Reclamă
lege antifumat
Arhiva
// 27 ianuarie 2016
Legea antifumat va intra în vigoare! Elevii întreabă dacă vor putea fuma în continuare în băile școlilor, considerat loc privat
Legea antifumat în spațiile publice va intra în vigoare la 45 de zile după ce va fi publicată în Monitorul Oficial, după promulgarea sa de președintele Klaus Iohannis.
ATENȚIE: Controversata lege antifumat prevede și interzicerea spartului de semințe în spațiile publice!
Reclamă
Arhiva
// 25 noiembrie 2015
ATENȚIE: Controversata lege antifumat prevede și interzicerea spartului de semințe în spațiile publice!
Controversata lege antifumat ascunde amendamente pe care inițiatorii proiectului nu le-au mediatizat, tocmai pentru a nu stârni o și mai mare revoltă a celor care au anumite vicii.
Veste bună! Au apărut plasturii Sămânțorette care te ajută să te lași de spart semințe!
Potrivit proiectului, fumatul ar urma să fie interzis în restaurante, baruri sau în instituții publice, iar pachetele de tigări nu vor mai fi expuse în magazine, dar un amendament bine ascuns în zecile de paragrafe prevede interzicerea spartului de semințe în spațiul public, parcuri, trotuare, scări de bloc, stadioane, etc.
Comisia de sănătate nu a confirmat că spartul de semințe e dăunător dar poate fi considerat un viciu, mai ales că acest prost obicei generează multe deșeuri, respectiv un volum de muncă mai mare pentru companiile de salubrizare. Momentan, legea antifumat nu a primit votul final din partea Camerei Deputaților dar este foarte posibil ca amendamentul surpriză, referitor la spartul de semințe, să rămână în forma actuală.
Arhiva
// 19 martie 2015
Preventiv, Guvernul României vrea să interzică fumatul și în spațiul cosmic
După ce Senatul a adoptat legea care interzice total fumatul în spațiile publice, mașini, toalete, cabine telefonice sau de duș, Guvernul propune o nouă reglementare care ar trebui să interzică acest viciu chiar și în spațiul cosmic deși nu avem niciun român în afara Terrei.
Cei mai afectați de această dispoziție sunt, bineînțeles, astronauții de pe stațiile orbitale din jurul Terrei care își mai aprindeau și ei câte o țigară pe balcon. Este binecunoscut obiceiul lor de a mai fuma o țigară în stație în așteptarea navetelor care îi poartă prin diverse locuri din spațiu sau pe Terra.
NASA nu a comentat această decizie dar se gândește deja la o soluție pentru astronauții fumătorii pentru a le oferi o alternativă, o țigară cu reacție fără emisii de noxe sau narghilea digitală.
Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.