Reclamă
senzatii
Arhiva
// 12 decembrie 2016
12 senzaţii TARI pe care le trăieşti doar în perioada tezelor şi a examenelor
Perioada tezelor, pentru elevi, sau a examenelor, în cazul studenţilor, este cea mai grea din tot anul. Şi aia în care sigur nu ratezi niciuna dintre senzaţiile astea!
TOP 10 metode de copiat cu care ar trebui să nu dai greş
Să ne spuneţi voi dacă am uitat ceva!
Momentul ăla în care te gândeşti cât ar trebui să înveţi pentru a lua o notă bună.
Momentul în care te întrebi de ce ai ales profilul ăsta.
Când calculezi rapid câte nopţi de nesomn te aşteaptă până termini cu tezele/examenele.
Când realizezi care e nota minimă cu care treci şi îţi cam bagi picioarele în el de învăţat.
Când crezi că ai reuşit să înveţi tot ce era posibil şi apoi vezi subiectele:
Când ai ales cea mai complicată metodă de rezolvare a unui subiect.
Când te-ai împotmolit la o problemă şi timpul trece tot mai repede.
Când în sfârşit i-ai dat de cap şi auzi „mai aveţi cinci minute”.
Iar apoi totul arată din nou aşa:
Când auzi „pixurile jos!”
Când crezi că ai dat toate răspunsurile corecte, dar nu e aşa:
Şi când primeşti rezultatul:
Reclamă
Arhiva
// 1 aprilie 2016
9 lucruri pe care nici un tip nu le va înţelege vreodată la o femeie
Femeia va rămâne o enigmă pentru bărbaţi multe secole de acum încolo. Pentru că pur şi simplu e greu pentru ei să o înţeleagă, când de multe ori nici ea nu ştie de ce face tot ce face. Misterele sunt multe, iar viaţa destul de scurtă pentru a ţi-o ocupa cu ecuaţii cu „n” necunoscute.
16 lucruri care se întâmplă doar în găştile de fete
Arhiva
// 9 februarie 2016
LOL. 12 senzaţii tari pe care le trăieşti doar când ai nevoie URGENT la baie
Arhiva
// 13 august 2015
OMG! 9 fotografii care ilustrează PERFECT situaţii prin care toţi trecem
Reclamă
Arhiva
// 7 februarie 2015
OMG! Acestea sunt cele mai hipnotizante GIF-uri pe care le-ai văzut vreodată
Artistul DarkAngelØne ne demonstreză prin niște GIF-uri hipnotizante că materialele pot să îți inducă stări diferite!