Reclamă
racla
Arhiva
// 18 octombrie 2017
Mai multe femei îl acuză pe Rimaru de la R.A.C.L.A. de agresiune sexuală | #MeToo
Femeile din întreaga lume au început să își povestească pe internet experiențele în care au fost hărțuite sau agresate sexual. Hashtag-ul #MeToo a devenit extrem de popular, iar femeile din România s-au alăturat și ele campaniei.
Reclamă
Arhiva
// 3 august 2016
OMG! Cum arăta şi ce cânta Connect-R când încerca să se lanseze
Pe Connect-R l-ai auzit prima dată când cânta „Dacă dragostea dispare” şi sigur ţi-a rămas în minte cu „Vara nu dorm”. Toată lumea ştie deja, nu doar fanii, că înainte de a fi celebru a vândut ziare sau a lucrat la un chioşc de „Xerox”. Dar primul lui contact cu muzica a fost de fapt pe la mijlocul anilor ’90. La 15 ani, în 1997, Connect-R avea o trupă hip-hop, Giganţii, a cărei cea mai mare realizare a fost că a avut o piesă pe compilaţia Real Hip-Hop. Beton la vremea aia!
VIDEO! Se poartă Connect-R! Uite ce trebuie să faci să arăţi ca el!
Arhiva
// 28 iulie 2016
TOP 12 piese româneşti care „rupeau” în discoteci în anii 2000
Dacă îţi place să o arzi pe „clubăreală”, închipuie-ţi cum ar fi să te întorci în timp într-o discotecă de la sfârşitul anilor ’90 – începutul anilor 2000. RACLA şi Anda Adam „rupeau” la vremea aia cu „Nu mă uita”, fetele suferinde din dragoste îşi cântau „Amintirile” odată cu 3rei Sud Est şi, fie că aveai sau nu „20 de ani”, răcneai cât te ţineau plămânii pe piesa celor de la Voltaj.
Cum se petrecea pe vremuri în căminele studenţeşti FOTO&VIDEO
Arhiva
// 1 iunie 2016
VIDEO: Top 5 cele mai COOL știri din ultimele 24 de ore!
Cele mai noi videoclipuri, cele mai tari piese, cele mai funny momente sau cele mai emoţionante situaţii. Pe toate le găseşti pe ZU TV şi ZUTV.RO.
Reclamă
Arhiva
// 31 mai 2016
25 de piese lansate de artiștii români în luna mai
A trecut și luna mai, așa că e, oficial, vară. Artiștii români au lansat piese care mai de care mai tari luna aceasta, iar tu poți începe să-ți faci playlist-ul de vacanță.
Arhiva
// 30 mai 2016
VIDEOCLIP NOU: R.A.C.L.A. feat Lora – Sub stele
După ce și-a făcut revenirea pe piața muzicală din România, cu continuarea piesei „Nu mă uita”, din 1999, cu Anda Adam, R.A.C.L.A. surprinde cu o super colaborare. Rimaru a lansat „Sub stele”, o colaborare cu Lora.
Arhiva
// 25 mai 2016
Anda Adam a intrat din nou în studio. Bănuieşti cum va suna următoarea piesă?
A făcut senzaţie sâmbătă, pe scena Forza ZU, iar acum mai pregăteşte ceva. Anda Adam a intrat în studio să înregistreze un single nou, iar curând va filma şi videoclipul. Noua piesă e realizată în studiourile HaHaHa Production, împreună cu Smiley şi Şerban Cazan.
Inregistram cu drag si spor pentru noul single ! Curand si videoclipul! Mersi @smiley_omul , @serbancazan … @hahaha_production ! U r the best! #newsingle #comingsoon
A photo posted by Anda Adam (@andaadam) on May 24, 2016 at 12:14pm PDT
Arhiva
// 23 mai 2016
VIDEO. Anda Adam şi RACLA nu te-au uitat şi au făcut show la Forza ZU 2016
Anda Adam şi RACLA au spus şi ei „prezent” la Forza ZU 2016 şi au oferit un moment plin de energie pe scena din Piaţa Constituţiei. Au cântat împreună continuarea piesei ”Nu mă uita”, lansată acum 17 ani, şi au ajuns la cele 110.000 de inimi care au bătut împreună câteva ore la Forza Zu!
VIDEO. Lora ne-a arătat la FORZA ZU ce înseamnă EMOŢIE în formă pură
Arhiva
// 15 ianuarie 2016
TOP 12 piese româneşti care „rupeau” în discoteci în anii 2000
Dacă îţi place să o arzi pe „clubăreală”, închipuie-ţi cum ar fi să te întorci în timp într-o discotecă de la sfârşitul anilor ’90 – începutul anilor 2000. RACLA şi Anda Adam „rupeau” la vremea aia cu „Nu mă uita”, fetele suferinde din dragoste îşi cântau „Amintirile” odată cu 3rei Sud Est şi, fie că aveai sau nu „20 de ani”, răcneai cât te ţineau plămânii pe piesa celor de la Voltaj.
Cum se petrecea pe vremuri în căminele studenţeşti FOTO&VIDEO
Arhiva
// 18 decembrie 2015
2015, anul revenirilor în muzica românească. Cine e premiant şi cine a dat FAIL
Piaţa muzicală românească a avut parte de câteva reveniri surprinzătoare în 2015. Unele au primit bile albe, dar altele au cam lăsat de dorit.
Arhiva
// 29 octombrie 2015
EXCLUSIV: Ce alte piese vor lansa Anda Adam şi R.A.C.L.A în următorii 64 de ani!
Anda Adam și R.A.C.L.A. au lansat o continuare a piesei „Nu mă uita” după exact 16 ani. Nouă piesă se numește ”Nu te-am uitat” și e la fel de emoționantă ca și hitul de acum mai mult de un deceniu.
VIDEOCLIP NOU: R.A.C.L.A. feat. Anda Adam – Nu te-am uitat
Arhiva
// 28 octombrie 2015
VIDEO: Top 5 cele mai COOL ştiri din ultimele 24 de ore!
Cele mai noi videoclipuri, cele mai tari piese, cele mai funny momente sau cele mai emoţionante situaţii. Pe toate le găseşti pe ZU TV şi ZUTV.RO.
Arhiva
// 27 octombrie 2015
VIDEOCLIP NOU: R.A.C.L.A. feat. Anda Adam – Nu te-am uitat
Una din cele mai mari surprize din această toamnă vine de la Anda Adam şi R.A.C.L.A.. La 16 ani după ce au lansat „Nu Mă Uita”, un clasic pentru muzica românească s-au reunit pentru a da o continuare poveştii.
12 cântăreţe de la noi care au pozat în Playboy
Arhiva
// 22 octombrie 2015
VIDEO BETON: Anda Adam şi R.A.C.L.A. lansează din nou o piesă după 16 ani de la „Nu Mă Uita”
Una din cele mai mari surprize din această toamnă vine de la Anda Adam şi R.A.C.L.A.. La 16 ani după ce au lansat „Nu Mă Uita”, un clasic pentru muzica românească s-au reunit pentru a da o continuare poveştii.
12 cântăreţe de la noi care au pozat în Playboy
Arhiva
// 20 august 2015
10 melodii românești care au împlinit 10 ani de când au fost lansate
Muzica, la fel ca şi oricare alt lucru, a evoluat în ultimii zece ani, aşa că ne-am gândit să facem o călătorie în timp, tocmai până în anul 2005 pentru a vedea ce se asculta atunci în România.
AȘA arătau 10 cântăreți români în PRIMELE lor videoclipuri
Arhiva
// 20 octombrie 2014