Reclamă

smiley

NOUĂ cei mai înalți cântăreți de la noi. Sunt și fete pe listă
Arhiva
// 14 august 2019

NOUĂ cei mai înalți cântăreți de la noi. Sunt și fete pe listă

Au lumea la picioare atunci când sunt pe scenă și cântă „de la înălțime” de fiecare dată, asta pentru că sunt cei mai înalți cântăreți de la noi din țară.
FOTO | Așa arată prima fotografie de pe INSTAGRAM-ul a 24 artiste de la ei și de la noi
Arhiva
// 14 august 2019

FOTO | Așa arată prima fotografie de pe INSTAGRAM-ul a 24 artiste de la ei și de la noi

Instagram-ul este acea rețea socială care ne ocupă cea mai mare parte a timpului și care a avut o creștere mare în ultimii ani. 
Reclamă
ȘAPTE artiști care au studiat ALTCEVA, dar au ajuns cântăreți
Arhiva
// 8 august 2019

ȘAPTE artiști care au studiat ALTCEVA, dar au ajuns cântăreți

Te-ai gândit vreodată ce ar putea face artiștii tăi preferați, dacă de mâine nu ar mai putea cânta?
Smiley și-a sărbătorit ziua de naștere. Tu știi cum s-a ales cu acest nume de scenă?
Arhiva
// 29 iulie 2019

Smiley și-a sărbătorit ziua de naștere. Tu știi cum s-a ales cu acest nume de scenă?

Smiley a împlinit frumoasa vârstă de 36 de ani și poate spune că la această vârstă este un om împlinit din multe puncte de vedere.
FOTO | Așa arată prima fotografie de pe INSTAGRAM-ul a 15 artiști români!
Arhiva
// 25 iulie 2019

FOTO | Așa arată prima fotografie de pe INSTAGRAM-ul a 15 artiști români!

Instagram-ul este acea rețea socială care ne ocupă cea mai mare parte a timpului și care a avut o creștere mare în ultimii ani. 
Reclamă
Smiley, cel mai mare turneu național. Uite în ce orașe îl poți vedea anul acesta!
Arhiva
// 12 iulie 2019

Smiley, cel mai mare turneu național. Uite în ce orașe îl poți vedea anul acesta!

Smiley pornește împreună cu trupa sa în cel mai mare turneu național și are multe suprize pentru fanii lui din peste zece orașe din țară.
Smiley, pregătiri de nuntă. Este gata artistul pentru marele eveniment?
Arhiva
// 27 iunie 2019

Smiley, pregătiri de nuntă. Este gata artistul pentru marele eveniment?

Smiley și Gina Pistol formează un cuplu de peste doi de zile și multă lume s-a întrebat de-a lungul timpului când se vor căsători, dar până acum nu au vorbit despre asta.
CINCI artişti de la noi care au lipici la copii, chiar dacă nu sunt părinţi
Arhiva
// 18 iunie 2019

CINCI artişti de la noi care au lipici la copii, chiar dacă nu sunt părinţi

Artiștii de la noi au de cele mai multe ori lipici la copii, iar asta se poate observa la concertele lor, dar și pe Instagram. 
NOUĂ piese de la noi prin care să-i transmiți crush-ului că-ți place de el/ ea
Arhiva
// 18 iunie 2019

NOUĂ piese de la noi prin care să-i transmiți crush-ului că-ți place de el/ ea

Toți avem la un moment dat un crush, fie că avem 15 ani sau 30. Și tuturor ne este greu să îi spunem persoanei respective că ne place de ea, dar cel mai simplu este cu ajutorul muzicii. Ați încercat așa?
Tu ai idee în ce orașe au locuit artiștii tăi preferați?
Arhiva
// 7 iunie 2019

Tu ai idee în ce orașe au locuit artiștii tăi preferați?

Mulți artiști buni de la noi nu sunt din București, ci vin din provincie sau…de peste Prut. Inna, de exemplu, a locuit în Mangalia, iar Smiley vine din Pitești.
CINCI piese cu care s-au lansat artiștii de la noi
Arhiva
// 7 iunie 2019

CINCI piese cu care s-au lansat artiștii de la noi

La început nu erau cunoscuți și nici măcar nu visau să ajungă acolo unde sunt acum. Cântau despre altceva, iar unii dintre ei nu aveau nici măcar 18 ani când au lansat primele piese.
TOP 10 cele mai BETON duete de la FORZA ZU 2019
Arhiva
// 27 mai 2019

TOP 10 cele mai BETON duete de la FORZA ZU 2019

Irina Rimes, The Motans sau Smiley s-au numărat printre cântăreţii care nu au urcat doar singuri pe scenă, ci au împărţit gloria şi aplauzele şi cu alţi artişti cu care au colaborat în ultima vreme.
VIDEO | Smiley pe scena FORZA ZU 2019
Arhiva
// 23 mai 2019

VIDEO | Smiley pe scena FORZA ZU 2019

La întrebarea ”De unde vii la ora asta?” Smiley va răspunde: ”De la FORZA ZU!” Smiley și-a luat toată gașca și au semnat prezența pe scena FORZA ZU.
VIDEO: Top 3 cele mai COOL știri din ultimele 24 de ore!
Arhiva
// 22 mai 2019

VIDEO: Top 3 cele mai COOL știri din ultimele 24 de ore!

Cele mai noi videoclipuri, cele mai tari piese, cele mai funny momente sau cele mai emoţionante situaţii. Pe toate le găseşti pe ZU TV şi ZUTV.RO.
VIDEOCLIP NOU | Smiley – Song About Nothing
Arhiva
// 20 mai 2019

VIDEOCLIP NOU | Smiley – Song About Nothing

Smiley a lansat piesa „Song About Nothing”, o piesă despre a face ceva din nimic, iar videoclipul acesteia a fost filmat în Los Angeles.
Te privesc te sus. Nouă cei mai înalți cântăreți de la noi. Trebuie să vezi ce fete sunt pe listă!
Arhiva
// 15 mai 2019

Te privesc te sus. Nouă cei mai înalți cântăreți de la noi. Trebuie să vezi ce fete sunt pe listă!

Au lumea la picioare atunci când sunt pe scenă și cântă „de la înălțime” de fiecare dată, asta pentru că sunt cei mai înalți cântăreți de la noi din țară.
VIDEO: Top 3 cele mai COOL știri din ultimele 24 de ore!
Arhiva
// 15 mai 2019

VIDEO: Top 3 cele mai COOL știri din ultimele 24 de ore!

Cele mai noi videoclipuri, cele mai tari piese, cele mai funny momente sau cele mai emoţionante situaţii. Pe toate le găseşti pe ZU TV şi ZUTV.RO.
Leapșa Forza ZU 2019 | Trebuie să vezi pe cine a provocat Smiley!
Arhiva
// 14 mai 2019

Leapșa Forza ZU 2019 | Trebuie să vezi pe cine a provocat Smiley!

Alina Eremia a fost zilele trecute în Morning ZU și i-a dat leapșa lui Smiley, după ce a cântat în stilul său piesa „De unde vii la ora asta?”.
Uite de ce a spus Smiley că nu mai crede în noroc
Arhiva
// 8 mai 2019

Uite de ce a spus Smiley că nu mai crede în noroc

Smiley este un artist complet: arată bine, are voce bună şi este extrem de talentat. Artistul a simţit nevoia să le spună fanilor, printr-o postare, cât de mult munceşte pentru a avea succes.
12 melodii româneşti de care ai uitat sau pe care poate chiar nu le-ai ascultat niciodată
Arhiva
// 8 mai 2019

12 melodii româneşti de care ai uitat sau pe care poate chiar nu le-ai ascultat niciodată

Toți cântă de ani buni și au reușit să rămână în prim-plan în ciuda schimbărilor generațiilor sau a trendurilor. Toți acești 12 artiști au reușit să rămână în top și să se adapteze tuturor schimbărilor. Din acest motiv, le asculţi piesele şi acum, la fel cum o făceai atunci.
TOP 27 featuring-uri beton pe care l-ai putea asculta la Forza ZU. Care e preferatul tău?
Arhiva
// 17 aprilie 2019

TOP 27 featuring-uri beton pe care l-ai putea asculta la Forza ZU. Care e preferatul tău?

Pe 25 mai, artiștii tăi preferați îți dau întâlnire pe Stadionul Dunărea, din Galați. Facem cel mai mare concert din România, iar tu trebuie să fii acolo.
ASTA e mâncarea preferată a 17 cântăreți de la noi
Arhiva
// 12 aprilie 2019

ASTA e mâncarea preferată a 17 cântăreți de la noi

La fel ca și tine, cântăreții de la noi au și ei pofte sau plăceri nevinovate. De multe ori se chinuie cu tot felul de cure de slăbire pentru a arăta impecabil, dar uită complet de ele atunci când văd mâncarea preferată.
VIDEOCLIP NOU: Markus Schulz X Smiley – The Dreamers (Paul Damixie Remix)
Arhiva
// 12 aprilie 2019

VIDEOCLIP NOU: Markus Schulz X Smiley – The Dreamers (Paul Damixie Remix)

Markus Schulz continuă să uimească prin colaborările sale neașteptate, iar pentru noul său single acesta a lucrat cu nimeni altul decât Smiley. “The Dreamers” este o piesă prin care cei doi artiști au creat o conexiune instant, iar remixul semnat de Paul Damixie are toate șansele să devină imnul festivalurilor internaționale de muzică house și trance. 
21 de fotografii rare din copilăria cântăreților români
Arhiva
// 11 aprilie 2019

21 de fotografii rare din copilăria cântăreților români

Artiștii nu scapă nicio ocazie să se laude pe Facebook și pe Insta’ cu pozele alea de la grădi’ și din clasa întâi. O fac şi de 1 iunie, şi la fiecare început de an şcolar. Şi astea fiind doar ocaziile „speciale”.
NOUĂ lucruri pe care probabil ca nu le ştiai despre Smiley
Arhiva
// 10 aprilie 2019

NOUĂ lucruri pe care probabil ca nu le ştiai despre Smiley

E frumos, simpatic, are voce bună şi este extrem de talentat. Smiley, căci despre el vorbim, poate fi considerat unul dintre cei mai mişto artişti ai momentului: cântă, compune, joacă în filme sau pune voce pe animaţii, iar în timpul liber e ambasador pentru Unicef.
VIDEO | Mai ții minte cu ce melodii s-au lansat artiștii tăi preferați?
Arhiva
// 9 aprilie 2019

VIDEO | Mai ții minte cu ce melodii s-au lansat artiștii tăi preferați?

Acum au milioane de vizualizări pe YouTube, sute de mii de oameni le fredonează muzica, iar piesele lor au cucerit topurile muzicale. Lucrurile stăteau cu totul altfel la început. Fiecare artist a pornit de jos, a încercat să-și definească stilul și să ajungă să lanseze melodii care îl reprezintă în totalitate. Unii dintre ei au debutat în trupe, alții au ales cariere solo încă de la început.
12 melodii româneşti de care ai uitat complet sau pe care nu le-ai ascultat niciodată
Arhiva
// 3 aprilie 2019

12 melodii româneşti de care ai uitat complet sau pe care nu le-ai ascultat niciodată

Toți cântă de ani buni și au reușit să rămână în prim-plan în ciuda schimbărilor generațiilor sau a trendurilor. Toți acești 12 artiști au reușit să rămână în top și să se adapteze tuturor schimbărilor. Din acest motiv, le asculţi piesele şi acum, la fel cum o făceai atunci.
Tu știi ce PORECLE aveau artiștii români în copilărie? Pregătește-te să râzi!
Arhiva
// 15 martie 2019

Tu știi ce PORECLE aveau artiștii români în copilărie? Pregătește-te să râzi!

Uneori, anumite aspecte din copilărie parcă ți-ai dori să rămână ascunse undeva într-un sertar. Așa se întâmplă și cu poreclele. 
AWW! Uite ce mesaje le-au transmis artiștii de la noi mamelor lor, de 8 Martie!
Arhiva
// 8 martie 2019

AWW! Uite ce mesaje le-au transmis artiștii de la noi mamelor lor, de 8 Martie!

Artiştii de la noi au profitat de ziua de 8 Martie să le transmită cele mai frumoase mesaje mamelor lor. Şi unde puteau s-o facă mai bine, decât pe reţelele de socializare.
VIDEO: Top 3 cele mai COOL știri din ultimele 24 de ore!
Arhiva
// 27 februarie 2019

VIDEO: Top 3 cele mai COOL știri din ultimele 24 de ore!

Cele mai noi videoclipuri, cele mai tari piese, cele mai funny momente sau cele mai emoţionante situaţii. Pe toate le găseşti pe ZU TV şi ZUTV.RO.
Nu ne scapă nimeni! Avem un MEME în premieră despre noul hit „Jumătate” de la Sore feat. Smiley!
Arhiva
// 26 februarie 2019

Nu ne scapă nimeni! Avem un MEME în premieră despre noul hit „Jumătate” de la Sore feat. Smiley!

Smiley + Sore = Jumătate. Sore +Smiley + ZUComedy = MEME.  Jumătate este cea mai nouă piesă lansată de cei doi artiști. Smiley și Sore au colaborat pentru acest single care este deja în Trending pe Youtube și a atins deja aproape 3 milioane de vizualizări.
Sore și Smiley au cântat „Jumătate” la Morning ZU
Arhiva
// 26 februarie 2019

Sore și Smiley au cântat „Jumătate” la Morning ZU

Sore și Smiley au cântat live la Morning Zu cea mai recentă piesă a lor, „Jumătate”. 
TOP 22 de piese BETON lansate în luna februarie. Care va fi hitul primăverii?
Arhiva
// 25 februarie 2019

TOP 22 de piese BETON lansate în luna februarie. Care va fi hitul primăverii?

Oficial, a venit primăvara. Am scăpat și de ultima lună de iarnă și, dacă tragem linie, februarie a fost destul de bogată din punct de vedere muzical. Artiștii români și internaționali au lansat piese una și una. S-au făcut cele mai tari featuring-uri și o să amintim aici doar Cardi B & Bruno Mars, Sore & Smiley sau Julia Michaels & Selena Gomez.
OPT bărbaţi celebri cu și fără barbă. Cum le stă mai bine?
Arhiva
// 25 februarie 2019

OPT bărbaţi celebri cu și fără barbă. Cum le stă mai bine?

Se știe că fetele sunt înnebunite după băieții cu barbă, aşa că moda asta nu pare să apună prea curând. Adevărul e că aproape orice bărbat arată mai bine cu barbă decât fără. Nu crezi? Avem pentru tine opt exemple. De la Smiley până la Brat Pitt, acești bărbați celebri arată bine fără barbă, dar arată excelent cu barbă. 
12 artiști români care ar fi colegii de bancă perfecți
Arhiva
// 25 februarie 2019

12 artiști români care ar fi colegii de bancă perfecți

Oricine a terminat liceul sau încă e elev știe că în fiecare clasă sunt câteva tipologii pe care le recunoști imediat. Tocilarul, șeful clasei sau tipa aia populară… Îți sună cunoscut, nu-i așa? Am făcut un experiment pentru tine. Ne-am imaginat ce fel de colegi ar fi fost artiștii români. Cu cine ți-ar fi plăcut să stai în bancă?
Piesă nouă în curând?! Alex Velea poate lansa melodia „Pierdut laptop” după modelul lui Smiley cu „Pierdut buletin”!
Arhiva
// 18 februarie 2019

Piesă nouă în curând?! Alex Velea poate lansa melodia „Pierdut laptop” după modelul lui Smiley cu „Pierdut buletin”!

Alex Velea a anunțat acum cateva zile că oferă 10.000 euro recompensă celui care îi înapoiază un laptop furat pe care se aflau mai multe piese și proiecte muzicale.
FOTO. 10 artişti de la noi care au lipici la copii, deşi nu sunt încă părinţi
Arhiva
// 18 februarie 2019

FOTO. 10 artişti de la noi care au lipici la copii, deşi nu sunt încă părinţi

Artiştii de la noi au mare lipici la copii, după cum se poate vedea pe la concerte şi pe profilurile lor de Facebook. Lora, Alina Eremia, Nicole Cherry sau Delia au o relaţie specială cu cei mici, chiar dacă încă nu sunt părinţi.
Uite ce zodie au artiștii tăi preferați! Cu cine te-ai potrivi?
Arhiva
// 17 februarie 2019

Uite ce zodie au artiștii tăi preferați! Cu cine te-ai potrivi?

Le fredonezi piesele, le urmărești fiecare pas pe rețelele de socializare, dar știi când e ziua lor sua ce zodii sunt? Nu? Nu-i nimic, am căutat noi pentru tine și îți spunem acum, să știi din timp când trebuie să le spui ”La mulți ani”. 🙂
Mai ții minte cum arătau artiștii români când aveau codițe împletite?
Arhiva
// 17 februarie 2019

Mai ții minte cum arătau artiștii români când aveau codițe împletite?

A fost o perioadă când se purta părul lung, eventual împletit în codițe. Alex Velea, Matteo, Connect-R și Marius Moga au prins trendul. Se întâmpla pe la începutul anilor 2000. S-au schimbat multe de atunci și toți au renunțat la plete. E drept că unii ar fi făcut invidioase doamnele cu părul lor bogat, dar trebuie să recunoaștem că le stă mai bine acum.
Tu știi din ce orașe provin artiștii tăi preferați?
Arhiva
// 17 februarie 2019

Tu știi din ce orașe provin artiștii tăi preferați?

Au venit din toată țara sau, în cazul unora, de peste Prut, și au cucerit piața muzicală de la noi. Probabil nu știai, dar majoritatea artiștilor sunt din provincie. Inna, Ruby și Alexandra Stan s-au născut la malul mării, iar Smiley și Randi vin amândoi din Pitești.
VIDEOCLIP NOU: Sore + Smiley – Jumătate
Arhiva
// 12 februarie 2019

VIDEOCLIP NOU: Sore + Smiley – Jumătate

Smiley + Sore = Jumătate. Așa se numește cea mai nouă piesă lansată de cei doi artiști. Smiley și Sore au colaborat pentru un single care va cuceri sufletele fanilor și va face ca inimile lor să bată în același ritm.
ACESTEA sunt parfumurile preferate de 10 artiști de la noi
Arhiva
// 8 februarie 2019

ACESTEA sunt parfumurile preferate de 10 artiști de la noi

Imaginea perfectă a vedetelor trebuie completată de fiecare dată cu un miros extrem de plăcut. Zece artiști de la noi au făcut public parfumul sau parfumurile preferate, așa că fanii lor pot încerca să îi copieze și din acest punct de vedere. Un parfum nu e niciodată prea scump dacă reușește să te facă fericit/ă pe deplin. Care e aroma ta preferată? Delia – Dans Tes Bras, Dis Moi Mirroir, Back to Black, Lipstick Rose, Coco Mademoiselle, Kiss Me. Inna – Dior Addict Smiley – Amouage Antonia – Hermers Eau de Merveilles Andra – combinatie de iasomie, piper roz, aroma exotica Alina Eremia – „Be Delicious” Andreea Bănică –  Vivienne Westwood Naughty Alice Anda Adam – Gucci Guilty Nicole Cherry – CherryBlossom Elena Gheorghe – Womanity, Thierry Mugler
ZECE melodii românești pe care le ascultai pe repeat în urmă cu 10 ani | #10YearChallange
Arhiva
// 8 februarie 2019

ZECE melodii românești pe care le ascultai pe repeat în urmă cu 10 ani | #10YearChallange

Tu mai știi ce făceai în 2009? Madonna concerta pentru prima oară la București în fața a 70.000 de oameni. A fost anul în care a murit Michael Jackson, dar și cel în care muzica românească a fost la putere.
TOP 10 cele mai difuzate piese românești din ultimul an
Arhiva
// 23 ianuarie 2019

TOP 10 cele mai difuzate piese românești din ultimul an

Ştii unele piese pe de rost şi ai impresia că le asculți de o viață, deşi abia s-au lansat? Explicația poate fi mai simplă decât te-ai gândit: este legată de cele mai difuzate piese de la radio.
#10YearChallenge | Mai ții minte ce cântau artiștii tăi preferați în urmă cu 10 ani?
Arhiva
// 23 ianuarie 2019

#10YearChallenge | Mai ții minte ce cântau artiștii tăi preferați în urmă cu 10 ani?

Anul de grație 2009. Delia plecase din N&D și se lansase în cariera solo. Andra lansa ”Femeia”, iar Inna făcea marele pas către cariera pe care o are astăzi, cu piesa ”Hot”. Cam așa stăteau lucrurile, în mare, în industria muzicală de la noi.
ȘASE artiști de la noi care fac plajă în timp ce tu îngheți de frig
Arhiva
// 21 ianuarie 2019

ȘASE artiști de la noi care fac plajă în timp ce tu îngheți de frig

În timp ce noi ne obișnuim din ce în ce mai tare cu prognoze precum: polei, ninsoare, viscol și temperaturi cu minus, artiștii români profită din plin de vremea frumoasă din țările cu climă caldă. Și nu numai că profită, dar postează și pe Instagram imagini cu care să ne facă în ciudă. 
#10YearChallenge. Aşa arătau artiştii români în 2009
Arhiva
// 16 ianuarie 2019

#10YearChallenge. Aşa arătau artiştii români în 2009

„10 Year Challenge” este prima provocare din 2019 şi are ca scop să arate cum s-au transformat oamenii din 2009 până acum.
PROVOCARE | Recunoşti artistul? Este unul dintre cei mai râvniți burlaci din România!
Arhiva
// 15 ianuarie 2019

PROVOCARE | Recunoşti artistul? Este unul dintre cei mai râvniți burlaci din România!

 Avea doar câţiva ani în fotografie. Acum îl cunoaşte toată România.
Top 30 cele mai tari piese românești din Most Wanted în 2018
Arhiva
// 3 ianuarie 2019

Top 30 cele mai tari piese românești din Most Wanted în 2018

Most Wanted e topul pe care tu îl faci. În fiecare săptămână, cele mai votate piese se aud pe Radio ZU și se văd pe ZU TV, iar Adi Mihăilă – The Hitman are grijă să îți spună în fiecare ediție ce schimbări importante au avut loc. 
FOTO. Aşa arată 7 artişti de la noi cu şi fără barbă. Cum le stă mai bine?
Arhiva
// 21 decembrie 2018

FOTO. Aşa arată 7 artişti de la noi cu şi fără barbă. Cum le stă mai bine?

Un tip cu barbă e mai atrăgător decât unul fără! Şi nu o spunem noi, ci Oficial Journal of the Human Behavior and Evolution Society.
×