Reclamă

glume norvegia

Un român e în pericol de a fi acuzat de violență domestică în Norvegia pentru că a bătut câmpii!
Arhiva
// 14 ianuarie 2016

Un român e în pericol de a fi acuzat de violență domestică în Norvegia pentru că a bătut câmpii!

 Norvegienii sunt foarte drastici când vine vorba de violența în familie, mai ales că s-a înregistrat un caz când o pereche de pantofi a fost sechestrată de Bernevernet (Protecția copilului din Norvegia) după ce o comisie a investigat o acuzație a unui om pe care îl băteau pantofii de o săptămână. Vasluiencele dezamăgite de filmul Fifty Shades of Grey: ”Bărbații noștri ne bat mult mai bine!”   Situația familiei Bodnariu ai cărei copii au fost luați custodie de instituțiile norvegiene au adus în prim plan și alte cazuri absurde ce au avut loc în această țară. Un rezident în Norvegia a povestit sub protecția anonimatului că și el a pățit ceva asemănător fiind acuzat de violență domestică pentru că vecinii l-au reclamat că bate câmpii toată ziua. Mai rău, erau perioade când bătea pasul pe loc și a fost luat în vizor de autoritățile competente din Norvegia.    Nici să bați palma cu cineva când te bucuri nu ai voie în Norvegia că vin autoritățile și te acuză de violență. Un român de al nostru tot spunea că de când a venit în această țară bate apa-n piuă și a fost anchetat luni întregi pentru violență asupra forțelor naturii.
×