Reclamă
omg
Arhiva
// 23 iulie 2021
It’s complicated! 11 super-staruri care au împărțit aceiași iubiți, dar au rămas prietene
Încurcate sunt căile iubirii… Mai ales atunci când prietena ta cea mai bună alege să se combine cu fostul tău iubit. Aceste situații duc, de cele mai multe ori, la destrămarea unor prietenii de ani de zile, dar evident că există și excepții: celebrități pentru care prietenia a fost mai presus decât o relație.
Reclamă
Arhiva
// 16 iulie 2021
#Nerd. Șapte celebrități care au fost tocilare în copilărie
Acum sunt oameni mari în toată regula şi vedete care se laudă cu bani grei în conturi, dar în tinereţe viaţa lor arăta complet diferit. Cine se aştepta oare ca tocilari precum Vin Diesel, Megan Fox sau Kanye West să ajungă oamenii care sunt acum?
Arhiva
// 10 iunie 2021
#PublicShaming. Cinci celebrități care și-au făcut de râs foștii iubiți pe rețelele de socializare
Există o vorbă care spune că rufele murdare nu se spală în public. Și există câteva celebrități care au încălcat cu brio această regulă și s-au certat cu foștii sau cu fostele prin intermediul rețelelor de socializare. Evident că postările au făcut înconjurul internetului și au devenit, la vremea respectivă, subiect pentru presa de scandal.
Arhiva
// 20 aprilie 2021
It’s complicated! Zece celebrități care s-au combinat cu foștii celor mai bune prietene
Încurcate sunt căile iubirii… Mai ales atunci când prietena ta cea mai bună alege să se combine cu fostul tău iubit. Aceste situații duc, de cele mai multe ori, la destrămarea unor prietenii de ani de zile, dar evident că există și excepții: celebrități pentru care prietenia a fost mai presus decât o relație.
Reclamă
Arhiva
// 25 martie 2021
Nobody is perfect. 14 super-staruri care ascund niște defecte cel puțin ciudate
Toată lumea are impresia că vedetele sunt perfecte. Imaginea lor impecabilă de pe sticlă sau de pe covorul roşu e invidiată de mulţi, dar pentru unele staruri realitata e puţin diferită.
Arhiva
// 5 octombrie 2020
Ping pong de replici dure. Patru artiști care s-au certat cu foștii parteneri în online
Există o vorbă care spune că rufele murdare nu se spală în public. Și există câțiva artiști care au încălcat cu brio această regulă.
Arhiva
// 31 mai 2019
OMG| Fanii Rihannei sunt uimiți să afle că numele artistei se pronunță altfel decât ei știau
Fanii Rihannei vor fi uimiți să afle că numele artistei lor favorite se pronunță altfel decât ei știau. Asta după ce Rihanna și-a făcut introducerea într-un filmuleț pe Twitter.
Arhiva
// 31 mai 2019
OMG | Ei sunt artiștii care au fost crescuți doar de mame
Mulți artiști din România sau din străinătate au fost crescute doar de mame. Iată cine sunt aceștia!
Arhiva
// 23 mai 2019
OMG | Ei sunt artiștii „duși la biserică”!
Îi vezi la televizor, le asculți piesele, dar știai că sunt și foarte credincioși? Ei sunt artiștii cu credință în Dumnezeu, care au recunoscut că merg la biserică!
Arhiva
// 15 mai 2019
OMG | Cum se distrează actorii din „Game of Thrones” în spatele camerelor de filmat
Ești curios să aflii ce fac actorii din „Game of Thrones” atunci când nu filmează pentru serial? Află că se distrează copios și țin să împărtășească și cu fanii lor imaginile.
Arhiva
// 8 mai 2019
OMG! Britney Spears este revoltată pe fostul ei iubit. Ce a făcut artista
După ce a primit mai multe mesaje de amenințare adresate atât ei, cât și familiei, Britney Spears este hotărâtă să oprească hărțuirile din partea fostului ei manager și iubit, Sam Lutfi.
Arhiva
// 7 mai 2019
FOTO | Uite cum arată artistele de la noi cu și fără extensii de păr
Fetele au la îndemână tot felul de trucuri pentru a arăta mereu perfect și ușor diferit. Artistele de la noi se plictisesc repede de același look, așa că apelează la coafuri, peruci sau extensii de păr și se asigură că fiecare apariție e una originală.
Arhiva
// 24 martie 2019
11 celebrităţi care au nişte defecte cel puţin CIUDATE
Toată lumea are impresia că vedetele sunt perfecte. Imaginea lor impecabilă de pe sticlă sau de pe covorul roşu e invidiată de mulţi, dar pentru unele staruri realitata e puţin diferită.
Arhiva
// 28 februarie 2019
Se pregăteşte o reuniune a actorilor din „Beverly Hills, 90210”. Cum arată în prezent
OMG! O parte dintre actorii din „Beverly Hills, 90210” au semnat cu Fox pentru o reuniune. Pentru adolescenţii din anii ’90 – 2000, „Beverly Hills, 90210” a fost un serial „de căpătâi”. Când se difuzau episoade noi la TV lăsai orice făceai şi te postai în faţa ecranului. Dacă eşti mai tânăr de atât, tot e imposibil să nu fi auzit de el.
Arhiva
// 25 februarie 2019
CINCI mame celebre care au recunoscut că au suferit de depresie postnatală
Chrissy Teigen a uimit pe toată lumea atunci când a povestit că s-a confruntat cu depresie postnatală. Soția lui John Legend a avut o perioadă în care a fost foarte nefericită, după ce a născut-o pe fetița ei, Luna. Și-a împărtășit experiența pentru a le încuraja și pe alte femei să înfrunte această problemă și pentru a le arăta că nu sunt singure.
Arhiva
// 21 februarie 2019
12 vedete care demonstrează că vârsta e doar un număr
Dacă te uiţi la cum arată unele superstaruri, nu poţi să nu te gândeşti că cineva a inventat elixirul tinereţii veşnice, dar îl vinde pe sub mână. Altfel e greu să-ţi explici cum fac unii să arate cu 10-20 de ani mai tineri decât sunt de fapt.
Arhiva
// 12 februarie 2019
9 lucruri pe care nu le-ai știut până acum despre Bebe Rexha
E una dintre cele mai HOT cântărețe ale momentului, dar înainte să apară în lumina reflectoarelor, a stat mult timp în studio, unde a compus pentru artiști de talie mondială. E vorba despre Bebe Rexha. Probabil știi deja că are piese tari alături de Nicki Minaj sau Martin Garrix, dar uite alte 9 chestii pe care probabil nu le-ai știut până acum.
Arhiva
// 11 februarie 2019
16 animale care seamănă perfect cu superstaruri. Priceless sau ce?
Legenda spune că toţi avem câte o dublură pe undeva prin lumea asta. Imaginile de mai jos demonstrează că nu trebuie să ai neapărat o sosie umană; merge la fel de bine şi una din lumea animalelor.
Arhiva
// 11 februarie 2019
Rățoii cei urâți: 17 bărbați celebri care au fost urâți în copilărie, dar acum sunt extrem de HOT
Îți mai aduci aminte de colegul acela din generală care se ținea după tine și pe care tu nu-l băgai în seamă? Da, poate că era tocilar, avea aparat dentar și coșuri pe față, dar între timp s-a apucat de sală, are freză cool și toate tipele sunt leșinate după el. Stai liniștită, nu ești singura care regretă că l-a ratat.
Arhiva
// 6 februarie 2019
FOTO | Bob Marley ar fi împlinit azi 74 de ani. Uite cum ar fi arătat dacă ar mai fi trăit!
Ce ar fi fost muzica fără Elvis Presley, Bob Marley sau John Lennon nu vom şti niciodată şi nici nu ne dorim să aflăm. Ştim ce e muzica după dispariţia lor şi mai ştim şi că ei au influenţat într-un mod decisiv evoluţia ei.
Arhiva
// 3 februarie 2019
11 celebrități care au făcut schimb de iubiți, dar au rămas prietene
Încurcate sunt căile iubirii… Mai ales atunci când prietena ta cea mai bună alege să se combine cu fostul tău iubit. Aceste situații duc, de cele mai multe ori, la destrămarea unor prietenii de ani de zile, dar evident că există și excepții: celebrități pentru care prietenia a fost mai presus decât o relație.
Arhiva
// 3 februarie 2019
CINCI vedete care s-au certat cu foștii iubiți pe rețelele de socializare
Există o vorbă care spune că rufele murdare nu se spală în public. Și există câteva celebrități care au încălcat cu brio această regulă și s-au certat cu foștii sau cu fostele prin intermediul rețelelor de socializare. Evident că postările au făcut înconjurul internetului și au devenit, la vremea respectivă, subiect pentru presa de scandal.
Arhiva
// 28 ianuarie 2019
9 lucruri banale care habar n-aveai că sunt chiar folositoare
În fiecare zi aflăm lucruri noi, dar cele de mai jos te vor face să îţi spui că ai trăit degeaba până acum.
Arhiva
// 25 ianuarie 2019
FOTO OMG. 13 staruri care şi-au făcut operaţii INESTETICE
O operație estetică nu este întotdeauna o alegere bună. Pentru că riscurile ca intervenţia să nu reuşească sunt destul de mari şi apoi va fi şi mai greu să repari ce s-a „stricat”.
Arhiva
// 21 ianuarie 2019
FOTO. Aşa arătau 28 de actori celebri la primul lor casting. Priceless sau ce?
Te uiți la vedete şi ți se pare că sunt perfecțiunea întruchipată? Hai să-ți spunem un secret: nu au arătat mereu ca acum. Punem pariu că pozele de la primele castinguri ale unora dintre cei mai cunoscuti actori ai momentului te vor face să te simți mai bine. Nu zicem că pe atunci erau un munte de defecte, că altfel nu i-ar fi băgat nimeni în seamă. Dar na… erau şi ei mai mici 😉
Arhiva
// 19 decembrie 2018
OMG! Aşa arată cele mai dubioase proverbe din lume ilustrate cuvânt cu cuvânt
Credeai că numai limba română e plină de proverbe şi vorbe "de duh"? Think again! Au şi alţii zicalele lor, iar un tip priceput în grafică şi design, James Chapman, s-a gândit să ilustreze cum „arată” ele la propriu, fără să te gândeşti la semnificaţie.
Arhiva
// 19 noiembrie 2018
15 tatuaje atipice care te fac să vrei şi tu unul
Dacă ar fi să-ţi faci un tatuaj, ştii deja ce ai alege? Dacă nu, poate te inspiră modelele astea, care, deşi nu pot fi unice, măcar sunt foarte interesante şi atipice.
Arhiva
// 29 octombrie 2018
13 oameni care au luptat cu kilogramele şi au câştigat „big time”
Oricine a încercat vreodată să slăbească ştie cât de complicat poate fi să dai jos chiar şi câteva kilograme. Asta, evident, dacă alegi calea mai lentă, dar mai sigură pe termen lung. Data viitoare când te „chinui” cu o dietă sau cu mersul la sală pentru a te mai subţia pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale, dar te trezeşti văitându-te cât e de greu, gândeşte-te că sunt mereu alţii care chiar au de dus o luptă infernală şi totuşi le iese.
Arhiva
// 24 octombrie 2018
15 lucruri care seamănă dubios de mult cu nişte figuri ciudate
Ţi se întâmplă să vezi figuri ciudate acolo unde nu sunt sau să auzi sunete care nu există? Se numeşte pareidolie. Nu e vreo boală, ci un fenomen psihologic chiar interesant. Pe de altă parte, unele chestii chiar seamănă dubios de mult cu feţe mai mult sau mai puţin normale. Nu crezi? Uită-te la galeria foto de mai jos:
Arhiva
// 18 octombrie 2018
OMG! 4 artiști care au fost omorâți de fani obsedați
Atunci când ești persoană publică, ai de-a face cu tot felul de oameni și te expui la o mulțime de riscuri. Câteva staruri au ajuns chiar să fie omorâte de fani obsedați, în plină ascensiune a carierei. Poate cel mai răsunător caz e cel al lui John Lennon. Dar, din păcate, nu e singura victimă a fanilor obsedați.
ȘASE femei celebre care s-au ras în cap
Arhiva
// 15 octombrie 2018
10 invenţii pur şi simplu CRAZY, care te vor face să râzi
Unii inventatori îşi iau treaba foarte în serios, dar alţii nu uită că puţin umor n-a omorât pe nimeni. Şi atunci le ies nişte „inginerii” care nu au cum să nu îţi smulgă măcar un zâmbet.
Arhiva
// 10 octombrie 2018
8 actori adulţi care au intrat cu succes în pielea unor adolescenţi
Un actor bun ştie să se plieze pe orice rol, iar proba talentului o dau la acele personaje care îi scot din zona de confort. Probabil cel mai greu este să fii adult şi să intri în pielea unui adolescent. Ţi se pare imposibil? Unii chiar au trecut prin asta. Pentru că i-a ajutat şi faţa.
Arhiva
// 5 octombrie 2018
22 de celebrităţi care par a fi gemene
Fiecare dintre noi e unic în felul său, dar se spune că toţi avem undeva un „geamăn”. Unii au ocazia să îl întâlnească, alţii nu vor şti niciodată dacă e mit sau realitate. Totuşi, există oameni care confirmă aceată teorie a gemenilor fără legături de rudenie. Şi mulţi dintre ei sunt celebri.
Arhiva
// 5 octombrie 2018
FOTO. 13 momente în care realitatea a bătut Photoshopul
Cine are nevoie de trucaje foto, când lumea în care trăim poate fi atât de frumoasă? Cu siguranţă nu un fotograf priceput. Viaţa bate filmul şi realitatea bate de multe ori Photoshop-ul. Şi dacă nu crezi, uită-te la imaginile de mai jos!
Arhiva
// 26 septembrie 2018
13 momente în care norii au desenat cele mai ciudate siluete pe cer
Sigur ţi s-a întâmplat şi ţie să te uiţi pe cer şi să vezi cum norii desenează diferite siluete. Iar acum o să îţi pară rău că nu le-ai fotografiat. Poate ajungeau şi pozele tale la fel de celebre ca imaginile astea pe care parcă le-a desenat cineva pe cer.
Arhiva
// 19 septembrie 2018
Asta înseamnă STREET ART. Priceless sau ce?
Graffiti-urile pot schimba complet faţa unei clădiri şi cu siguranţă pot schimba starea celui care le priveşte. Nu vorbim aici de tot felul de sloganuri scrise pe pereţi care se încadrează mai mult la vandalism, ci de adevăratul „street art” de la care pur şi simplu nu îţi poţi lua ochii.
Arhiva
// 17 septembrie 2018
11 momente în care designerii s-au aflat la limita dintre dubios şi genial
Creatorii de modă nu mai sunt demult oamenii ăia care caută idei de outfituri care să te facă să arăţi prezentabil. Designul vestimentar parcă a devenit mai mult o întrecere pentru premiul de cea mai dubioasă creaţie. Şi asta pentru că se concentrează mai mult pe statement, decât pe lucruri care chiar se pot purta.
Arhiva
// 11 septembrie 2018
Mai țineți minte maimuțica lui Justin Bieber? TOP 8 vedete cu cele mai NEOBIȘNUITE animale de companie
Celebritățile fac alegeri extravagante, iar asta nu mai e un secret pentru nimeni. Ce faci când vrei să fii altfel decât ceilalți inclusiv în ceea ce privește animalele de companie?
Arhiva
// 5 septembrie 2018
TOP 10 cele mai creative cereri în căsătorie. N-ai cum să nu spui DA!
O cerere în căsătorie e o cerere în căsătorie, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie banală. Uite 10 oameni care au ştiut să transforme momentul ăla în ceva unic.
Arhiva
// 24 august 2018
FOTO. Astea sunt feţele celebre din spatele personajelor din desene animate
Desenele animate fac viaţa mai frumoasă oricărui copil. Şi nu e o problemă să recunoşti că şi acum te mai uiţi. Măcar din când în când 😉 Dar ştii cine se „ascunde” în spatele personajelor tale favorite? Şi nu, nu vorbim doar de voci, ci şi de figuri!
Arhiva
// 16 august 2018
OMG! TOP 14 cele mai dubioase RECORDURI din lume
Ştii deja că lumea poate fi un loc tare dubios câteodată şi te gândeşti că nu te-ar mai putea mira mai nimic, nu? Think again! Anual, cei de la Guiness World Records te cam contrazic!
Arhiva
// 9 august 2018
Britney Spears s-a făcut de râs în mijlocul concertului: ”Unde suntem?”
Britney Spears a început să aibă probleme cu memoria. Diva a oferit faza zilei atunci când l-a întrebat pe unul dintre dansatorii ei, pe scenă, în ce oraș se află.
Arhiva
// 3 august 2018
PROVOCAREA ZILEI: Recunoști cântăreața? Așa arăta la botez!
Asta chiar e tare! Dacă o recunoști în poza de la botez, ori ai trișat, ori ești foarte foarte bun. Ți-am mai arătat poze cu ea, de când era la grădi’, de când s-a lansat în muzică, dar poza de mai sus e chiar de la botez.
PROVOCAREA ZILEI: Ghiceşti cine e în poză?
Arhiva
// 18 iulie 2018
9 momente în care soarele parcă a făcut mişto de oameni
E vară, e soare, deci nu ne rămâne decât să ne bronzăm. Doar că ar trebui să ştiţi că Soarele are uneori tendinţa să facă mişto de oameni. Mai ales de cei care nu ştiu să se protejeze de razele lui.
Arhiva
// 13 iulie 2018
8 imagini la care trebuie să te uiţi de două ori ca să le înţelegi
Mintea omului umblă pe căi nebănuite, aşa că uneori percepe lucrurile cu totul şi cu totul diferit faţă de ceea ce sunt în realitate. Avem pentru tine 8 imagini care nu sunt deloc ceea ce pot părea la prima vedere.
Arhiva
// 5 iulie 2018
11 fotografii făcute din unghiul perfect. Rezultatul e GENIAL!
Imaginaţia oamenilor nu are limite şi de multe ori joacă feste care mai de care mai amuzante. Aşa se face că aceste fotografii par cu totul şi cu totul altceva decât sunt de fapt.
Arhiva
// 20 iunie 2018
FOTO. Un tip se transformă în absolut orice vedetă cu ajutorul machiajului. Tare sau ce?
Un tip demonstrează că puterea machiajului este pur şi simplu uriaşă. Bine… E nevoie şi de un talent remarcabil, iar el îl are şi a reuşit să devină cunoscut pentru transformările prin care trece.
Arhiva
// 14 iunie 2018
9 oameni care trăiesc după propriile reguli şi nu dau doi bani pe gura lumii
Te-ai gândit vreodată cum ar fi să îţi trăieşti viaţa după bunul plac, fără să îţi mai pese de reguli şi convenţii? Unii o fac deja şi par foarte fericiţi!
Arhiva
// 13 iunie 2018
OMG! Cum ar arăta actorii din filmele Marvel dacă ar fi femei
Filmele cu super eroi de la Marvel „rup” peste tot în lume, iar actorii care joacă în ele se bucură de un succes uriaş.