16 aprilie 2021

Să știi când le spui ”La mulți ani!” Când își sărbătoresc artiștii români ziua de naștere

Le fredonezi piesele, le urmărești fiecare pas pe rețelele de socializare, dar știi când e ziua lor? Nu? Nu-i nimic, am căutat noi pentru tine și îți spunem acum, să știi din timp când trebuie să le spui ”La mulți ani”. 
NOUĂ hituri refuzate de artiștii pentru care au fost compuse inițial
Arhiva
// 8 mai 2019

NOUĂ hituri refuzate de artiștii pentru care au fost compuse inițial

Ți s-a întâmplat vreodată să refuzi ceva și apoi să-ți pară rău? Artiștii despre care vorbim astăzi sigur au trecut prin asta.
10 vedete care au fost oameni ai străzii înainte să devină super-staruri
Arhiva
// 4 aprilie 2019

10 vedete care au fost oameni ai străzii înainte să devină super-staruri

Chiar dacă acum strălucesc în lumina reflectoarelor, iar conturile lor sunt pline de bani, viaţa nu a fost mereu roz pentru toate starurile internaţionale. Unii dintre ei au fost nevoiţi să o ia de foarte jos, la propriu!
10 super-hituri care au fost compuse în mai puțin de 20 de minute
Arhiva
// 26 martie 2019

10 super-hituri care au fost compuse în mai puțin de 20 de minute

 De cât timp crezi că e nevoie pentru a se naște un hit? Ai fi tentat să spui că zile întregi, nu-i așa? Ei, bine, nu chiar. Sunt câțiva artiști care contrazic zicala ”graba strică treaba”, pentru că au reușit să dea lovitura cu piese compuse în câteva minute. Imaginează-ți că, în timp ce tu faci un duș sau fumezi o țigară, Adele a scris o piesă cu care a câștigat un Oscar, un Grammy și un Glob de Aur.
Uite ce zodie au artiștii tăi preferați! Cu cine te-ai potrivi?
Arhiva
// 17 februarie 2019

Le fredonezi piesele, le urmărești fiecare pas pe rețelele de socializare, dar știi când e ziua lor sua ce zodii sunt? Nu? Nu-i nimic, am căutat noi pentru tine și îți spunem acum, să știi din timp când trebuie să le spui ”La mulți ani”. 🙂
8 momente în care Miley Cyrus și Justin Bieber au arătat exact la fel

 E evident pentru toată lumea că Miley Cyrus și Justin Bieber ar putea fi frați gemeni despărțiți la naștere, la cât de bine seamănă. N-o spunem noi, o spune chiar Miley. Cântăreața a postat pe Facebook un colaj cu opt momente în care ai fi putut să o confunzi cu Bieber.
15 motive pentru care Smiley e bărbatul IDEAL
Arhiva
// 12 februarie 2019

15 motive pentru care Smiley e bărbatul IDEAL

Să nu ne ascundem după deget, Smiley e unul dintre cei mai HOT burlaci de la noi. Multe fete visează la el, dar Smiley e în continuare singur. Cel puțin din câte știm noi. Dacă mai aveai nevoie și de alte motive să te îndrăgostești de el, avem pentru tine o listă întreagă. 
9 motive pentru care Carla’s Dreams n-ar trebui să apară NICIODATĂ fără mască
Arhiva
// 11 februarie 2019

9 motive pentru care Carla’s Dreams n-ar trebui să apară NICIODATĂ fără mască

În timp ce toată lumea ar vrea să îi vadă pe cei de la Carla’s Dreams fără mască, noi îți dăm nouă motive să NU îți dorești niciodată să-i vezi așa. Băieții de la Carla’s Dreams au avut cea mai originală idee și probabil că mulți își bagă unghia în gât că nu s-au gândit ei înainte la asta.
Cele mai PERVERSE versuri din piesele lui Zayn
Arhiva
// 3 februarie 2019

Cele mai PERVERSE versuri din piesele lui Zayn

Zayn nu mai e demult un puștan care se adresează doar adolescenților. De când a părăsit One Direction, artistul s-a reinventat complet, și-a schimbat stilul muzical și a făcut ceea ce atunci când era în trupă nu avea voie: a început să cânte și melodii cu mesaj mai pervers. 
TOP 15 filme de Crăciun pe care trebuie să le vezi în perioada asta
Arhiva
// 11 decembrie 2018

TOP 15 filme de Crăciun pe care trebuie să le vezi în perioada asta

Ok, știm că nu mai ai răbdare până vine Moș Crăciun. Dacă ai luat deja vacanță, bradul e împodobit și pur și simplu abia aștepți să vină, ți-am pregătit un top al celor mai tari filme de Crăciun, mai vechi și mai noi, pe care nu trebuie să le ratezi. QUIZ. Câte filme de Crăciun ghiceşti dacă îţi spunem numele lor în emoji?
NOUĂ mega-hituri refuzate de artiștii pentru care au fost compuse
Arhiva
// 3 decembrie 2018

NOUĂ mega-hituri refuzate de artiștii pentru care au fost compuse

Ți s-a întâmplat vreodată să refuzi ceva și apoi să-ți pară rău? Artiștii despre care vorbim astăzi sigur au trecut prin asta.
10 melodii de la Carla’s Dreams pe care nu le-ai mai ascultat de mult sau de care ai uitat complet
Arhiva
// 19 octombrie 2018

10 melodii de la Carla’s Dreams pe care nu le-ai mai ascultat de mult sau de care ai uitat complet

Povestea băieților de la Carla’s Dreams în România a început cu ”P.O.H.U.I.”, colaborarea cu Inna. Au urmat featuring-uri cu Loredana, cu Delia și cu Antonia, până când au ajuns să facă cea mai frumoasă muzică. Au cucerit topurile cu ”Sub pielea mea (Eroina)”, ”Imperfect” sau ”Lacrimi și pumni în pereți”.
10 trupe celebre care s-au lansat cu nume penibile
Arhiva
// 21 septembrie 2018

10 trupe celebre care s-au lansat cu nume penibile

Au sute de milioane de fani în toate colţurile lumii, iar muzica lor a schimbat generaţii. Piesele lor de acum zece sau chiar 20 de ani încă fac milioane de oameni să fredoneze în acelaşi timp, dar puţini ştiu că începutul lor a fost destul de penibil.
TOP 6 piese care au depășit 3 MILIARDE de vizualizări pe Youtube
Arhiva
// 31 august 2018

TOP 6 piese care au depășit 3 MILIARDE de vizualizări pe Youtube

Cum știi că o piesă are succes? Domină clasamentele și playlist-urile radiourilor și bate record după record la numărul de vizualizări pe YouTube.
FOTO: 10 outfit-uri pe care doar Delia ar avea curaj să le poarte
Arhiva
// 26 iulie 2018

FOTO: 10 outfit-uri pe care doar Delia ar avea curaj să le poarte

Sunt unele ținute pe care numai Delia ar îndrăzni să le poarte. Fie că e pe scenă, la emisiuni sau pe stradă, Delia nu are nicio apariție banală sau plictisitoare. Dressing-ul ei ar face invidios până și un star internațional, iar colecția de piese vestimentare originale crește pe zi ce trece. 
10 vedete care au fost OAMENI AI STRĂZII înainte să devină super-staruri
Arhiva
// 25 iulie 2018

10 vedete care au fost OAMENI AI STRĂZII înainte să devină super-staruri

Chiar dacă acum strălucesc în lumina reflectoarelor, iar conturile lor sunt pline de bani, viaţa nu a fost mereu roz pentru toate starurile internaţionale. Unii dintre ei au fost nevoiţi să o ia de foarte jos, adică din stradă.   
12 fotografii photoshopate atât de aiurea, încât au devenit virale
Arhiva
// 19 iulie 2018

12 fotografii photoshopate atât de aiurea, încât au devenit virale

Photoshop-ul e cel mai bun prieten al vedetelor și nu numai. Sau cel puțin ar trebui să fie. Uneori mai dă fail și toată lumea râde de rezultat. Dacă ai încercat să-ți modifici o poză și au râs prietenii de ce-a ieșit, stai liniștit: se întâmplă și la case mai mari!
COOL! „November Rain” a devenit primul videoclip din anii ’90 care depășește 1 MILIARD de vizualizări pe Youtube
Arhiva
// 17 iulie 2018

COOL! „November Rain” a devenit primul videoclip din anii ’90 care depășește 1 MILIARD de vizualizări pe Youtube

În zilele noastre a devenit o obișnuință ca cele mai tari piese să depășească 1 miliard de vizualizări pe Youtube, în doar câteva luni de la lansare. Dacă te uiți în urmă, hit-urile anilor ’90 spre exemplu abia numără 1 milion. Diferența este uriașă, iar explicația e simplă! Pe vremea aceea, Youtube-ul nu era la fel de ușor de accesat și nu oricine avea acces la internet. 
NOUĂ hituri care au fost refuzate de artiștii pentru care au fost compuse inițial
Arhiva
// 26 aprilie 2018

NOUĂ hituri care au fost refuzate de artiștii pentru care au fost compuse inițial

Ți s-a întâmplat vreodată să refuzi ceva și apoi să-ți pară rău? Artiștii despre care vorbim astăzi sigur au trecut prin asta.
TOP 5 piese care au depășit 3 MILIARDE de vizualizări pe Youtube
Arhiva
// 26 aprilie 2018

TOP 5 piese care au depășit 3 MILIARDE de vizualizări pe Youtube

Cum știi că o piesă are succes? Domină clasamentele și playlist-urile radiourilor și bate record după record la numărul de vizualizări pe YouTube.
TOP 5 piese care au depășit 3 MILIARDE de vizualizări pe Youtube
Arhiva
// 25 aprilie 2018

13 artiști și trupe care și-au schimbat numele cu care s-au lansat
Arhiva
// 19 martie 2018

13 artiști și trupe care și-au schimbat numele cu care s-au lansat

Au sute de milioane de fani în toate colţurile lumii, iar muzica lor a schimbat generaţii. Piesele lor de acum zece sau chiar 20 de ani încă fac milioane de oameni să respire în acelaşi timp, dar puţini ştiu că începutul lor a fost altfel. 
Tu știi ce zodii au artiștii tăi preferați? Uite cu cine te-ai potrivi!
Arhiva
// 14 martie 2018

Tu știi ce zodii au artiștii tăi preferați? Uite cu cine te-ai potrivi!

Le fredonezi piesele, le urmărești fiecare pas pe rețelele de socializare, dar știi când e ziua lor sua ce zodii sunt? Nu? Nu-i nimic, am căutat noi pentru tine și îți spunem acum, să știi din timp când trebuie să le spui ”La mulți ani”. 🙂
FOTO: 14 momente în care super-starurile s-au făcut de râs când le era lumea mai dragă
Arhiva
// 12 martie 2018

FOTO: 14 momente în care super-starurile s-au făcut de râs când le era lumea mai dragă

Nu e ușor să fii tot timpul în lumina reflectoarelor. Presiunea e uriașă și trebuie să arăți mereu perfect. O știu cel mai bine vedetele. Nu de puține ori s-a întâmplat să se facă de râs în cele mai diverse feluri. De la căzături până la haine rupte și de la machiaj nereușit până la… Dar mai bine te lăsăm pe tine să vezi!
TOP 7 videoclipuri pentru care artiștii au plătit o AVERE
Arhiva
// 9 februarie 2018

TOP 7 videoclipuri pentru care artiștii au plătit o AVERE

Industria muzicală evoluează de la un an la altul, dar unele recorduri pur și simplu nu pot fi doborâte. Artiștii de renume au investit, de-a lungul carierei, sume colosale în videoclipurile lor. Profesionalismul și respectul față de fani i-au făcut să tindă spre perfecțiune.
ȘAPTE videoclipuri care au depășit 2,5 MILIARDE de vizualizări pe Youtube
Arhiva
// 12 ianuarie 2018

ȘAPTE videoclipuri care au depășit 2,5 MILIARDE de vizualizări pe Youtube

Cum știi că o piesă are succes? Domină clasamentele și playlist-urile radiourilor și bate record după record la numărul de vizualizări pe YouTube.
TOP 6 piese care au depășit 2,5 MILIARDE de vizualizări pe Youtube. Care e preferata ta?
Arhiva
// 21 decembrie 2017

NOUĂ mega-hituri refuzate de artiștii pentru care au fost compuse inițial
Arhiva
// 7 decembrie 2017

NOUĂ mega-hituri refuzate de artiștii pentru care au fost compuse inițial

Ți s-a întâmplat vreodată să refuzi ceva și apoi să-ți pară rău? Artiștii despre care vorbim astăzi sigur au trecut prin asta.
VIDEO | Doar 6 videoclipuri au depășit 2,5 MILIARDE de vizualizări pe Youtube. Care e preferatul tău?
Arhiva
// 1 noiembrie 2017

VIDEO | Doar 6 videoclipuri au depășit 2,5 MILIARDE de vizualizări pe Youtube. Care e preferatul tău?

Cum știi că o piesă are succes? Domină clasamentele și playlist-urile radiourilor și bate record după record la numărul de vizualizări pe YouTube.
FOTO: 6 momente în care artiștii au făcut #FaceSwap și toată lumea a râs cu lacrimi
Arhiva
// 19 octombrie 2017

FOTO: 6 momente în care artiștii au făcut #FaceSwap și toată lumea a râs cu lacrimi

Aplicațiile de mobil care inversează fețele au înnebunit pe toată lumea. Vedetele au fost primele care au dat tonul și acum toată lumea le folosește. E funny când îți schimbi fața cu a unei celebrități, dar și mai funny e când două vedete fac schimb de trăsături.
Uite ce zodie au artiștii tăi preferați! Cu cine te-ai potrivi?
Arhiva
// 10 octombrie 2017

Uite ce zodie au artiștii tăi preferați! Cu cine te-ai potrivi?

Le fredonezi piesele, le urmărești fiecare pas pe rețelele de socializare, dar știi când e ziua lor sua ce zodii sunt? Nu? Nu-i nimic, am căutat noi pentru tine și îți spunem acum, să știi din timp când trebuie să le spui ”La mulți ani”. 🙂
Top 8 cele mai PERVERSE versuri din piesele lui Zayn
Arhiva
// 28 august 2017

Top 8 cele mai PERVERSE versuri din piesele lui Zayn

Zayn nu mai e demult un puștan care se adresează doar adolescenților. De când a părăsit One Direction, artistul s-a reinventat complet, și-a schimbat stilul muzical, a lansat un album solo și a făcut ceea ce atunci când era în trupă nu avea voie: a început să cânte și melodii cu mesaj mai pervers. 
NOUĂ mega-hituri refuzate de artiștii pentru care au fost compuse
Arhiva
// 14 august 2017

NOUĂ mega-hituri refuzate de artiștii pentru care au fost compuse

Ți s-a întâmplat vreodată să refuzi ceva și apoi să-ți pară rău? Artiștii despre care vorbim astăzi sigur au trecut prin asta.
FOTO: 14 momente în care super-starurile s-au făcut de râs în public
Arhiva
// 20 iulie 2017

FOTO: 14 momente în care super-starurile s-au făcut de râs în public

Nu e ușor să fii tot timpul în lumina reflectoarelor. Presiunea e uriașă și trebuie să arăți mereu perfect. O știu cel mai bine vedetele. Nu de puține ori s-a întâmplat să se facă de râs în cele mai diverse feluri. De la căzături până la haine rupte și de la machiaj nereușit până la… Dar mai bine te lăsăm pe tine să vezi!
Doar PATRU videoclipuri au depășit 2,5 MILIARDE de vizualizări pe YouTube! Care e preferatul tău?
Arhiva
// 28 iunie 2017

Doar PATRU videoclipuri au depășit 2,5 MILIARDE de vizualizări pe YouTube! Care e preferatul tău?

Cum știi că o piesă are succes? Domină clasamentele și playlist-urile radiourilor și bate record după record la numărul de vizualizări pe YouTube.
Tu știi când își sărbătoresc artiștii tăi preferați ziua de naștere?
Arhiva
// 9 iunie 2017

Tu știi când își sărbătoresc artiștii tăi preferați ziua de naștere?

Le fredonezi piesele, le urmărești fiecare pas pe rețelele de socializare, dar știi când e ziua lor? Nu? Nu-i nimic, am căutat noi pentru tine și îți spunem acum, să știi din timp când trebuie să le spui ”La mulți ani”. 🙂
10 vedete care au fost OAMENI AI STRĂZII înainte să devină super-staruri
Arhiva
// 31 mai 2017

10 vedete care au fost OAMENI AI STRĂZII înainte să devină super-staruri

Chiar dacă acum strălucesc în lumina reflectoarelor, iar conturile lor sunt pline de bani, viaţa nu a fost mereu roz pentru toate starurile internaţionale. Unii dintre ei au fost nevoiţi să o ia de foarte jos, adică din stradă.   
TOP 7 videoclipuri care au depășit 2 MILIARDE de vizualizări pe YouTube
Arhiva
// 26 aprilie 2017

TOP 7 videoclipuri care au depășit 2 MILIARDE de vizualizări pe YouTube

Cum știi că o piesă are succes? Domină clasamentele și playlist-urile radiourilor și bate record după record la numărul de vizualizări pe YouTube.
22 de melodii lansate de artiștii români în luna martie. Care e preferata ta?
Arhiva
// 31 martie 2017

22 de melodii lansate de artiștii români în luna martie. Care e preferata ta?

Așa cum cu o floare nu se face primăvară, cu o piesă nu se face playlist. Dar cu mai multe piese beton, da. Artiștii români s-au întrecut pe ei înșiși la început de primăvară și au lansat melodii una și una. La final de luna martie, tragem linie și îți arătăm care sunt piesele 100% made in Ro pe care merită să le pui pe repeat. 
15 motive pentru care Smiley e bărbatul IDEAL
Arhiva
// 21 martie 2017

Să nu ne ascundem după deget, Smiley e unul dintre cei mai HOT burlaci de la noi. Multe fete visează la el, dar Smiley e în continuare singur. Cel puțin din câte știm noi. Dacă mai aveai nevoie și de alte motive să te îndrăgostești de el, avem pentru tine o listă întreagă.  18 fotografii cu artiștii români și jumătățile lor
TOP 4 videoclipuri care au depășit 2 MILIARDE de vizualizări pe YouTube
Arhiva
// 21 martie 2017

TOP 4 videoclipuri care au depășit 2 MILIARDE de vizualizări pe YouTube

 Cum știi că o piesă are succes? Domină clasamentele și playlist-urile radiourilor și bate record după record la numărul de vizualizări pe YouTube. ”See You Again”, de la Wiz Khalifa și Charlie Puth, a depășit recent 2,5 miliarde de views și a ajuns pe locul al doilea în topul celor mai populare videoclipuri ever! Al doilea clip din istorie care depăşeşte 2,5 MILIARDE de vizualizări pe Youtube, după ”Gangnam style”
TOP 15 melodii BETON lansate la început de primăvară
Arhiva
// 17 martie 2017

TOP 15 melodii BETON lansate la început de primăvară

Așa cum cu o floare nu se face primăvară, cu o piesă nu se face playlist. Dar cu mai multe piese beton, da. Artiștii români s-au întrecut pe ei înșiși la început de primăvară și au lansat melodii una și una. Chiar dacă e abia jumătatea lunii martie, avem deja 15 piese românești de pus pe repeat. TOP 5 melodii compuse de Bebe Rexha pentru alţi artişti 
Top 12 look-uri pe care le-a încercat Ruby, de-a lungul timpului
Arhiva
// 16 martie 2017

Top 12 look-uri pe care le-a încercat Ruby, de-a lungul timpului

Dacă e un cuvânt care să o descrie perfect pe Ruby, acela e ”versatilă”. Nu ai cum să te plictisești de look-urile ei, pentru că a încercat tot ce se putea încerca: de la brunet la blond platinat, de la indiancă la Cleopatra și la Khaleesi din ”Game Of Thrones”. VIDEOCLIP NOU | Ruby – Luptătoare
FOTO OMG: Dovada că Miley Cyrus și Justin Bieber ar putea fi frați
Arhiva
// 28 februarie 2017

×