Reclamă
morandi
Arhiva
// 1 iunie 2016
Pe scenă, lângă Andrei, nepoțelul meu!
Anul trecut, în cadrul unei filmări de making of pentru piesa ”Visător”, vorbeam despre piesă avându-l alături pe nepoțelul meu, Andrei. La un moment dat, el spune că atunci când se face mare vrea să cânte pe scenă cu ”ucu” (Unchiul, adică eu ☺ ). Se pare că nu a fost nevoie să aștepte până ”se face mare”, ci a urcat pe scenă cu mine la Forza Zu. Momentul ”Visător” a fost unul special pentru mine, atât pentru că el a urcat pe scenă cu mine, cât și pentru că am fost înconjurat de copii care au umplut scena cu energia și inocența lor. Le mulțumesc pe această cale tuturor copiilor de la ansamblul ”Românașul” pentru că au fost alături de mine.
Reclamă
Arhiva
// 20 mai 2016
Morandi revine, după doi ani de pauză. Moga și Randi pregătesc o super piesă!
Randi și Marius Moga aka Morandi revin, după mai bine de doi ani de pauză. Urmează să lanseze o piesă împreună, iar noi abi așteptăm s-o auzim!
LIVE BLOG: Scena pentru Forza ZU e pregătită. Te ținem la curent cu tot ce se întâmplă!
Arhiva
// 18 mai 2016
From Russia with love
Cred că am fost în Rusia de câteva sute de ori și am văzut orașe, locuri pe care chiar mulți dintre ruși nu o să le vadă vreodată și asta pentru că țara asta e imensă!
Arhiva
// 10 mai 2016
Sărbătorile se petrec în familie
Anul acesta de Paști am tot văzut poze în news-feed-ul meu de Facebook cu oameni care au petrecut sărbătorile la mare sau prin cluburi. Poate sunt eu de modă veche, însă nu pot lipsi de Paște sau de Crăciun de acasă!
Reclamă
Arhiva
// 25 aprilie 2016
Zic alo, alo, am lansat o nouă piesă
Zic alo, alo, am lansat o nouă piesă
Pe finalul săptămânii trecute am lansat o nouă piesă, ”Calc pe suflete”, cea despre care vă povesteam într-o postare anterioară. Azi dimineață s-a auzit în premieră live la Radio ZU.
Arhiva
// 14 aprilie 2016
De ce piesele mele sunt despre dragoste
Citeam recent un articol despre un obicei frumos pe care îl au new-yorkezii: în fiecare an, în luna aprilie, mai mulți oameni se adună în Central Park și recită sonetele de dragoste ale lui Shakespeare. Și m-am gândit cât de importantă este tema iubirii pentru noi toți, câtă fascinație exercită asupra noastră. Este tema preferată deopotrivă de scriitori și muzicieni: s-au scris și s-au compus milioane de melodii, povești, poezii, romane despre iubire. Și cu toate acestea, subiectul nu este niciodată epuizat: ne atrage pe toți cei care compunem cu forța unui magnet. Inclusiv piesele mele sunt majoritatea despre dragoste.
Arhiva
// 29 martie 2016
Ce mă enervează cel mai tare la oameni
De multe ori mă gândesc că tolerăm și apreciem oamenii în funcție de defectele lor și nu de calități. În sensul că sunt defecte peste care chiar nu poți trece la o persoană, oricâte calități în plus ar avea persoana respectivă. Prin urmare, cele mai reușite relații le avem cu oamenii cărora le putem suporta mai ușor defectele.
Arhiva
// 23 martie 2016
În curând… „Calc pe suflete”
Nu vă speriați, nu o să calc pe suflete în curând, însă voi lansa o nouă piesă: Calc pe suflete. :)))
Arhiva
// 11 martie 2016
Impresii după Eurovision
Îmi aduc aminte, când eram mici, cum ne înghesuiam toți pe o canapea și deschideam televizorul direct pe TVR atunci când începea Eurovisionul… Între timp, acest concurs și-a pierdut farmecul pentru mulți dintre noi, eu am ajuns să cred că la selecția noastră națională veneau numai artiști pe care îi vedeai doar cu ocazia Eurovisionului, în rest nu erau implicați în industria muzicală românească, nu îi vedeai pe TV sau nu îi auzeai la radio!
Arhiva
// 4 martie 2016
Eurovision 2016
Ieri am plecat către Baia Mare, locul unde se ține anul acesta Selecția Națională Eurovision. Vă spun sincer că mă simt onorat de faptul că am fost invitat să fac parte din juriu. Am fost chemat să aduc un aer proapspăt și nou acestui concurs și am făcut și fac tot posibilul ca noul să fie o prioritate în concurs!
Arhiva
// 23 februarie 2016
Dacă nu aș fi fost muzician, aș fi fost…
Recent am fost întrebat în cadrul unui interviu ce aș fi făcut dacă nu aș fi fost muzician. Iar asta mi-a dat de gândit, am realizat că aș fi făcut tot ceva creativ.
Arhiva
// 26 ianuarie 2016
Vacanța mea
Se spune că frumusețea stă în călătorie, nu în destinație…că drumul spre locul unde vrei să ajungi e mai important decât locul în sine. Ei bine, la mine și prietenii alături de care am fost în vacanță a fost exact invers! 🙂 Am avut 4 zboruri spre Koh Samui, una dintre insulele unde am stat în Thailanda, iar din 4 zboruri, toate au fost cu peripeții! Am avut parte de turbulențe, unele destul de violente, de avioane care s-au întors de unde au plecat (cu noi in ele ☺)) din cauza unor defecțiuni, de oboseală cronică și somn pe scaune de plastic.
Arhiva
// 19 ianuarie 2016
Un film genial – Whiplash
M-am tot ținut să scriu despre filmul ăsta pentru că mi-a plăcut mult…
Arhiva
// 8 ianuarie 2016
Bine-ai venit, 2016!
Vă transmit salutări călduroase din concediu!
Arhiva
// 4 ianuarie 2016
TOP 16 melodii românești care în 2016 împlinesc zece ani de când au fost lansate
În 2006 România începea să descopere și să accepte din ce în ce mai mult muzica electronică. Mihai Trăistariu încă mai cânta și ducea România pe locul patru la Eurovision. Tot în 2006 făceau senzație trupe precum DJ Project sau Sistem.
Top 16 melodii pe care trebuie să le asculţi măcar o dată în luna ianuarie
Arhiva
// 14 decembrie 2015
Muzica e cheia care deschide poarta sufletului
Mă gândeam zilele acestea la cât de mult înseamnă muzica pentru mine și de fapt cât de mult contează pentru noi toți. Chiar cred că muzica poate să schimbe vieți, să trezească sufletele, să le facă să simtă și să vibreze laolaltă. Muzica ne aduce împreună, ne face să simțim la fel.
Arhiva
// 3 decembrie 2015
Luna sărbătorilor, luna colindelor
A trecut 1 decembrie şi uite că am intrat oficial în luna sărbătorilor, care pentru mine este un moment special din an, în care încerc să petrec cât mai mult timp alături de familie. Sau să mă plimb pe stradă, să văd oraşul în straiele de sărbătoare, copiii care se bucură de atmosfera alături de părinţi; bunici ţinându-se de mâna şi plimbându-se pe străzile frumos luminate.
Arhiva
// 19 noiembrie 2015
Gânduri despre ”Dansăm”
Mă întreabă multe persoane cum compun piesele, mai ales cele triste sau nostalgice, dacă sunt eu trist când compun, sau am trecut prin situațiile descrise în piese, pentru a putea scrie despre ele.
Arhiva
// 29 octombrie 2015
Inspirația pentru piesa „Până vara viitoare”
Pentru compoziția piesei ‚Până vara viitoare’ meritul este în primul rând al lui Georgian Mărgărit, care a venit cu linia pentru piesă, pe care am modificat-o ușor după ce am făcut negativul. Georgian a venit într-o zi la studio și mi-a arătat mai multe idei de piese, iar după câteva zile m-am trezit că tot fredonam refrenul de la ‚Până vara viitoare’, mi-a rămas în cap.
Arhiva
// 19 octombrie 2015
Cum mi-am ales numele de scenă
Numele ‚Randi’ a fost ales într-o clipă de inspirație pe care am avut-o stând la discuții cu Marius Moga. Ne gândeam pe vremea când am pus bazele proiectului Morandi, ce nume să punem unui proiect muzical care în faza de început ar trebui să ne ascundă identitatea.
Arhiva
// 30 septembrie 2015
Primul premiu din cariera mea muzicală
Că tot am fost recent nominalizat la EMA la Best Romanian Act, mi-am adus aminte de primul premiu din cariera mea muzicală.
Arhiva
// 24 septembrie 2015
Piesa pe care mi-aș fi dorit să o compun
Recent vorbeam cu o colegă, care mai în glumă, mai în serios m-a întrebat ce piesă celebră mi-aș dori să o fi compus eu… Și m-a pus pe gânduri.
Arhiva
// 18 septembrie 2015
FOTO DE COLECŢIE: AŞA arătau Adrian Sînă şi Marius Moga la începuturile lor în muzică
Marius Moga şi Adrian Sînă sunt doi dintre cei mai de succes oameni din muzica româneasă. Au produs zeci sau poate chiar sute de melodii, multe dintre ele devenind hituri. Pe lângă competiţia din industrie, cei doi sunt şi foarte buni prieteni încă de la începuturile lor muzicale.
VIDEO: Lidia Buble a adus-o pe Laura Stoica la Morning ZU. Ascult-o cum a cântat „Mai frumoasă”!
Arhiva
// 17 septembrie 2015
Cum am compus Visător
Dacă în postarea anterioară vă povesteam despre cum am compus „Prietena ta”, a venit momentul să vorbesc despre piesa „Visător”, o piesă care este foarte aproape de sufletul meu.
VEZI ŞI: Cum am compus „Prietena Ta”
Arhiva
// 20 august 2015
10 melodii românești care au împlinit 10 ani de când au fost lansate
Muzica, la fel ca şi oricare alt lucru, a evoluat în ultimii zece ani, aşa că ne-am gândit să facem o călătorie în timp, tocmai până în anul 2005 pentru a vedea ce se asculta atunci în România.
AȘA arătau 10 cântăreți români în PRIMELE lor videoclipuri
Arhiva
// 18 august 2015
Plăceri vinovate
Nu am multe plăceri vinovate pentru că am fost mereu un om echilibrat, fără excese. Însă una dintre plăcerile vinovate ar putea fi faptul că mă uit la filme mai mult decât ar trebui! Cand mă întorc seara de la lucru, aproape mereu dau drumul la câte un film sau serial. Îmi doresc mult să citesc când ajung acasă, însă pur și simplu nu mai pot să gândesc limpede după atâtea ore de studio și mă uit la un film ușor, pentru a mă relaxa și adormi mai ușor.
Arhiva
// 7 august 2015
Povestea primului concert Morandi
Nu o să pot uita vreodată primul concert Morandi, din cauza faptului că era să fie şi ultimul!
Să o luăm cu începutul: prin 2004, după ce am lansat ‘Love Me’, lumea se aprinsese tare de tot şi voia concerte cu „străinii” de la Morandi. A venit prima cerere de la un club din Braşov. Eu eram total străin de scenă muzicii uşoare pe vremea aceea şi nu ştiam ce înseamnă un show, un program de o ora. Ţin minte că trebuia să plecăm spre concert sâmbătă pe la 10 dimineaţa şi pe la 6 noi încă lucram la program, schimbam, mixam piesele… o dezorganizare care mă speria.
Arhiva
// 4 august 2015
UNTOLD FESTIVAL
Patru zile de distracţie la intensitate maximă. Aşa aş descrie pe scurt experiența de la Untold, alături de o parte din prietenii mei şi din gaşca Famous Production.
Arhiva
// 28 iulie 2015
Primul concert
Primul concert de muzică uşoară la care am fost, din câte îmi amintesc, a fost şi unul la care am cântat cu trupa locală pe care o aveam. Ei bine, trupa asta locală era formată din Robert Dulica, Ropcea Andrei (pentru cine nu ştie, eu sunt ăla ☺) şi Andrei Maria Tiberiu (acum binecunoscutul Smiley)… trei prieteni- o trupa!
Arhiva
// 20 iulie 2015
Artistul meu preferat
Nu o să uit niciodată (și spun asta știind că memoria mea de lungă durată nu e sclipitoare) cum se punea fratele meu pe covor, în camera noastră și dădea din părul lui bogat pe muzica celor de la Manonwar, Metallica sau Sepultura.
Arhiva
// 14 iulie 2015
Cele mai frumoase citate despre muzică
Muzica e pentru suflet. Și atunci când vine din suflet, vorbe mari se pot contura. Astea sunt cele mai frumoase citate despre muzică:
Arhiva
// 7 iulie 2015
Impresii din Barcelona
Recent am fost la Barcelona, la un festival de muzică electronica, Sonar și m-am întors cu o energie foarte bună de acolo.
Arhiva
// 2 iulie 2015
Povestea tatuajelor mele
De mulți ani mă gândeam să mă tatuez…din ce motiv, nu știu exact! Cred că a ajuns să mi se pară cool, estetic într-un fel, să ai o parte a corpului desenată cu bun gust! Și m-am gândit și m-am tot gândit vreme de câțiva ani la ce anume să-mi tatuez. Asta pentru că nu sunt genul care să-și tatueze doar o imagine frumoasă, de dragul de a avea un tatuaj, ceva care nu îmi reprezintă cu adevărat convingerile.
Arhiva
// 26 iunie 2015
Rai culinar
Când este vorba de mâncare, iubesc peștele și fructele de mare. Iar pentru mine Barcelona este un rai culinar din acest punct de vedere, mi-am făcut toate poftele.
Arhiva
// 23 iunie 2015
Ceva frumos
Arhiva
// 17 iunie 2015
10 zile de soare
În sfârșit concediu: azi am plecat la Barcelona. 10 zile de leneveală, soare și Sonar, un festival de muzică la care voiam de mult să ajung.
Arhiva
// 10 iunie 2015
Ce nu aduc banii
Recent m-am apucat de citit Andrei Pleșu, ‘Despre frumusețea uitată a vieții’ și mi-a plăcut mult un fragment, pe care vreau să-l impart cu voi.
Arhiva
// 28 mai 2015
Cel mai frumos cadou de ziua mea
Cum ar fi să ai peste 100.000 de invitați la petrecerea de ziua ta?
Arhiva
// 22 mai 2015
Mad people @ Mad Max
Ziua de duminică este zi de film și cum nu mă dezmint, am fost și duminica asta cu niște prieteni la film, la Mad Max. Vi-l recomand, chiar mi-a plăcut.
Arhiva
// 15 mai 2015
Ultima carte citită
Mircea Eliade, Oceanografie, este cea mai recentă carte pe care am citit-o.
Arhiva
// 12 mai 2015
Rețeta zilei
De ceva ani buni încerc să duc un stil de viață cât mai sănătos: nu numai că merg la sală aproape zilnic, ci am început să și mănânc sănătos. Am renunțat la carne, mănânc doar legume sau pește.
Arhiva
// 8 mai 2015
Serile de joi
Îmi place să joc FIFA. Am un ritual deja de aproape doi ani: în fiecare joi, ne adunăm mai mulți la mine pentru fifuța, cum i-am pus numele.
Arhiva
// 4 mai 2015
Top 5 piese preferate
Că tot sunt în mood de #visător cu ultimul meu single, am făcut o listă cu piese care mă fac să visez, care mă inspiră.
Arhiva
// 28 aprilie 2015
Inspirația vine…
Inspirația vine… muncind. Geniul este unu la sută inspiraţie si nouăzeci şi nouă la sută transpiraţie, cum zicea Edison.
Arhiva
// 27 aprilie 2015
20 de melodii româneşti care împlinesc ZECE ani în 2015
Muzica, la fel ca şi oricare alt lucru, a evoluat în ultimii zece ani, aşa că ne-am gândit să facem o mică excursie în timp, tocmai până în anul 2005 pentru a vedea ce se asculta atunci în România.
VEZI ŞI: Aşa arătau 15 cântăreţi de la noi la prima apariţie la TV
Arhiva
// 26 aprilie 2015
TOP 8 piese de la Morandi de care ai uitat sau pe care nu le-ai mai ascultat de mult
Randi (Andrei Ștefan Ropcea) și Marius Moga au format împreună trupa Morandi în 2004 și împreună s-au bucurat de un extraordinar succes. Povestea încă mai continuă, dar cele mai bune piese vor rămâne cele pe care le-au lansat la începutul carierei.
Arhiva
// 24 aprilie 2015
Un visător care vorbește despre fericire
Mihai Morar ne spunea că este născut în zodia visătorului, înainte să știe că eu voi lansa un single intitulat #visător.
Arhiva
// 17 aprilie 2015
Sunt un norocos
Anul acesta am petrecut sărbătorile de Paște cu ambele familii: am fost atât la Pitești, la ai mei, cât și la Slatina, acasă la Jo, împreună cu Nadir și alți câțiva prieteni.
Arhiva
// 9 aprilie 2015
Cel mai important om din viața mea
Este Andrei, nepoțelul meu.