Reclamă

frumi

Top 10 cele mai CUTE momente dintre Justin Bieber și Hailey
Arhiva
// 28 februarie 2019

Top 10 cele mai CUTE momente dintre Justin Bieber și Hailey

Justin Bieber și Hailey formează unul dintre cele mai frumoase și urmărite cupluri, iar cei doi ies foarte des împreună și se pozează în aproape toate locurile în care merg. 
Reclamă
11 ilustraţii BETON care arată perfect în ce s-a transformat lumea în care trăim
Arhiva
// 14 februarie 2019

11 ilustraţii BETON care arată perfect în ce s-a transformat lumea în care trăim

Te-ai gândit vreodată că petreci prea mult timp cu nasul în telefon sau în computer în loc să citeşti o carte sau să socializezi cu adevărat cu cei din jur? Te-ai gândit vreodată că ceea ce ne este prezentat ca evoluţie sau dezvoltare este, de fapt, plafonare? Dacă da, probabil că ştii tu ceva. Şi dacă mai aveai vreo îndoială, uite că mai gândeşte cineva ca tine. Dacă nu, poate desenele lui Pawek Kuczynski, un artist polonez preocupat de priorităţile false pe care am ajuns să le avem, te vor face să îţi pui nişte întrebări.
20 de superstaruri care nu au nevoie de makeup ca să strălucească
Arhiva
// 13 februarie 2019

20 de superstaruri care nu au nevoie de makeup ca să strălucească

Toate tipele se străduiesc să se machieze impecabil, însă adevărata strălucire este de obicei în spatele straturilor de cosmetice. Chiar şi vedetele au început să se afişeze fără probleme în stare naturală, cu toate că luminile si bliţurile aparatelor foto sunt pregătite mereu să surprindă şi cea mai mică imperfecţiune.
FRUMI. Aşa ar arăta cele mai iubite cupluri Disney la adânci bătrâneţi
Arhiva
// 12 februarie 2019

FRUMI. Aşa ar arăta cele mai iubite cupluri Disney la adânci bătrâneţi

Ştii că mai toate basmele se termină cu „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”, dar te-ai întrebat vreodată cum ar arăta cuplurile Disney în momentul ăla? Păi să spunem că ar fi la fel de frumoşi, chiar dacă şi-ar pierde părul şi ar avea câteva riduri. Nu crezi? Uite aici cum şi i-a imaginat Pedro Fequiere de la Buzzfeed!
Reclamă
15 tatuaje speciale, care cu siguranţă sunt unice. Ultimul te va face să plângi
Arhiva
// 8 februarie 2019

15 tatuaje speciale, care cu siguranţă sunt unice. Ultimul te va face să plângi

Când îţi faci un tatuaj, ai posibilitatea să alegi dintre mii de modele şi teme. Dar sunt unii oameni care chiar au vrut ceva special şi unic.
Cum ar arăta prinţesele Disney dacă ar fi fost desenate în zilele noastre
Arhiva
// 29 ianuarie 2019

Cum ar arăta prinţesele Disney dacă ar fi fost desenate în zilele noastre

Dacă cei de la Walt Disney ar decide să refacă cele mai frumoase basme animate, sigur ar avea mari greutăţi să îl aleagă pe cel care le-ar da o faţă nouă prinţeselor.
7 imagini care demonstrează că ochii căprui sunt cei mai frumoşi
Arhiva
// 21 ianuarie 2019

7 imagini care demonstrează că ochii căprui sunt cei mai frumoşi

Ştim, ştim, ochii verzi sau albaştri sunt hot, te sfredelesc, se potrivesc cu orice culoare şi cu orice machiaj în cazul fetelor. Dar, hey!, ochii căprui au şi ei nevoie de ceva iubire. Uite 7 motive care ne dau dreptate.
FOTO. Aşa arătau 28 de actori celebri la primul lor casting. Priceless sau ce?
Arhiva
// 21 ianuarie 2019

FOTO. Aşa arătau 28 de actori celebri la primul lor casting. Priceless sau ce?

Te uiți la vedete şi ți se pare că sunt perfecțiunea întruchipată? Hai să-ți spunem un secret: nu au arătat mereu ca acum. Punem pariu că pozele de la primele castinguri ale unora dintre cei mai cunoscuti actori ai momentului te vor face să te simți mai bine. Nu zicem că pe atunci erau un munte de defecte, că altfel nu i-ar fi băgat nimeni în seamă. Dar na… erau şi ei mai mici 😉
OMG! O tipă dă un look nou personajelor din desene şi rezultatul e BETON
Arhiva
// 21 decembrie 2018

OMG! O tipă dă un look nou personajelor din desene şi rezultatul e BETON

Ai văzut prinţese Disney şi alte personaje din desene animate reimaginate în fel şi chip, dar cum le-a regândit Isabelle Staub, o artistă din SUA, sigur nu!
FOTO. 11 oameni care te vor face să crezi în povestea cu răţuşca cea urâtă
Arhiva
// 11 decembrie 2018

FOTO. 11 oameni care te vor face să crezi în povestea cu răţuşca cea urâtă

Toţi adolescenţii ştiu ce înseamnă să treci prin perioada „răţuşca cea urâtă”. Nu zice că nu-i aşa, că nu te credem. Nici măcar nu trebuie să fie ceva în „neregulă” cu tine, că tu nu suporţi să te vezi nici măcar accidental în oglindă. Hai să-ţi dăm noi un pont: trece! Nu crezi? Ia de’aici!
FOTO. 15 tatuaje watercolor pe care o să le vrei şi tu
Arhiva
// 5 decembrie 2018

FOTO. 15 tatuaje watercolor pe care o să le vrei şi tu

Să-ţi faci un tatuaj nu mai e aşa mare filosofie, dar contează ce alegi, cum şi cine ţi-l lucrează. Pentru posesor de cele mai multe ori un tatuaj are o semnificaţie importantă, dar pentru cei care le privesc sunt reuşite sau nu prea.
AWW! Adda le-a făcut cunoștință fanilor cu cel mai nou membru al familiei
Arhiva
// 28 noiembrie 2018

AWW! Adda le-a făcut cunoștință fanilor cu cel mai nou membru al familiei

Adda e mămică din nou! Artista a primit un pui de cățel din rasa Boxer și a împânzit Instagram-ul cu fotografii cu el. De altfel, Adda i-a trimis „Moșului” o scrisoare, încă de zilele trecute, iar soțul ei, Cătălin Rizea, s-a grăbit să-i îndeplinească dorința.
15 tatuaje atipice care te fac să vrei şi tu unul
Arhiva
// 19 noiembrie 2018

15 tatuaje atipice care te fac să vrei şi tu unul

Dacă ar fi să-ţi faci un tatuaj, ştii deja ce ai alege? Dacă nu, poate te inspiră modelele astea, care, deşi nu pot fi unice, măcar sunt foarte interesante şi atipice.
FOTO. 13 tatuaje SMART, care îţi dau idei
Arhiva
// 30 octombrie 2018

FOTO. 13 tatuaje SMART, care îţi dau idei

Când vrei să-ţi faci un tatuaj „cheia” e să te gândeşti la ceva cât de cât original. Bine, nu e greşit nici să te inspiri de la alţii, că nu mai inventează nimeni roata încă o dată. Dar parcă te irita puţin, când vezi o idee pe care ţi-ai fi dorit să o ai tu primul, nu?
Asta înseamnă STREET ART. Priceless sau ce?
Arhiva
// 19 septembrie 2018

Asta înseamnă STREET ART. Priceless sau ce?

Graffiti-urile pot schimba complet faţa unei clădiri şi cu siguranţă pot schimba starea celui care le priveşte. Nu vorbim aici de tot felul de sloganuri scrise pe pereţi care se încadrează mai mult la vandalism, ci de adevăratul „street art” de la care pur şi simplu nu îţi poţi lua ochii.
11 idei de nail art perfecte pentru toamnă
Arhiva
// 19 septembrie 2018

11 idei de nail art perfecte pentru toamnă

Dacă îţi place să fii în ton cu anotimpurile, toamna asta trebuie să încerci măcar câteva dintre aceste manichiuri de sezon. Evident, se poartă nuanţele de portocaliu, maro şi cam tot ce intră în paleta de culori a toamnei şi modelele „de sezon”, cum ar fi dovlecii sau frunzele.
FRUMI sau ce? O puştoaică de 17 ani creează machiaje inspirate din lumea Disney
Arhiva
// 21 august 2018

FRUMI sau ce? O puştoaică de 17 ani creează machiaje inspirate din lumea Disney

Pinţesele Disney au fost mereu o inspiraţie pentru fete şi puştoaice la capitolul „beauty”. Dar o puştoaică de 17 ani nu doar că s-a inspirat de la ele pentru a crea machiaje WOW, ci le-a inclus, efectiv, în „operele sale”.
14 poze care demonstrează că a fi tată e cea mai cool meserie din lume
Arhiva
// 13 august 2018

14 poze care demonstrează că a fi tată e cea mai cool meserie din lume

Nimic nu se compară cu dragostea şi iubirea de tată şi cu felul în care acestea transformă orice tip. Te uiţi la pozele de mai jos şi nu e greu să înţelegi de ce toţi copiii se uită la taţii lor ca la nişte super eroi.
FOTO. Cum ar arăta personajele tale favorite la bătrâneţe
Arhiva
// 22 iunie 2018

FOTO. Cum ar arăta personajele tale favorite la bătrâneţe

Filmele cu supereroi şi cele de animaţie nu se demodează niciodată. Dar aţi observat că personajele nu prea îmbătrânesc? Poate au parte de o schimbare de look, ceva, dar nu îmbătrânesc!
FOTO. Cum ar arăta prinţesele Disney dacă ar fi femei de carieră
Arhiva
// 6 iunie 2018

FOTO. Cum ar arăta prinţesele Disney dacă ar fi femei de carieră

Le-ai văzut pe prinţesele Disney transformate în fel şi chip, dar asta chiar e nouă. Cum ar arăta Anna şi Elsa, Cenuşăreasa, Aurora sau Mulan dacă ar fi femei de carieră? S-a gândit la asta un desenator american, iar concluzia e că ar fi absolut badass.
BETON. Un artist român face cele mai tari portrete ale vedetelor în creion şi pix
Arhiva
// 30 mai 2018

BETON. Un artist român face cele mai tari portrete ale vedetelor în creion şi pix

V-am mai arătat portrete de vedete, mai mult sau mai puţin reuşite, dar cele realizate de Ionuţ Paşcu, un desenator român extrem de talentat, parcă au ceva în plus.
13 chestii pe care doar fetele OBSEDATE de ojă şi de unghii le pot înţelege
Arhiva
// 30 aprilie 2018

13 chestii pe care doar fetele OBSEDATE de ojă şi de unghii le pot înţelege

Orice tipă are câte o obsesie în viaţă. Iar la cele mai multe aceasta ţine de unghii. Şi de ojă! Şi nici măcar nu e un lucru rău pentru că oricine ar trebui să aibă unghii frumoase şi îngrijite. Unele fete nu au aşa mult talent, dar poate dacă vor exersa suficient ar putea să facă bani din asta. La un moment dat.
12 modele care demonstrează că aspectul fizic nu contează
Arhiva
// 27 aprilie 2018

12 modele care demonstrează că aspectul fizic nu contează

Lumea modelling-ului a fost multă vreme un cerc exclusivist în care îşi găseau locul doar cei cu un look flawless, dar lucrurile s-au mai schimbat şi sunt tot mai multe modele care dovedesc că aspectul fizic nu contează dacă transmiţi un mesaj puternic.
14 ilustraţii care te vor face să priveşti cu alţi ochi relaţia om – animal
Arhiva
// 26 aprilie 2018

14 ilustraţii care te vor face să priveşti cu alţi ochi relaţia om – animal

Cine are animale acasă este convins că acestea sunt fericite cu toată grija de care au parte. Dar părerile sunt împărţite şi unii ar spune că pentru ele este o tortură să fie ţinute în captivitate. Nu ştim ce să zicem despre asta, dar e clar că o mulţime de animale sunt exploatate şi chinuite în feluri nebănuite fie pentru a deveni trofee de vânătoare, fie pentru a fi folosite în scopuri comerciale, fie pentru a face frumos la circ, iar exemplele ar putea continua.
FOTO: Așa arată artistele de la noi cu și fără extensii de păr
Arhiva
// 6 martie 2018

FOTO: Așa arată artistele de la noi cu și fără extensii de păr

Fetele au la îndemână tot felul de trucuri pentru a arăta mereu perfect și ușor diferit. Artistele de la noi se plictisesc repede de același look, așa că apelează la coafuri, peruci sau extensii de păr și se asigură că fiecare apariție e una originală. Avantajul extensiilor e că nu trebuie să aștepți câteva luni să îți crească părul. Printr-o mică ”magie”, poți trece de la păr scurt la Rapunzel. VEZI ȘI: Așa arată cântărețele internaționale fără extensii de păr
BETON. Un artist român face cele mai tari portrete ale vedetelor în creion şi pix
Arhiva
// 5 martie 2018

BETON. Un artist român face cele mai tari portrete ale vedetelor în creion şi pix

V-am mai arătat portrete de vedete, mai mult sau mai puţin reuşite, dar cele realizate de Ionuţ Paşcu, un desenator român extrem de talentat, parcă au ceva în plus.
FOTO. 16 superstaruri care nu au nevoie de chirurgie plastică sau Photoshop
Arhiva
// 8 ianuarie 2018

FOTO. 16 superstaruri care nu au nevoie de chirurgie plastică sau Photoshop

Când trăieşti în era operaţiilor estetice, în care starurile parcă au început să arate toate la fel, ai crede că e greu să găseşti celebrităţi care să nu fi trecut măcar puţin pe la chirurgie. Dar, de fapt, nu e chiar aşa.
11 imagini frumi care demonstrează cât de specială e relaţia tată-fiică
Arhiva
// 10 decembrie 2017

11 imagini frumi care demonstrează cât de specială e relaţia tată-fiică

Toată lumea ştie că fetele au o relaţie specială cu taţii lor. Iar asta nu le scapă nici artiştilor.
15 locuri de basm în care oricine şi-ar dori să ajungă măcar o dată în viaţă
Arhiva
// 8 decembrie 2017

15 locuri de basm în care oricine şi-ar dori să ajungă măcar o dată în viaţă

Ştii locurile alea de care se spune în basme „dacă n-ar fi, nici că s-ar povesti”? Well, ele chiar există! Nu sunt toate chiar accesibile, dar nu te poate împiedica nimeni să visezi că o să ajungi acolo la un moment dat în viaţa asta.
FRUMI. 14 tatuaje simple şi adorabile care îţi dau idei
Arhiva
// 15 noiembrie 2017

FRUMI. 14 tatuaje simple şi adorabile care îţi dau idei

Tatuajele sunt şi ele o formă de artă, dar nu trebuie să fie complexe nici ca grafică, nici ca paletă de culori pentru a fi beton. Poţi foarte bine să mergi pe ceva simplu, dar de efect. Cum ar fi modelele astea, care sunt pur şi simplu adorabile.
11 imagini care îţi arată ce înseamnă dragostea adevărată
Arhiva
// 2 iulie 2017

11 imagini care îţi arată ce înseamnă dragostea adevărată

Dragostea aia ca în filme chiar există şi trebuie doar să ai ochi să o vezi. N-ai trăit-o încă? No worries! Vine ea! O demonstrează 11 cupluri care au refăcut după ani şi ani fotografii din momente importante ale vieţii lor. Şi sunt frumi rău!
11 imagini care sigur îţi vor înveseli ziua
Arhiva
// 21 iunie 2017

11 imagini care sigur îţi vor înveseli ziua

Ştii zilele alea „meh”, în care crezi că nimic nu îţi poate smulge un zâmbet? Avem antidotul perfect pentru ele!
14 hoteluri MAGNIFICE în care îţi dorim să ajungi măcar o dată în viaţă
Arhiva
// 8 iunie 2017

14 hoteluri MAGNIFICE în care îţi dorim să ajungi măcar o dată în viaţă

Recunoaşte că eşti deja cu gândul la vacanţă şi că visezi cu ochii deschişi să ajungi într-un loc care să-ţi dea impresia că totul e făcut doar pentru tine! Vă prezentăm 14 hoteluri cu privelişti magnifice, în care oricine ar vrea să stea măcar o dată în viaţă. 15 drumuri pe care trebuie să conduci NEAPĂRAT în viața asta
FOTO. 20 de locuri superbe din lume, care nu-ţi vine să crezi că există
Arhiva
// 6 iunie 2017

FOTO. 20 de locuri superbe din lume, care nu-ţi vine să crezi că există

Când îţi vine aşa un dor de ducă, dar nu ştii unde ai pleca, poţi să te uiţi la pozele astea şi să îţi imaginezi cum ar fi o vacanţă acolo. Privitul şi visatul sunt gratis, dar poate dacă îţi doreşti suficient de tare, poate o să reuşeşti să le vezi şi live.
FOTO FRUMI. 11 cupluri care te fac să crezi în dragostea adevărată
Arhiva
// 6 aprilie 2017

FOTO FRUMI. 11 cupluri care te fac să crezi în dragostea adevărată

Dragostea aia ca în filme chiar există şi trebuie doar să ai ochi să o vezi. N-ai trăit-o încă? No worries! Vine ea! O demonstrează 11 cupluri care au refăcut după ani şi ani fotografii din momente importante ale vieţii lor. Şi sunt frumi rău! 15 fotografii din copilărie refăcute după ani de zile. Te vor face să zâmbeşti toată ziua
FOTO. Doi tipi au plecat în „homiemoon” şi ce le-au trimis prietenilor e PRICELESS!
Arhiva
// 22 martie 2017

FOTO. Doi tipi au plecat în „homiemoon” şi ce le-au trimis prietenilor e PRICELESS!

Ce faci când ajungi în punctul ăla din viaţă în care toţi prietenii tăi îşi fac „un rost” (a.k.a se căsătoresc cu alte persoane sau cu un job/fac copii), iar tu nu eşti chiar pregătit să te „aşezi”? Păi poţi să iei exemplu de la doi tipi care s-au gândit să se bucure pur şi simplu de ce pot face aşa „neaşezaţi” cum sunt ei. FOTO. 9 drumuri pe care trebuie să ajungi dacă îţi place adrenalina
FOTO. Aşa arătau 12 actori celebri la primul lor casting. Priceless sau ce?
Arhiva
// 8 martie 2017

FOTO. Aşa arătau 12 actori celebri la primul lor casting. Priceless sau ce?

Te uiţi la actorii tăi preferaţi şi ai impresia că îi ştii deja de o viaţă (bine, la unii chiar aşa e!), dar acum pe bune! Îţi aminteşti cum arătau la primele lor roluri? 9 celebrități pe care nu le-ai fi băgat în seamă în copilărie, dar acum sunt HOT
15 fotografii făcute la momentul potrivit, care par pur şi simplu IREALE
Arhiva
// 7 martie 2017

15 fotografii făcute la momentul potrivit, care par pur şi simplu IREALE

Ştii momentul ăla în care faci o fotografie şi îţi iese mai bine decât ai fi sperat vreodată? Se întâmplă! Şi asta înseamnă artă la secundă şi să apeşi declanşatorul în momentul potrivit, când luminile şi umbrele sunt pur şi simplu perfecte. De ce să nu rogi un străin să-ţi modifice pozele în Photoshop, LEVEL 87655464
FOTO. 19 situaţii în care viaţa a imitat arta într-un mare fel
Arhiva
// 3 martie 2017

FOTO. 19 situaţii în care viaţa a imitat arta într-un mare fel

Majoritatea operelor de artă sunt inspirate din viaţă, dar uite că se poate şi invers! Dacă nu ne crezi pe cuvânt, uită-te la imaginile astea şi o să te convingi! FOTO: 14 peisaje din filmele Disney există în realitate. Uite cum arată!
FRUMI. O fetiţă şi mama ei fac COSPLAY după personajele Disney şi tot internetul le iubeşte
Arhiva
// 2 martie 2017

FRUMI. O fetiţă şi mama ei fac COSPLAY după personajele Disney şi tot internetul le iubeşte

Orice fetiţă se visează prinţesă Disney, dar nu multe chiar au ocazia să îşi şi îndeplinească visul. Layla are 7 ani şi mama ei a făcut tot ce a putut să-i ofere şansa să-şi trăiască dorinţele. Şi a transformat-o în orice prinţesă şi-a dorit cea mică, iar acum amândouă sunt vedete pe net. FOTO FRUMI. Cum ar arăta prinţesele Disney dacă ar fi femei adevărate
FOTO. Ei sunt cei mai tari tătici din lume. Îşi cresc copiii singuri şi se descurcă BETON!
Arhiva
// 17 februarie 2017

FOTO. Ei sunt cei mai tari tătici din lume. Îşi cresc copiii singuri şi se descurcă BETON!

Să fii părinte singur e cu siguranţă o provocare, dar dacă mamele să zicem că au şanse să se descurce mai bine (că, deh, instinct matern, organizare mai bună etc.), cine a zis că nu există şi taţi care reuşesc?
11 inele pe care orice tipă care iubeşte animalele o să le adore
Arhiva
// 9 februarie 2017

11 inele pe care orice tipă care iubeşte animalele o să le adore

Pst! Guys! Nu ştiţi ce să-i luaţi lui iubi de Valentine’s Day şi nici nu vă ajută prea mult pentru că toată ziua se uită la clipuri funny cu animăluţe? Păi poate vă „învârtiţi” de ceva de genul ăsta! FOTO. 14 inele de logodnă care ar face orice tipă să spună „DA”
FOTO. 15 tatuaje mici şi adorabile şi cele mai bune locuri în care să ţi le faci
Arhiva
// 1 februarie 2017

FOTO. 15 tatuaje mici şi adorabile şi cele mai bune locuri în care să ţi le faci

Dacă vrei să-ţi faci un tatuaj, nu e obligatoriu să fie ceva mare şi vizibil. Important e să însemne ceva pentru tine. De fapt, un tatuaj mic poate fi chiar adorabil. Şi nici nu-ţi dă bătăi de cap. Ca să nu mai spunem că doare mai puţin când îl „baţi”. FOTO: 11 artiști români care sunt înnebuniți după tatuaje
FOTO: Așa arată artistele de la noi cu și fără extensii de păr
Arhiva
// 1 februarie 2017

FOTO: Așa arată artistele de la noi cu și fără extensii de păr

Fetele au la îndemână tot felul de trucuri pentru a arăta mereu perfect și ușor diferit. Artistele de la noi se plictisesc repede de același look, așa că apelează la coafuri, peruci sau extensii de păr și se asigură că fiecare apariție e una originală. Avantajul extensiilor e că nu trebuie să aștepți câteva luni să îți crească părul. Printr-o mică ”magie”, poți trece de la păr scurt la Rapunzel. VEZI ȘI: Așa arată cântărețele internaționale fără extensii de păr
Puştoaica asta de 4 ani a cucerit Internetul! Uite cum cântă o piesă de Oscar!
Arhiva
// 25 ianuarie 2017

Puştoaica asta de 4 ani a cucerit Internetul! Uite cum cântă o piesă de Oscar!

O cheamă Claire Ryann, are 4 ani şi cântă de îţi face pielea de găină! Ea este puştoica după care Internetul a înnebunit pur şi simplu în ultimele zile.
Asta e cea mai DE POVESTE cerere în căsătorie EVER
Arhiva
// 20 ianuarie 2017

Asta e cea mai DE POVESTE cerere în căsătorie EVER

Nu mai e o noutate când o cerere în căsătorie atipică devine virală. Doar trăim în era internetului! Dar ce a făcut tipul de mai jos pentru iubita lui e chiar de poveste! În cel mai pur sens al cuvântului. VIDEO FRUMI | 5 cereri în căsătorie care te vor lăsa cu lacrimi în ochi
FOTO. 11 tatuaje simple şi frumi rău. Care te inspiră?
Arhiva
// 18 ianuarie 2017

FOTO. 11 tatuaje simple şi frumi rău. Care te inspiră?

Te-ai gândit să-ţi faci un tatuaj, dar nu ştii sigur ce şi unde? Hai să-ţi arătăm noi câteva modele super simple, dar frumi rău. Pe noi ne cam inspiră toate, dar nu vrem să te influenţăm, aşa că ţi le lăsăm aici şi te hotărăşti tu după aia!
7 imagini care demonstrează că ochii căprui sunt cei mai frumoşi
Arhiva
// 17 ianuarie 2017

7 imagini care demonstrează că ochii căprui sunt cei mai frumoşi

Ştim, ştim, ochii verzi sau albaştri sunt hot, te sfredelesc, se potrivesc cu orice culoare şi cu orice machiaj în cazul fetelor. Dar, hey!, ochii căprui au şi ei nevoie de ceva iubire. Uite 7 motive care ne dau dreptate. 11 motive pentru care fetele cu gropiţe sunt cele mai FRUMOASE din lume
FOTO. 16 vietăţi transparente care habar n-aveai că există
Arhiva
// 16 ianuarie 2017

FOTO. 16 vietăţi transparente care habar n-aveai că există

Natura e plină de surprize şi culmea e că probabil nici nu le putem vedea pe toate cu ochiul liber. Nu crezi? Uite aici 16 exemple de vietăţi invizibile. Bine… aproape invizibile, dar oricum astea sunt cele mai tari imagini pe care o să le vezi azi! LOL! Ce ai putea să faci dacă ai fi Omul INVIZIBIL
×