Reclamă

miley cyrus

It’s complicated! Zece celebrități care s-au combinat cu foștii celor mai bune prietene
Arhiva
// 20 aprilie 2021

It’s complicated! Zece celebrități care s-au combinat cu foștii celor mai bune prietene

Încurcate sunt căile iubirii… Mai ales atunci când prietena ta cea mai bună alege să se combine cu fostul tău iubit. Aceste situații duc, de cele mai multe ori, la destrămarea unor prietenii de ani de zile, dar evident că există și excepții: celebrități pentru care prietenia a fost mai presus decât o relație. 
Reclamă
Say whaaat?! După ce a anunțat că e pansexuală, Demi Lovato s-a combinat cu sora lui Miley Cyrus
Arhiva
// 1 aprilie 2021

Say whaaat?! După ce a anunțat că e pansexuală, Demi Lovato s-a combinat cu sora lui Miley Cyrus

Demi Lovato și Noah Cyrus, sora mai mică a lui Miley, au pus pe jar pe toată lumea, după ce presa internațională a scris că între cele două ar fi o idilă. Demi și Noah au colaborat pentru o piesă și se pare că orele lungi petrecute în studio le-ar fi apropiat mai mult decat se așteptau. 
#Fake news. 15 artiști care au fost declarați morți, dar ei erau încă în viață
Arhiva
// 1 aprilie 2021

#Fake news. 15 artiști care au fost declarați morți, dar ei erau încă în viață

Știrile false sunt cele care circulă cel mai repede și cele care îi întristează cel mai mult atât pe fani, cât și pe artiști. Nu de puține ori, fanii au aflat că idolii lor au murit sau că au fost victimele unor accidente grave.
Boys & girls. Șase artiste care au recunoscut la un moment dat că sunt bisexuale. La cine nu te așteptai?
Arhiva
// 31 martie 2021

Boys & girls. Șase artiste care au recunoscut la un moment dat că sunt bisexuale. La cine nu te așteptai?

În ultima perioadă, din ce în ce mai multe vedete au decis să fie transparente și să își recunoască orientările sexuale. Acest gest a fost foarte apreciat de fanii care nu se așteptau ca idolii lor să își ia inima în dinți și să facă astfel de declarații.
Reclamă
Nu i-ar spune nu. Miley Cyrus a pus ochii pe un artist foarte cunoscut. Uite cine este noul crush al artistei!
Arhiva
// 9 martie 2021

Nu i-ar spune nu. Miley Cyrus a pus ochii pe un artist foarte cunoscut. Uite cine este noul crush al artistei!

Lui Miley Cyrus îi priește statul de burlacă. Artista s-a redescoperit de când i-a spus adio lui Cody Simpson și se pare că acum a pus ochii pe un alt artist.
Knockout! Un luptător MMA a pus ochii pe Miley Cyrus și i-a declarat dragostea. Ce i-a transmis artista?
Arhiva
// 17 februarie 2021

Knockout! Un luptător MMA a pus ochii pe Miley Cyrus și i-a declarat dragostea. Ce i-a transmis artista?

Băieți, brace yourselves! Un luptător MMA a pus ochii pe Miley Cyrus și nu s-a ferit să o declare public. Sportivul i-a cerut lui Miley să fie iubita lui, de Valentine’s Day, și a creat o adevărată isterie pe internet. 
Înapoi la începuturi. Așa arătau 10 cântărețe celebre în primele lor videoclipuri. Pe unele nu le recunoști!
Arhiva
// 16 februarie 2021

Înapoi la începuturi. Așa arătau 10 cântărețe celebre în primele lor videoclipuri. Pe unele nu le recunoști!

Artiștii evoluează de la o piesă la alta, iar stilul lor nu mai seamănă deloc cu cel pe care-l aveau atunci când s-au lansat. De la voce, până la look și atitudine, totul devine din ce în ce mai bun. Vedetele internaționale investesc timp și sume uriașe în imaginea lor și nu e de mirare cât s-au schimbat de la începutul carierei și până acum.
Nu e pentru oricine! Ele sunt vedetele care nu își doresc să aibă copii și au avut curajul s-o spună
Arhiva
// 11 februarie 2021

Nu e pentru oricine! Ele sunt vedetele care nu își doresc să aibă copii și au avut curajul s-o spună

În timp ce unele femei au instincte materne puternice, altele pur și simplu nu își doresc să aibă copii. Este o alegere asumată și, atât timp cât tu ești ok cu ea, nu ar trebui să-ți pese de gura lumii. Să fii mamă nu este misiunea supremă și toată lumea ar trebui să înțeleagă asta. 
Da, știm că îți plac fetele! Cât de bine se împacă Miley Cyrus cu singurătatea?
Arhiva
// 10 februarie 2021

Da, știm că îți plac fetele! Cât de bine se împacă Miley Cyrus cu singurătatea?

Miley Cyrus face echipă bună cu orice, mai puțin cu dragostea. De când a divorțat de Liam Hemsworth, artista nu și-a mai găsit sufletul pereche, iar ideea singurătății o bântuie mai mult ca oricând.
Show total. Miley Cyrus și The Weeknd au cântat la cel mai așteptat eveniment al anului
Arhiva
// 8 februarie 2021

Show total. Miley Cyrus și The Weeknd au cântat la cel mai așteptat eveniment al anului

Cel mai așteptat eveniment sportiv și mediatic al începutului de an a avut loc aseară, în Florida. Finala campionatului de fotbal american a ținut, ca în fiecare an, milioane de oameni cu ochii lipiți de televizoare. Miley Cyrus și The Weeknd au asigurat show-ul muzical din timpul finalei. 
Nimic nou. Miley Cyrus preferă femeile. Care este motivul pentru care nu mai vrea să audă de bărbați?
Arhiva
// 19 ianuarie 2021

Nimic nou. Miley Cyrus preferă femeile. Care este motivul pentru care nu mai vrea să audă de bărbați?

Nu mai e un secret pentru nimeni că Miley Cyrus este atrasă de ambele sexe și o spune tare și răspicat de câte ori are ocazia. De data aceasta, Miley a surprins cu o declarație fără perdea, în care a explicat că… preferă anatomia feminină. 
A dat-o uitării. Cody Simpson are o nouă iubită. Cu cine a înlocuit-o pe Miley Cyrus?
Arhiva
// 29 decembrie 2020

A dat-o uitării. Cody Simpson are o nouă iubită. Cu cine a înlocuit-o pe Miley Cyrus?

Nimeni nu este de neînlocuit. Nici măcar Miley Cyrus. Fostul iubit al artistei, Cody Simpons i-a găsit deja o înlocuitoare. Oare Miley știe?
Nu i-ar spune nu. Pe ce artist a pus Miley Cyrus ochii?
Arhiva
// 29 decembrie 2020

Nu i-ar spune nu. Pe ce artist a pus Miley Cyrus ochii?

Lui Miley Cyrus îi priește statul de burlacă. Artista s-a redescoperit de când i-a spus adio lui Cody Simpson și se pare că acum a pus ochii pe un alt artist.
Talentul e trăsătură de familie. Noah, sora lui Miley Cyrus, mai senzuală ca niciodată în noul videoclip
Arhiva
// 17 decembrie 2020

Talentul e trăsătură de familie. Noah, sora lui Miley Cyrus, mai senzuală ca niciodată în noul videoclip

Noah Cyrus clar a avut de la cine să moștenească talentul. Crescută sub influența tatălui, Billy Ray Cyrus care nu mai are nevoie de nicio prezentare și a surorii Miley Cyrus, Noah a preluat tot ce era mai bun.
Miley crazy Cyrus. 7 ani de la cel mai nebunesc gest făcut de artistă. Ghicești despre ce este vorba?
Arhiva
// 16 decembrie 2020

Miley crazy Cyrus. 7 ani de la cel mai nebunesc gest făcut de artistă. Ghicești despre ce este vorba?

Chiar dacă acum dă semne că a revenit pe calea cea bună, Miley Cyrus a avut și etape de care nu este foarte mândră. Oricum, este prea târziu ca să mai poată schimba ceva. 
Finally is here! Dua Lipa și Miley Cyrus formează cuplul perfect în noul lor videoclip. L-ai văzut?
Arhiva
// 20 noiembrie 2020

Finally is here! Dua Lipa și Miley Cyrus formează cuplul perfect în noul lor videoclip. L-ai văzut?

Pe final de an, Miley Cyrus a detonat bomba! Artista a lansat videoclipului piesei ”Prisoner”, o colaborare cu Dua Lipa, iar internetul a stat în loc. Cât de bine sună piesa?
Miley Cyrus, la un pas de leșin. Jurata ”The Voice” a trecut prin momente de panică din cauza câinelui
Arhiva
// 19 octombrie 2020

Miley Cyrus, la un pas de leșin. Jurata ”The Voice” a trecut prin momente de panică din cauza câinelui

Miley Cyrus face parte din echipa de jurați a sezonului 19 ”The Voice”. Artista este foarte ocupată și tocmai când credea că nimic nu o mai poate surprinde, Miley a primit un telefon care a șocat-o.
Wow | Miley Cyrus și Dua Lipa pregătesc colaborarea anului
Arhiva
// 5 octombrie 2020

Wow | Miley Cyrus și Dua Lipa pregătesc colaborarea anului

Probabil una dintre cele mai așteptate colaborări este cea dintre Dua Lipa și Miley Cyrus. Vestea cea bună a fost dată acum câteva luni de Dua în timpul unui live pe Instagram și se pare că cele două artiste au înregistrat o piesă împreună.
Wow | Noah Cyrus are o nouă iubită
Arhiva
// 29 septembrie 2020

Wow | Noah Cyrus are o nouă iubită

În familia Cyrus nu ne mai surprinde nimic. În timp ce Miley Cyrus se acomodează cu statutul de burlăciță, sora ei, Noah are o nouă iubită.
Noah Cyrus, probleme de sănătate. Cu ce s-a confruntat sora lui Miley Cyrus?
Arhiva
// 25 septembrie 2020

Noah Cyrus, probleme de sănătate. Cu ce s-a confruntat sora lui Miley Cyrus?

Noah Cyrus nu trece prin cea mai bună perioadă a sa. Chiar dacă ne-a obișnuit să fie destul de prezentă în peisajul muzical, artista a avut parte de clipe grele din punct de vedere medical.
Omg | Miley Cyrus vrea să o readucă la viață pe Hannah Montana
Arhiva
// 24 septembrie 2020

Omg | Miley Cyrus vrea să o readucă la viață pe Hannah Montana

Serialul „Hannah Montana” a debutat pe Disney Channel în 2006 și a avut-o ca personaj principal pe Miley Stewart, interpretată de Miley Cyrus. Recent, fanii serialului au primit o veste foarte bună.
Omg | Miley Cyrus s-a dezbrăcat pe Instagram
Arhiva
// 22 septembrie 2020

Omg | Miley Cyrus s-a dezbrăcat pe Instagram

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Miley Cyrus este una dintre cele mai extravagante artiste. După despărțirea de Cody Simpson, Miley a devenit mai rebelă ca niciodată. 
Top 12 cupluri care și-au spus ”adio” anul acesta
Arhiva
// 21 septembrie 2020

Top 12 cupluri care și-au spus ”adio” anul acesta

Anul 2020 a fost cu ghinion pentru unele dintre cele mai cunoscute cupluri de vedete. Acestea au decis să își spună ”Adio!”.
Miley Cyrus, cadou neașteptat de la Billie Eilish. Ce a primit artista?
Arhiva
// 6 septembrie 2020

Miley Cyrus, cadou neașteptat de la Billie Eilish. Ce a primit artista?

Miley Cyrus a avut parte de o surpriză în weekend din partea lui Billie Eilish. Artista a fost impresionată de faptul că Miley a ales să interpreteze o piesă de-a ei și a ținut să îi mulțumească.
Miley Cyrus, declarații despre divorț. Prin ce momente grele a trecut artista?
Arhiva
// 4 septembrie 2020

Miley Cyrus, declarații despre divorț. Prin ce momente grele a trecut artista?

Miley Cyrus nu duce lipsă de sinceritate. Artista și-a deschis sufletul în fața fanilor și a spus prin ce momente grele a trecut în perioada divorțului de Liam Hemsworth.
Miley Cyrus a cântat ”my future” de la Billie Eilish. Cum sună?
Arhiva
// 4 septembrie 2020

Miley Cyrus a cântat ”my future” de la Billie Eilish. Cum sună?

Faptul că Miley Cyrus este super talentată nu mai este un secret pentru nimeni. Într-o ediție Live Radio Month a BBC Radio 1, artista a renunțat pentru câteva momente la piesele ei și a ales că cânte ”my future” de la Billie Eilish.
OMG | Liam Hemsworth a fost primul bărbat din viața lui Miley Cyrus
Arhiva
// 17 august 2020

OMG | Liam Hemsworth a fost primul bărbat din viața lui Miley Cyrus

Miley Cyrus nu ne mai surprinde cu nimic. Artista s-a despărțit de Cody Simpson după o relație de 10 luni, iar acum a făcut declarații uimitoare despre fostul ei soț.
Say whaaat?! Miley Cyrus vrea să o convingă pe mama ei să consume alcool
Arhiva
// 19 iulie 2020

Say whaaat?! Miley Cyrus vrea să o convingă pe mama ei să consume alcool

Acum ceva timp, Miley Cyrus se lăuda că a reușit să renunțe la alcool. Într-un interviu acordat recent celor de la Variety, artista a declarat că are planuri ”mărețe” pentru mama ei.
Top 15 vedete Disney pe care fanii nu le-au recunoscut nemachiate
Arhiva
// 17 iulie 2020

Top 15 vedete Disney pe care fanii nu le-au recunoscut nemachiate

Pentru vedete e important să arate bine oricând, dar se mai întâmplă să fie surprinse și fără machiaj și asta nu înseamnă neapărat ceva rău.
FOTO | Noah Cyrus s-a afișat cu noul iubit
Arhiva
// 17 iulie 2020

FOTO | Noah Cyrus s-a afișat cu noul iubit

Miley Cyrus are o soră talentată care se pare că îi urmează exemplul. Noah Cyrus și-a făcut curaj și s-a afișat cu noul ei iubit.
TOP 19 cele mai ciudate ținute pe care le-a purtat Miley Cyrus
Arhiva
// 16 iulie 2020

TOP 19 cele mai ciudate ținute pe care le-a purtat Miley Cyrus

Atunci când spui Miley Cyrus spui extravaganță. Artista și-a uimit de-a lungul timpului fanii prin ținutele pe care le-a purtat, iar imaginile vorbesc de la sine.
Patru femei care s-au despărțit de iubiții lor pentru a se combina cu femei
Arhiva
// 7 iulie 2020

Patru femei care s-au despărțit de iubiții lor pentru a se combina cu femei

Atunci când are loc o despărțire, întrebarea fanilor este ”Cine va fi următorul partener?”. Well, unii au cam fost uimiți să afle că vedetele lor preferate ies la date cu…femei.
Șapte momente în care artistele au avut cele mai ciudate reacții
Arhiva
// 6 iulie 2020

Șapte momente în care artistele au avut cele mai ciudate reacții

Nu e uşor să fii celebru. Toate privirile şi paparazii sunt constant pe urmele tale.
Șase artiști care nu o suportă pe Miley Cyrus
Arhiva
// 6 iulie 2020

Șase artiști care nu o suportă pe Miley Cyrus

Miley Cyrus este una dintre cele mai controversate artiste și, se pare că de-a lungul timpului, atitudinea ei a nemulțumit mai mulți colegi de breaslă.
OMG | Miley Cyrus a cântat pe un stadion fără public
Arhiva
// 29 iunie 2020

OMG | Miley Cyrus a cântat pe un stadion fără public

Miley Cyrus este recunoscută pentru activitățile în care se implică. Cea mai recentă inițiativă pe care artista a luat-o face parte din evenimentul Global Citizen.
WOW | Miley Cyrus nu a mai consumat alcool de 6 luni
Arhiva
// 24 iunie 2020

WOW | Miley Cyrus nu a mai consumat alcool de 6 luni

Miley Cyrus a avut de-a lungul timpului probleme cu dependența de alcool și de droguri. Se pare că în 2020 artista a decis să își schimbe stilul de viață, așa că a început să taie viciile de pe listă.
TOP 15 vedete Disney pe care fanii nu le-au recunoscut nemachiate
Arhiva
// 2 iunie 2020

TOP 15 vedete Disney pe care fanii nu le-au recunoscut nemachiate

Vedetele se presupune că ar trebui să arate impecabil oricând, chiar și atunci când ies pe stradă, nu doar când merg la vreun eveniment și nu de multe ori acestea au fost de nerecunoscut de către fanii lor fără machiaj.
Noah Cyrus, dezvăluiri neașteptate despre Miley Cyrus: „Mi-a făcut viața complicată, pentru că…”
Arhiva
// 21 mai 2020

Noah Cyrus, dezvăluiri neașteptate despre Miley Cyrus: „Mi-a făcut viața complicată, pentru că…”

Noah Cyrus a lansat un nou EP, care se numește „The End of Everything”. Acolo vorbește șo despre cât de greu i-a fost să crească alături de sora ei mai mare, Miley Cyrus.
Noah Cyrus, dezvăluiri despre cum a fost să crească în umbra lui Miley Cyrus. Uite ce a declarat!
Arhiva
// 18 mai 2020

TOP 20 de fotografii în care Miley Cyrus dă dovadă că este CIUDATĂ
Arhiva
// 11 mai 2020

TOP 20 de fotografii în care Miley Cyrus dă dovadă că este CIUDATĂ

Miley Cyrus este mereu în atenția publicului, iar aparițiile ei sunt unele care atrag mereu atenția și nu de puține ori artista a fost surprinsă în ipostaze care i-au convins pe fanii ei că este o femeie ciudată. 
Miley Cyrus, declarații despre pandemia de coronavirus în rândul vedetelor. Uite ce a declarat!
Arhiva
// 6 mai 2020

Miley Cyrus, declarații despre pandemia de coronavirus în rândul vedetelor. Uite ce a declarat!

Miley Cyrus a acordat recent un interviu publicației The Wall Street Journal,în care a vorbit  despre noul său show „Bright Minded”, dar și despre percepția vedetelor în ceea ce privește pandemia de coronavirus.
Cody Simpson, declarații despre căsătoria cu iubita lui, Miley Cyrus. Uite ce a declarat artistul!
Arhiva
// 30 aprilie 2020

Cody Simpson, declarații despre căsătoria cu iubita lui, Miley Cyrus. Uite ce a declarat artistul!

Miley Cyrus și Cody Simpson par foarte fericiți împreună și multă lume se întreabă dacă se vor căsători sau când se vor căsători.
OMG! Sunt sau nu Miley Cyrus și Cody Simpson gata pentru căsătorie? Uite ce a declarat artistul!
Arhiva
// 23 aprilie 2020

OMG! Miley Cyrus l-a machiat pe iubitul ei, Cody Simpson. Uite ce a ieșit!
Arhiva
// 15 aprilie 2020

OMG! Miley Cyrus l-a machiat pe iubitul ei, Cody Simpson. Uite ce a ieșit!

Miley Cyrus și iubitul ei, Cody Simpson, se plictisesc foarte tare în carantină și găsesc tot felul de lucruri de făcut.
ZECE ținute pe care Miley Cyrus a dat o grămadă de bani
Arhiva
// 8 aprilie 2020

ZECE ținute pe care Miley Cyrus a dat o grămadă de bani

Miley Cyrus are un stil diferit și poartă cele mai scumpe haine și accesorii în combinații foarte ciudate. În toți anii de carieră, Miley a purtat ținute foarte scumpe, iar pe cele pe care a cheltuit o avere le-am strâns aici pentru voi.
OMG! Lansează Dua Lipa și Miley Cyrus piesă împreună?
Arhiva
// 5 aprilie 2020

OMG! Lansează Dua Lipa și Miley Cyrus piesă împreună?

Probabil una dintre cele mai așteptate colaborări este cea dintre Dua Lipa și Miley Cyrus, iar vestea bună a fost dată de Dua în timpul unui live pe Instagram: au înregistrat o piesă împreună.
VIDEO | Miley Cyrus are un show pe Instagram. Uite cum se numește și cum arată intro-ul!
Arhiva
// 26 martie 2020

VIDEO | Miley Cyrus are un show pe Instagram. Uite cum se numește și cum arată intro-ul!

Miley Cyrus face tot ceea ce poate să își țină cât mai aproape fanii și urmăritorii de pe Instagram, în timpul carantinei.
TOP 17 cupluri de actori care s-au îndrăgostit la filmări
Arhiva
// 18 martie 2020

TOP 17 cupluri de actori care s-au îndrăgostit la filmări

Pe platourile de filmare totul este posibil, mai ales că actorii petrec zeci de ore împreună. Este posibil chiar ca unii dintre ei să se și îndrăgostească.
Top 20 de artiști care au dublat personaje din desene animate
Arhiva
// 18 martie 2020

Top 20 de artiști care au dublat personaje din desene animate

Desenele animate sunt pe placul tuturor oamenilor, indiferent de vârsta pe care o au. Te-ai gândit vreodată cine dă glas personajelor tale preferate?
×